Tag

Afrodita Resort & Spa

Browsing

Legenda spune că, după munci și lupte, ajungând în aceste ținuturi binecuvântate cu o natură blândă și ape termale, Hercule s-ar fi îmbăiat în apa vie și ar fi țâșnit din baie mai puternic decât niciodată! De aici numele de Herculane pe care stațiunea îl poartă și acum! La Afrodita Resort & Spa, apa vie îți redă puterea de Hercule!

O legendă, veți spune. Da, dar legendele au mereu un sâmbure de adevăr – și data aceasta este vorba de un miez de tâlc și adevăr care a ajuns până la noi și care poate fi testat chiar acum de fiecare trăitor al acestui secol agitat.

La Afrodita Resort & Spa, apa vie îți redă puterea de Hercule!

Ce are de făcut trăitorul? Pur și simplu să-și rezerve un sejur la Herculane. Iar dacă alege acest sejur în brațele adevăratei relaxări și odihne a războinicului de la  Afrodita Resort  & Spa, va fi cu adevărat răsfățat și-și va recăpăta rapid puterile!

În cotidianul agitat al zilelor noastre, cu toții suntem războinici – și războinice! Stresul și solicitările de toate felurile ne muncesc pe fiecare mai ceva ca pe Hercule! Ne suprasolicităm fizic și psihic, iar urmele se văd în postura noastră de sedentari, în deficitele musculare, în aspectul pielii, în deficiențele respiratorii, în scăderea imunității. Din fericire, natura de la Herculane are un răspuns vindecător la toate acestea, iar forma concentrată a acestui răspuns poate fi accesată în cel mai eficient și mai ales în cel mai plăcut și confortabil mod la Afrodita Resort  & Spa. Hotelul de patru stele și centrul SPA amenajat cu știință și fantezie oferă cea mai savuroasă experiență, indiferent de vreme. La centrul SPA ești tratat ca un zeu și prinzi puteri de erou, datorită apei vii de la Herculane.

Ce înseamnă apă vie?

În ce fel este vie apa de la Herculane? În cazul de față, în cel puțin două feluri:

Este dinamică – sub formă de duș subacval!

Cui nu-i place mângâierea fermă a apei vii din jacuzzi!? Spre deosebire însă de jacuzzi, care acționează „în orb“, ca o forță a naturii, dușul subacval este condus de o mână inteligentă, urmând o ordine și o intenție terapeutică, perfect adaptată anatomiei și fiziologiei omenești.

O formă de hidromasaj inedită, dușul subacval se face într-o cadă cu apă fierbinte. Cu ajutorul unui furtun subacvatic, se pompează un puternic jet de apă care va fi direcționat de terapeut asupra principalelor grupe musculare, de la o distanță de 10-15 cm și dintr-un anumit unghi. Mușchii, țesuturile conjunctive, dar și ligamentele se vor relaxa. La început. corpul îți este stropit de un jet de apă caldă timp de 5-15 minute. Acțiunea începe dinspre picioare.Secretul dușului subacval stă în presiunea jetului de apă: aceasta poate varia de la 1 la 6, în functie de rezistența zonei tratate. Jetul de apă va fi proiectat de duș la un unghi de 35°C față de piele. În felul acesta, adăugând efectul de presiune, apa caldă va dilata vasele de sânge și va activa aportul de sânge dinspre organele interne către mușchi și piele. Urmează un jet de apă rece, care accelerează aportul sângelui spre organe. Atuul? Jeturile alternative de apă reduc tensiunea și durerea musculară, pentru ca tu să te simți în formă. Și să ai parte de un sistem imunitar mai treaz.

Principala calitate a apei este să întărească organismul și să îl curețe de impurități și toxine. Apoi, dușul subacval ameliorează digestia, stimulează circulația sângelui și reduce durerea.

Are o compoziție benefică terapeutic, fiind o apă termală cu un conținut ridicat de sulf solubil

Apele natural termale de la Herculane au proprietăți vindecătoare recunoscute de secole, în special în zona afecțiunilor reumatice, circulatorii, dar și inflamațiilor și infecțiilor. Cel mai important factor curativ natural de la Băile Herculane îl constituie izvoarele termale cu apă termosulfuroasă și cele clorurosodice radioactive. Ele pot fi utilizate atât în cura externă, cât și în cura internă (crenoterapia).

La Băile Herculane, apele vindecătoare sunt multe și variate. Temperatura acestora variază între 45˚C și 60˚C, cu diferite compoziții și particularități fizico-chimice. Agentul lor terapeutic principal este sulful termal. Este un sulf solubil, cu o mare putere de pătrundere și de difuziune în organism. Avem de-a face cu sulf viu care joacă un rol fundamental în structura arhitectonică și funcțională a organismului viu. Fără sulf, procesele fiziologice fundamentale, transformările biochimice complexe vitale și intime ale țesuturilor nu ar putea avea loc. Aceste ape minerale au o acțiune antitoxică.

Pentru omul nostru contemporan, aceste ape sunt de mare interes în special datorită efectului antireumatic. Efectele dezastruoase ale sedentarismului devenit azi epidemie se observă dramatic de la vârste din ce în ce mai fragede. „În ultimii ani s-a constatat o creștere a afecțiunilor reumatice în rândul tinerilor. Ei suferă de vicii de postură (capul înclinat înainte, omoplați depărtați, spatele rotunjit, umeri aduși, bazin basculat înainte, abdomen proeminent, aplatizare a bolții plantare), dar și de tulburări de artoză vertebrală. Acestora li se adaugă reumatisme și afecțiuni degenerative ale coloanei, dar și boli congenitale ale coloanei vertebrale.” spune Larisa Băloi, medic balneolog la Afrodita Resort & Spa Băile Herculane.

