FemiMAG

În iulie și august, apa sărată de la Sovata are puteri ultra vindecătoare

Pinterest LinkedIn Tumblr

Sovata este o stațiune care pe bună dreptate și-a dobândit renumele atât pe plan național, cât și internațional. Apa sărată, nămolul și climatul de aici, fac din acest loc o adevărată destinație de vacanță și tratament.

Vedeta stațiunii, Lacul Ursu, este o minune a naturii de peste 147 de ani. Lacul este unic la nivel european datorită unui fenomen natural special de heliotermie. Acesta presupune încălzirea apei lacului diferit ca urmare a concentrațiilor saline distincte ale straturilor de apă. Un alt aspect al acestui proces îl reprezintă conservarea căldurii înmagazinate, prin prezența la suprafața apei sărate, a unui strat subțire de apă dulce de circa 10-15 cm, provenit dintr-un pârâu adiacent.

În ce perioadă a anului, apa din Lacul Ursu are cele mai multe calități curative?

Ei bine, vara! Mai exact, apa din Lacul Ursu are proprietăți curative maxime în perioada 1 iulie -15 august. Astfel, în perioada 1 iulie -25 iulie, temperatura crescută a apei la adâncimea de 1,5-2 metri este de 45-35 de grade Celsius; în această perioadă, apa este extrem de benefică pentru problemele ginecologice, de tip infertilitate feminină, boli inflamatorii cronice pelvine, sindroame premenstruale, dar și pentru probleme reumatologice cronice.

În iulie și august, apa sărată de la Sovata are puteri ultra vindecătoare

Mai târziu, în perioada 25 iulie-15 august, temperatura apei la adâncimea de 1,5-2 metri scade spre 35-30 de grade Celsius, fiind utilă în:

  • Ameliorarea afecțiunilor aparatului locomotor (reumatism degenerativ – spondilartroze, gonartroze, coxartroze