Băi cu ape sulfuroase

În timpul băilor în ape sulfuroase, organismul absoarbe o cantitate mare de minerale. Temperatura ridicată a apei folosită în tratamentul balnear (38-60ºC) deschide porii, iar mineralele sunt astfel absorbite prin piele. Circulația îmbunătățită a sângelui ajută la eliminarea toxinelor (băile sulfuroase detoxifică ficatul) și la oxigenarea organelor din corp. În plus, cu o mai bună circulație sangvină, pielea este capabilă să lupte împotriva bacteriilor și infecțiilor. Apele termosulfuroase combat durerea, inflamațiile și rigiditatea musculară, ajutând la recuperarea mobilității articulare. Apa fierbinte are un efect relaxant, ușor sedativ, prin care vei reuși să îndepărtezi orice urmă de tensiune. La nivel articular, induce vasodilatație.

În cazul afecțiunilor neurologice periferice, tratamentul balnear se recomandă pentru: pareze ușoare, recente, afectări ale tendoanelor, înlăturarea tulburărilor trofice și vegetative; combaterea sechelelor dureroase și inflamatorii; educarea funcțiilor de coordonare a mâinii și piciorului. De asemenea, tratamentul balnear cu ape sulfuroase crește circulația arterială cutanată periferică, respectiv te scapă de senzațiile neplăcute de furnicături și amorțeală la nivelul mâinilor și picioarelor!

În plus: efectul antiinflamator și antialergic al apelor sulfuroase de la Herculum Spa este util și în tratarea unor boli ginecologice: infecții cervicale, exemă, anexită, insuficiențe ovariene cu sau fără alte tulburări endocrine, sau insuficiențe enzimatico-metabolice.

Deloc de neglijat: concentrația mare de sulf din astfel de băi este rețeta succesului pentru o piele frumoasă: previne ridurile și vindecă acneea!

Bonus: aburii au efecte antiinflamatorii, antiseptice și desensibilizante asupra căilor aeriene superioare și traheo-bronșice, cu efecte binefăcătoare în cazul unei serii întregi de maladii respiratorii.

Deci nu mai aștepta și rezervă-ți un sejur de apă vie la Herculane! Vei avea parte de vindecare, frumusețe, confort și bucurie. Reclădește-ți puterile îmbăindu-te în apă vie la Afrodita Resort $ SPA!

 

Află mai multe pe www.afroditaresort.ro, https://www.dianaresort.ro/

 

 

În vremuri atât de agitate, căutarea bunăstării e aproape un must have, iar numeroasele beneficii ale saunei finlandeze au catalogat-o printre cele mai iubite și utilizate tratamente. De altfel, se poate spune că, în întreaga lume, sauna a devenit acum sinonimă cu relaxarea. Iata de ce sa mizezi 3 x saună pentru un corp fără toxine.

De ce să alegi sauna sau terapia prin căldură?

Mersul la saună este o practică întâlnită în special în țările nordice, fiind cunoscută și ca „baia finlandeză”. În ce constă aceasta? Este o „baie” fierbinte cu aer uscat (sauna uscată) sau cu aer cu o umiditate foarte mare (sauna umedă). Prin arderea de lemne cu esență aromată și încingerea pietrelor vulcanice peste care se toarnă apă și se picură uleiuri aromatice volatile, căldura, vaporii și aburii induc o stare de relaxare și eliberează endorfine.

3 x saună pentru un corp fără toxine

Totodată, sauna are capacitatea de a determina organismul să elimine cantități considerabile de toxine într-un timp foarte scurt datorită încălzirii intense. Expunerea la temperaturi ridicate (între 60 ° și 100 °), climatul uscat și cabina din lemn natural fac din baia finlandeză de căldură un adevărat panaceu pentru minte și corp. Că vorbim despre sauna uscată, umedă sau, mai nou, cu infraroșu, indiferent de tipul de saună ales, efectele sunt aceleași: purificarea organismului de toxine prin transpirația abundentă, stimularea sistemului imunitar, îmbunătățirea circulației sângelui, relaxarea mușchilor, calmarea durerilor, eliminarea stresului. În plus, sauna umedă are un extra beneficiu: decongestionarea căilor respiratorii datorită vaporilor emanați din uleiurile esențiale picurate în încăpere.

Însă relaxarea este poate cel mai uimitor și rapid beneficiu al saunei și se datorează eliberării de endorfine, care se propagă din creier oferind o stare de bunăstare, reducând insomnia și neliniștea și crescând reflexele și concentrarea.

Unde poți beneficia de toate aceste proprietăți ale saunei?

Cele două baze de tratament: Herculum Spa din cadrul Bacolux Afrodita Resort & SPA și Diviana Spa din cadrul Diana Resort dispun de două tipuri de saună și sunt bazate pe aromaterapie. Dintre toate, cele mai solicitate saune, indiferent de anotimp, sunt saunele Ierburile Afroditei și Hercule. În ce constau acestea?

Sauna Hercule este o saună tradițională finlandeză, cu un design inovator și unic în România. O saună cu fum („smoke sauna”), în care, chiar în încăpere, arde lemnul de pin negru, o specie exotică de arbore întâlnită în Băile Herculane și în principal în zone mediteraneene.

Sauna Ierburile Afroditei constă în folosirea unui amestec de plante terapeutice aromate, având un efect vindecător pentru minte și corp. Busuiocul, cimbrișorul, menta, dafinul, pinul, măghiranul, ienupărul roșu, roinița, rozmarinul, cimbrul, lavanda sunt câteva dintre ierburile utilizate pentru acest tip de saună, în cadrul celor două baze de tratament Bacolux.

De ce este eficientă sauna pentru sănătate?

Teoria emisă de către oamenii de știință este aceea că virusurilor le este greu să trăiască la o temperatură foarte ridicată, iar în acest mod sistemul imunitar se întărește și îi este mult mai ușor să facă față unei posibile viroze. Prin transpirația indusă de aerul cald din cabina de saună, corpul ajunge la o temperatura de 40 °C, ca și atunci când este prezentă febra, ceea ce obligă organismul să se apere împotriva agenților patogeni.

Cine poate face și cui îi este recomandată sauna?

Sauna se recomandă în general oricărei persoane sănătoase sau fără afecțiuni grave. Cel mai bine este să fie consultat medicul de familie sau specialistul, în cazul unor afecțiuni, și acesta să răspundă dacă sauna este potrivită pentru starea de sănătate a pacientului de care se îngrijește. De exemplu, femeile însărcinate și persoanele cu afecțiuni cardiace sau cele care au probleme cu tensiunea arterială ar trebui să evite sauna, din cauza căldurii extreme. De asemenea, persoanele care merg pentru prima oară la saună și simt că nu pot suporta căldura ar trebui să își asculte corpul și să nu forțeze acest tip de terapie wellness. În secțiunea wellness a spa-ului, folosirea facilităților se face pe proprie răspundere.”, aflăm de la Carmen Oproiu, medic balneolog Afrodita Resort & Spa și Diana Resort.

Cât ar trebui să dureze o ședință de saună?

Știm cu toții care sunt beneficiile saunei, dar cât de des o folosim? Ei bine, specialiștii recomandă 3 sesiuni pe săptămână a câte 15 de minute.

Timpul pentru o sesiune de saună este scurt, de maximum 20 minute. De fapt, primele şedinţe nu trebuie să depăşească zece minute și, în timp, perioada petrecută în saună poate creşte până la 15 minute. Dacă temperatura saunei este de 80°C – 90°C, timpul optim de utilizare este 10-15 minute. Evident, timpul petrecut în saună diferă de la persoană la persoană. Şedinţele de saună nu trebuie efectuate foarte des, iar oaspeților Bacolux Afrodita Resort & SPA le recomandăm un interval de tratament de maximum 2.00- 2.30 ore/zi, alternând cu înotul în piscină, după dușul făcut în prealabil.”, adaugă balneologul.

Important! Programările la Herculum Spa și Diviana Spa se fac la recepția spa.

Te preocupă sănătatea ta? Ai nevoie de relaxare și o stare de bine? Rămâi în formă, ai grijă de trupul tău și bucură-te de un sejur alături de cei dragi la Bacolux Afrodita Resort & SPA, Băile Herculane și/sau Diana Resort.

https://www.afroditaresort.ro/

https://www.dianaresort.ro/

 

Stațiunea Băile Herculane este renumită pentru băile termale cu sulf, iar beneficiile băilor sulfuroase, realizate în căzi în cadrul tratamentului balnear sunt multe.

 

De altfel, este binecunoscut faptul că tratamentul balnear și-a dovedit, de-a lungul secolelor, eficacitatea în tratarea mai multor afecțiuni. În plus, la Bacolux Afrodita Resort & SPA, avem un mare atuu: propriul izvor de apă termosulfuroasă.

De ce e atât de specială apa de la Herculane?

Ei bine, apa izvoarelor minerale din Băile Herculane are proprietăți curative datorită conținutului bogat de hidrogen sulfurat. Hidrogenul sulfurat este singurul compus al sulfului care se absoarbe în organism prin piele, plămâni și pe cale digestivă. Acesta se elimină prin piele, intestin și rinichi.

De asemenea, pentru că are un pH optim pentru piele, apa sulfuroasă de la Băile Herculane tratează afecțiuni reumatice degenerative, osteoarticulare, respiratorii, neurologice, ginecologice, post-traumatice, precum și afecțiuni asociate (digestive, renale, cardiovasculare, dermatologice, endocrine sau de nutriție

Ia-ți doza de sănătate într-un concentrat personalizat!

Cum poți beneficia de cel mai bun tratament balnear? Cum funcționează acesta? În timpul băilor în ape sulfuroase, organismul absoarbe o cantitate mare de minerale. Acestea sunt absorbite prin piele grație temperaturii ridicate a apei folosită în tratamentul balnear (38-60ºC) care deschide astfel porii.

De asemenea, la o astfel de temperatură se creează aburi, care au efecte antiinflamatorii, antiseptice și desensibilizante asupra căilor aeriene superioare și traheo-bronșice, ajutând bolnavii cu BPOC, astm bronșic, sinuzite, rinite alergice, ozena.

Sulf si sanatate

Însă, rețeta succesului pentru o piele frumoasă o constituie concentrația mare de sulf din astfel de băi, care previne ridurile și vindecă acneea. De asemenea, tratamentul balnear cu ape sulfuroase crește circulația arterială cutanată periferică și te scapă de furnicăturile și amorțeala mâinilor și picioarelor tale. Prin urmare, vei avea parte de o circulație îmbunătățită a sângelui care ajută la eliminarea toxinelor (băile sulfuroase detoxifică ficatul) și la oxigenarea organelor din corp. În plus, cu o mai bună circulație sangvină, pielea este capabilă să lupte împotriva bacteriilor și infecțiilor cu care poate intra în contact – un aspect foarte important, în special în vremea pandemiei de coronavirus.

Efectul antiinflamator și antialergic

Cura cu ape sulfuroase ameliorează și afecțiuni ale aparatului locomotor. Durerea, inflamațiile și rigiditatea musculară, toate sunt combătute cu ajutorul apelor sulfuroase, ajutând la recuperarea mobilității articulare. În plus, apa fierbinte are un efect relaxant, ușor sedativ, prin care vei reuși să îndepărtezi orice urmă de tensiune. La nivel articular, induce vasodilatație și astfel scade ischemia.

Și asta nu e totul! Efectul antiinflamator și antialergic al apelor sulfuroase de la Herculum Spa este util și în tratarea unor boli ginecologice: infecții cervicale, anexită, insuficiențe ovariene cu sau fără alte tulburări endocrine, sau insuficiențe enzimatico-metabolice. În cazul afecțiunilor neurologice periferice, tratamentul balnear se recomandă pentru: pareze ușoare, recente, afectări ale tendoanelor, înlăturarea tulburărilor trofice și vegetative; combaterea sechelelor dureroase și inflamatorii; educarea funcțiilor de coordonare a mâinii și piciorului.

Dacă toate aceste motive te-au convins de beneficile apei sulfuroase din stațiune, îți reamintim faptul că Băile Herculane este una dintre cele mai renumite stațiuni balneare din Europa. Cu peisaje de basm, izvoare termale, peșteri, floră și faună exotice și aerul puternic ionizat negativ, acest tărâm este o binecuvântare pentru trup și spirit. Sejurul tău la tratament balnear, cu mese și cazare în Băile Herculane, nu poate fi decât cea mai sănătoasă alegere!

Evadează din stresul cotidian pentru a avea grijă de tine și a-ți întări sistemul imunitar.

La Bacolux Afrodita Resort&Spa vei descoperi o experiență de well-being bazată pe un mix de terapii wellness și balneare, în care răsfățul și relaxarea se îmbină într-un mod armonios cu sănătatea. Pentru aceasta ți-am pregătit pachetul Wellness &Tratament |SpaMed, în care îți vei redobândi starea de bine.

Totodată, trebuie să știi că odată cu pachetul SpaMed, beneficiezi nu numai de tratamente balneare și terapii wellness, ci și de cazare și servicii de masă all inclusive. Aceasta pentru că ne gândim la oaspeții noștri și suntem atenți la toate nevoile acestora: să primească tot ceea ce-ți doresc: frumusețe, sănătate și siguranță.

Cât timp poți poți beneficia de tratament?

Durata sejurului poate fi de: 5, 7, 10, 12 sau 14 nopți cu intrare duminică sau luni, iar serviciile de masă pot fi, la alegere, între: all inclusive, (mic dejun, prânz, gustare, cină în sistem bufet suedez și băuturi non-alcoolice & alcoolice). De asemenea, sejurul include 1 terapie wellness și 2 terapii balneare pe zi pentru fiecare persoană, astfel că pachetul devine foarte atractiv.

Ia aminte: În cazul în care nu ai bilet de trimitere medicală, vei achita o taxă suplimentară de 10% din valoarea pachetului.

 

Acestea fiind zise, te așteptăm la Băile Herculane, să te bucuri de un concentrat de sănătate personalizat. Tu dai tonul, noi completăm… Vino la Afrodita Resort&Spa și dă un restart organismului tău!

Despre virtuțile apei minerale s-a vorbit și se va vorbi mereu. E și firesc! Apa minerală este o apă naturală bacteriologic pură, cu proprietăți terapeutice, cosmetice și igienice speciale. Ba mai mult: beneficiile apei termale pentru piele sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri.

 

Izvoarele cu ape termale din Băile Herculane provin din izvoare naturale. Bogate în minerale (sulf, magneziu, calciu), acestea și-au dovedit, de-a lungul mileniilor, proprietățile curative.

Unde poți beneficia de aceste beneficii uimitoare ale apelor de la Herculane? Îți spunem noi: La Bacolux Afrodita Resort & SPA! Aici, băile termale sunt alimentate cu apa provenită dintr-un izvor propriu, pentru ca noi să putem avea grijă de sănătatea și frumusețea corpului tău în cel mai bun mod posibil.

Efectul terapeutic al apelor minerale și rolul incontestabil al sulfului

Așa cum știi deja, cel mai important factor curativ natural în stațiune îl constituie izvoarele termale cu apă termosulfuroasă și cele clorurosodice radioactive. Acestea sunt utilizate în special pentru cura externă și în măsură tot mai mare și în cura internă. Temperatura izvoarelor termosulfuroase variază între 45˚C și 60˚C, cu diferite compoziții și particularități fizico-chimice, proprii fiecărui izvor. De menționat că sulful termal din apele termominerale din stațiunea Băile Herculane este un sulf solubil, dizolvat în apele termale de mare adâncime, cu o mare putere de pătrundere și de difuziune în organism în timpul îmbăierii.

Apa sulfuroasă păstrează pielea tânără și sănătoasă

De altfel, este deja știut și pe deplin admis că sulful joacă un rol fundamental în structura arhitectonică și funcțională a organismului viu. Fără sulf, procesele fiziologice fundamentale, transformările biochimice complexe vitale și intime ale țesuturilor nu ar putea avea loc. Singurul sulf asimilat în organism este sulful neoxidat. Prin urmare, un compus al sulfului este cu atât mai activ, cu cât este mai puțin oxidat. Într-adevăr, s-a stabilit prin cercetări farmacodinamice laborioase că o apă minerală sulfuroasă este cu atât mai eficace cu cât sulful neoxidat pe care-l conține este în cantitate mai mare. Astfel, sulful neoxidat parcurge prin țesuturile organismului seria completă a fazelor și stadiilor de oxidare progresivă, pentru a putea juca rolul constituțional dinamic, catalizator, catabolic și defensiv în ansamblul proceselor vitale de la nivelul tuturor celulelor.

Cum ajută apa sulfuroasă în tratarea afecțiunilor dermatologice

Băile cu magneziu și calciu sunt un mod plăcut și eficient în lupta cu stresul. De asemenea, îmbunătățesc ritmul cardiac și mineralizează oasele.

De menționat, totodată, că băile cu apă sulfuroasă sunt un remediu excelent pentru tratarea bolilor de piele. Afecțiuni precum psoriazis, pitiriazis, eczeme, scabie, mâncărimi, acnee sunt ameliorate sau chiar vindecate. Mineralele sunt absorbite în organism prin porii deschiși în apa caldă și intră în circulația sanguină, tratând și organele interne.

Însă, pentru cel mai mare organ al nostru, pielea, apele sulfuroase fac adevărate minuni. Tratamentul balnear cu apa termală crește imunitatea pielii, vindecă leziunile și are efect antiinflamator. Ai toate motivele să te bucuri  de o cură de tratament balnear cu apă sulfuroasă. Motivul? Pielea ta va fi hidratată, mai bine oxigenată și își va recăpăta aspectul sănătos și luminos.

Foarte important: în terapiile spa, apa termală are și efect antiage!

Proceduri wellness spa pentru un efect antiage

Apa termală este folosită și în tratamente cosmetice de rejuvenare facială. Masajele faciale, o terapie wellness spa indicată atât femeilor, cât și bărbaților, sunt o modalitate extrem de plăcută de a te relaxa și de a-ți recăpăta aspectul fresh, întinerit. În baza de tratament Herculum Spa vei descoperi o colecție de tratamente faciale în care se folosește apa termală Ivatherm, cu efect calmant asupra pielii. În ce constă procedura? Mișcările de masaj netezesc pielea și stimulează musculatura feței, iar apa termală hidratează în profunzime.

Efectul antiage este și mai evident în masajele mai lungi, de 80 de minute: UNA și Lifting by IVATHERM. Acestea conțin și acid hialuronic, elastină și extracte de plante potente în combaterea aspectului îmbătrânit al pielii. Ritualul acestor masaje te va detensiona și va șterge orice urmă lăsată pe chipul tău. Pentru ca la final, să te bucuri de efectul antiage: tenul tău va fi tonifiat, purificat și radiant!

La Băile Herculane, te ajutăm să te bucuri de sănătate

În combinație cu o alimentație echilibrată și mișcare în aer curat, tratamentele spa și balneare fac minuni pentru sănătatea ta.

Alte boli ce pot fi tratate la Băile Herculane sunt cele ale aparatului locomotor și ale sistemului nervos periferic:

  • Reumatism cronic degenerativ (artroze, poliartroze, spondiloze);
  • Reumatism cronic inflamator (reumatism cronic secundar, spondilite anchilozante stabilizate);
  • Boli ale sistemului nervos periferic, discopatii vertebrale (nevralgii sciatice, nevrite)
  • Sechele după traumatisme ale aparatului locomotor;
  • Miosite, tendinite, sinovite cronice;
  • Afecțiuni ale aparatului respirator (rinite, laringo-traheite, bronșite cronice, sclero-emfizem pulmonar, pneumo-conioze, silicoză);
  • Afecțiuni ginecologice cronice (metrite, anexite);
  • Diabet zaharat incipient;
  • Intoxicații cu metale grele (plumb, mercur, cadmiu);
  • Boli digestive (gastrite hipoacide, colecistopatii, colite cronice);
  • Afecțiuni ale ochilor (blefaro-conjunctivite, infecto-alergice cronice).

La toate acestea pot fi adăugate câteva elemente care oferă și alte posibilități de tratament cum ar fi ionizarea negativă ridicată și climatul relativ blând – care influențează favorabil evoluția nevrozelor și a hipertensiunii, care stimulează creșterea copiilor și care în același timp sunt sedative, relaxante și tonifiante.

Totul spre binele tău! Te-am convins?

Te așteptăm la Afrodita Resort&Spa Băile Herculane pentru tratament dermatologic și rejuvenare facială antiage!

Căldura excesivă, oboseala acumulată de-a lungul lunilor de iarnă, diferitele sarcini de rezolvat, la care putem adăuga și alți factori, toate ne reduc energia și ne fac să ne simțim fără putere. De aceea, vara și oricând suntem obosiți, căutăm noi surse de revigorare. Ce soluții avem? Un duș e mereu la îndemână. Dar ce ai zice de un duș subacval? Energie și revitalizare deopotrivă.

 

Unde? La Bacolux Hotels Băile Herculane poți opta pentru o formă de hidroterapie inedită: dușul subacval.

Dușul subacval este o formă de terapie și refacere prin care se obțin efecte asemănătoare cu cele ale masajului clasic. Un tratament care are la bază apa. Pentru că, nu-i așa, pentru a fi în formă, apelăm la apă și o folosim sub toate formele ei: jeturi, vapori, băi, gheață, comprese, dușuri Vichy, dușuri subacvale, dușuri Kneipp sau emoționale. Sună minunat, nu?

Apa care curăță

De asemenea, trebuie să nu uităm că principala calitate a apei este să întărească organismul și să îl curețe de impurități și toxine. Apoi, dușul subacval ameliorează digestia, stimulează circulația sângelui și reduce durerea.

În ce constă toată procedura? Alternanța de apă caldă și apă rece… marele atuu!

Dușul subacval este o formă de hidromasaj care se derulează după următoarea schemă. Dușul subacval se face într-o cadă cu apă fierbinte. Corpul îți este stropit de un jet de apă caldă. Timp de 5-15 minute. Acțiunea începe dinspre picioare.  Secretul dușului subacval stă în presiunea pe care o are jetul de apă. Aceasta poate varia de la 1 la 6, în funcție de rezistența zonei tratate. Apa proiectată de duș va forma un unghi de 35°C față de piele. Cu ajutorul unui furtun subacvatic se pompează un puternic jet de apă, care e direcționat de către terapeut asupra principalelor grupuri musculare, de la o distanță de 10-15 cm și dintr-un anumit unghi. Astfel că, mușchii, țesuturile conjunctive, dar și ligamentele se vor relaxa. În ce mod? Apa caldă dilată vasele de sânge și activează aportul de sânge dinspre organe, spre mușchi și piele. Ulterior, apa rece accelerează aportul sângelui spre organe. Atuul? Jeturile alternative de apă reduc tensiunea și durerea musculară, pentru ca tu să te simți în formă. Să ai parte de un sistem imunitar mai treaz.

În ce cazuri este recomandat dușul subacval?

Această terapie se recomandă pentru:

  • stări post operatorii;
  • afecțiuni neurologice;
  • afecțiuni ale mușchilor și ale articulațiilor;
  • îmbunătățirea circulației sangvine.

 

Te simți lipsit de vlagă, ești obosit și vrei să-ți recapeți energia? Atunci te așteptăm la Afrodita Resort & Spa Băile Herculane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Bacolux Hotels urmărește-ne pe Bacolux Hotels România.

 

 

 

Zona Herculane este cu adevărat un loc bogat în resurse de ape termale. Cu râuri de ape fierbinți, cu așezarea pe una din cele mai pitorești văi ale Carpaților, Băile Herculane se situează printre cele mai valoroase stațiuni de acest gen din lume. De altfel, izvoarele de la Băile Herculane sunt comparabile prin valoare cu cele din stațiunile Vichy și Mont Dore, în Franța.

Întreaga zonă este împânzită de: ape minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, usor sulfuroase cu o mineralizare intre 0,5-2,6 g/l si temperatura între 38,5-53,5°C; ape minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, calcice cu o mineralizare între 0,6-3,5 g/l și temperatura între 46-56°C și ape minerale termale clorurosodice, bromurate, iodate și sulfuroase, temperatură ce poate atinge 62°C și mineralizare între 3,87-7,93 g/l.

20 de izvoare termominerale la Herculane

Cele peste 20 de izvoare naturale de apă termominerală sunt înșirate de-a lungul Cernei, pe o lungime de aproape 4 km. O caracteristică a apelor minerale din zonă? Acestea conțin hidrogen sulfurat în mare concentrație (până la 60 mg/l). De asemenea, în ultimele două decenii, zona s-a bucurat de unele îmbunătățiri, iar în acest sens au fost executate mai multe foraje hidrogeologice, astfel obținându-se importante debite de apă termală (peste 4000 m3 în 24 de ore).

Dintre toate, principalele izvoare din Băile Herculane sunt: Izv. artezian Maria (azi Neptun) – 54°C; Elisabeta (azi Diana) – 55°C; Hebe – 41°C; Ileana (azi Apollo 1) – 46°C; Iosif – 54°C; Neptun 3 – 54°C; Hercules – 67°C; Hygeea – 48°C.

Rezerva actuală de apă termominerală de care dispune stațiunea este de peste 4.000 mc în 24 h, care oferă prin proprietățile sale fizico-chimice, posibilități variate de cură balneară. În funcție de compoziția lor chimică, apele izvoarelor termominerale din perimetrul Băilor Herculane se grupează astfel:

Izvoare clorosodice, bicarbonatate, slab sulfuroase

Asa cum sunt cele Șapte Izvoare Calde de pe malul drept și cel stâng al Cernei și Izvorul Scorillo – caracterizate printr-o mineralizare totală de 500-2600 mg/l, în care elementele predominante sunt clorura de sodiu, sulfații și bicarbonații de calciu. În plus, aceste izvoare au și un important grad de radioactivitate, ajungând până la 22mµc/1. De altfel, printre cele mai radioactive din țară, dar cu un slab conținut în H2S, de 4-5 mg/l.

Izvoarele clorosodice, bicarbonate, calcice

În această grupă pot fi încadrate izvoarele Hercule I și Hygeea, care se caracterizează prin absența H2S, cu conținut mai mare în cloruri, bicarbonați de calciu și magneziu și prin prezența în proporție de până la 80mg/l a sulfaților de calciu și magneziu.

Izvoarele clorosodice, bromoiodurate, slab sulfuroase

În acest tip sunt încadrate izvoarele Apollo I, Apollo II și Hebe, caracterizate în principal prin prezența de H2S în proporție de 15-44 mg/l și printr-un conținut crescut în cloruri de sodiu și potasiu, care ajung până la 150mg/l. La aceste izvoare se face simțită prezența sulfanților de calciu și magneziu, care ajung până la 110mg/l și apariția bromului și iodului în cantitate de 1-3mg/l. Mineralizarea totală atinge valori de 2800mg/l.

Izvoare clorosodice, bromoioduate, sulfuroase

În aceasta grupă sunt înglobate izvoarele Diana I-V, Neptun I-IV, Venera, Traian, Decebal și forajele 4578 nși 4579. Caracteristica principală a acestor ape este prezența H2S în proporții crescute, de la 30mg/l la izvorul Diana la 60mg/l la izvorul Traian. Interesant la acest ultim izvor este faptul că la suprafață apar erupții de gaz metan, iar conținutul în hidrogen sulfurat variază în limite foarte largi ( de la 30-60mg/l ). Conținutul în cloruri de sodiu și potasiu este și el foarte mare, variind între 3500-4780mg/l. Este important să știi că: din buletinele de analiză rezultă că izvoarele din Băile Herculane mai conțin în cantități foarte mici cobalt, cupru, zinc, nichel, titan, vanadiu și molibden.

Ce izvoare sunt recomandate pentru cura internă?

DIANA III (lângă Rotonda): apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, sodică, calcică, hipertermală, hipotonă. Acest izvor are ca indicații: afecțiuni ce necesită cure de colereză (diskinezii biliare, colecistite cronice, sechele postoperatorii ale căilor biliare); afecțiuni ce necesită cure de diureză (infecții urinare, sechele postoperatorii ale căilor urinare). Totodată, apa magică de la Herculane poate fi utilizată și în cura externă în urmatoarele afecțiuni: reumatism cronic degenerativ; reumatism abarticular; sechele musculo-articulare post-traumatice.

NEPTUN III (de ochi): apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă, cu indicații în unele afecțiuni oftalmologice (conjunctivite cronice, blefarite cronice) și cele menționate la DIANA III.

Pentru cura externă sunt recomandate izvoarele:

FORAJ 511 H: apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă. FORAJ TRAIAN (la Podul Roșu): apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă. FORAJ NEPTUN I+IV (lângă Izvor stomac): apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică,  hipertermală, hipotonă.

Toate acestea au ca indicații: reumatism cronic degenerativ; reumatism abarticular; sechele musculo-articulare post-traumatice; afecțiuni neurologice periferice.

SURSA APOLLO II (în spatele Restaurantului Grota Haiducilor): apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă.

De asemenea, în stațiunea Băile Herculane există ape termominerale folosite pentru agrement:

FORAJUL CRUCEA GHIZELEI (Ștrand 7 Izvoare): apă oligominerală, mezotermală. SURSA HERCULES I (Hotel Roman): apă minerală naturală clorurată, calcică, sodică.

Efectul terapeutic al apelor minerale

Cel mai important factor curativ natural în stațiune îl constituie izvoarele termale cu apă termosulfuroasă și cele clorurosodice radioactive. Acestea sunt utilizate în special pentru cura externă și, în măsură tot mai mare, și în cura internă. Principalul element terapeutic al celor mai importante ape minerale termosulfuroase din Băile Herculane, care conferă o poziție specială, o situație privilegiată chiar stațiunii, este sulful termal. Acesta este de o calitate deosebită de cel conținut de alte ape minerale sulfuroase termale și mezotermale din alte stațiuni din țară și străinătate.
Sulful termal din apele termominerale din stațiunea Băile Herculane este un sulf solubil, dizolvat în apele termale de mare adâncime, cu o mare putere de pătrundere și de difuziune în organism în timpul îmbăierii. Efectul? Ca urmare a acestui fapt, după o baie termală, cantitatea și concentrația sulfului a apei termale, de gradul de imersie, de durata de imersie și de temperatura și volumul apei termale.

Recuperare post Covid

Pe lângă indicațiile amintite mai sus, un sejur la Băile Herculane poate constitui un real ajutor în recuperarea post COVID. Cum poți beneficia de un astfel de tratament?

La Afrodita Resort&Spa îți punem la dispoziție programul Phoenix – un program de recuperare post Covid-19 menit să fortifice imunitatea și energia cu ajutorul naturii și a tehnologiei moderne.

Programul de recuperare include 5 pași, într-un sejur de 5 zile:

  • Pasul Oxigen One – Practici speciale de respirație pentru echilibrarea mentală;
  • Pasul Oxigen Free – Activități în aer liber pentru oxigenarea și refacerea organismului;
  • Pasul Vitamin D – Plecarea într-o drumeție și practicarea exercițiilor fizice pentru revitalizare;
  • Pasul Revive Magnolia – Practicarea de tehnici de izometrie, yoga, pilates și stretching;
  • Pasul Revive Dinamic – Practicarea de tehnici de izometrie în aer liber.

În cadrul sejurului beneficiezi, de asemenea, de servicii de masă: all inclusive (mic dejun, prânz, gustare, cină în sistem bufet suedez și băuturi non-alcoolice & alcoolice); 15 balneare și 5 activități / persoană / sejur.

 

Convinge-te chiar tu! Arată că-ți pasă de sănătatea ta! Te așteptăm la Băile Herculane! Pentru informații și rezervări: 0371 057 070 sau e-mail reservations@bacoluxhotels.ro

O aștepți mereu cu nerăbdare, dar anul acesta parcă mai mult decât oricând. Și tare greu a mai trecut timpul, nu-i așa? Evident, despre vacanță este vorba. Fie că tocmai te afli, fie că urmează să pleci peste câteva zile într-o binemeritată vacanță, unele mici pregătiri și tipsuri de care să ții cont sunt binevenite.

 

E timpul să-ți schimbi atitudinea față de tine, față de corpul tău și să ai mai multă grijă de sănătatea ta. Nu doar tu îți dorești și ai nevoie de o pauză, ci și corpul tău! Permite-i să se relaxeze. Și cu ce ai putea începe mai bine, dacă nu cu un binemeritat masaj?

Dă tonul vacanței tale cu un masaj!

Mâini cu o atingere liniștitoare, care te răsfață, înlătură tensiunea musculară sau exfoliază ușor pielea cu produse naturale, redându-i strălucirea… Masajele, în special, sunt un tratament la care nimeni nu ar trebui să renunțe vreodată. De aceea, ar trebui să te delectezi periodic cu un astfel de răsfăț pentru minte și trup, nu doar în vacanță. De ce să faci asta? Pentru că masajul este unul dintre cele mai vechi ritualuri de wellness și este ideal pentru promovarea relaxării corpului nostru, într-un mod natural și fără riscuri.

La Herculum Spa, în cadrul Afrodita Resort & Spa te poți lăsa purtat pe mâini magice, ce realizează de la masaje clasice menite să-ți relaxeze mușchii, la tratamente delicate cu ierburile Afroditei.

Uită de stres și bucură-te de o relaxare completă cu masajul cu pietre vulcanice, o terapie wellness care are rolul de îndepărta stresul și anxietatea. În plus, masajul aduce beneficii precum detoxifierea corpului, stimularea circulației sângelui și calmarea durerilor musculare și de spate.  Factori esențiali la început de vacanță perfectă. Un masaj care echilibrează chakrele și aduce bunăstare.

Alege Hercule, it’s me – Ritual spa pentru Revitalizare

Odată ce ai înlăturat stresul , te poți bucura pe deplin de un ritual spa pentru Revitaliare. Ai atâta nevoie! În ce constă acesta? Ritualul începe cu o baie în bazinul cu apă termală minerală, în care va trebui să-ți miști ușor și lent în apa caldă toate articulațiile. Rezultatul? Toți mușchii se vor relaxa profund, în timp ce o căldură plăcută va pătrunde în fiecare fibră, iar inima o va lua la goană bătând mai repede. La ieșirea din baie, dacă vei simți nevoia te vei putea răcori stropindu-ți fața cu apă rece, ori poți bea un pahar cu apă. După repaos, un duș ploaie pentru răcorire te va trezi din visare și te vei vei simți infinit de calm.

E momentul să treci la alt nivel și să te lași pe mâna unuia dintre experții de la Herculum Spa, pentru un masaj energetic. De ce să faci asta? Acest tip de masaj lucrează profund în interiorul mușchilor, dar în același timp și cu fluxurile de energii ale corpului, pentru a le readuce în echilibru. Trebuie să știi că masseurul  lucrează intuitiv folosind diverse tehnici, în funcție de ceea ce-ți dorești sau de ceea ce are nevoie organismul tău. Astfel că vei deveni pe deplin conștient și de tensiunile din corp, iar, treptat-treptat, și de detensionarea care se produce. Rezultatul? Se relaxează atât corpul fizic, cât și mintea, iar odată ce energia începe să curgă din nou, vei constata că te vei simți complet renăscut și cu un plus de vitalitate.

Odată recăpătată vitalitatea, un alt ritual spa merită să fie testat: Ierburile Afroditei, un ritual care deschide calea către iubire și bucurie. Afrodita – zeița iubirii și a frumuseții în mitologia greacă – avea un farmec fără tăgadă, iar rețetele ei de ierburi au ajuns și la Herculum Spa.

Așadar, te invităm în sauna Afroditei, ca să îți începi voiajul către tinerețea veșnică a sufletului și către bucuria de a trăi cât mai frumos prezentul. Valurile de căldură și aromele dragostei vor crea o combinație ce te va îmbăta pur și simplu.

Parola de acces: formula iubirii. Descoper-o și tu!

Special pentru tine îți dezvăluim în ce constă buchetul de ierburi binefăcătoare ale zeiței frumuseții. Pentru că știm că ești nerăbdătoare să afli! Busuiocul sau „iarba regilor” este prima dintre acestea. Cu o mireasmă profund masculină, proaspătă şi îmbătătoare, alături de perechea-i credincioasă, salvia, cu parfum  profund feminin, pasional şi învăluitor, cele două ierburi vin în ajutorul celor ce nu mai au timp să iubească. Adăugăm peste și puțin rozmarin, elixir al tinereții, pentru un plus de energie și de optimism. O atenție specială trebuie acordată cimbrului cu marea sa putere afrodisiacă, cimbrișorul care stârnește beatitudinea iubirii cu uleiurile lui volatile. Astfel, trupul se umple de vigoare, iar inima pulsează accelerat. Însă nimic nu ar fi posibil fără minunata mentă, iarba minții, alături de lavandă, iarba căminului și ocrotitoarea  soților, care curăță și limpezește întreaga ființă. Și pentru ca formula de iubire să fie completă, ea prinde în buchetul ei măghiranul, pe care fetele şi-l puneau sub pernă ca să afle numele viitorului soţ. Formula se încheie cu melisa, care te transformă în stăpâna seducției.

Efectul saunei este completat de AFRODITA It’s me, un masaj a cărui tehnică determină o circulație crescută a sângelui în straturile profunde ale pielii și ale mușchilor, oferind organelor interne și țesuturilor o cantitate bogată de nutrienți.

Răsfățul continuă cu un Masaj cu miere – tratamentul zeilor – o adevărată baie de frumusețe. Respiră încet și setează-ți corpul și mintea pentru relaxare. La  Herculum Spa, folosim miere naturală, sub formă lichidă, la care adăugăm câteva picături de ulei esențial de portocală, lămâie și ienupăr. Masajul se face cu o tehnică specială, prin mișcări controlate, până când mierea devine foarte lipicioasă, moment în care se îndepărtează. Mișcările specifice activează anumiţi centri nervoşi corespondenţi organelor vitale. Mierea hrănește pielea, o face mai frumoasă, mai curată şi mai luminoasă. Acest masaj aduce cu sine o liniște profundă, binefăcătoare.

Așadar, ce mai aștepți?

Dă tonul vacanței tale cu un binemeritat masaj! Află mai multe pe https://www.afroditaresort.ro/oferte/spa-med Te așteptăm la Băile Herculane, pe Str. Complexelor, Nr.2.

 

Pin It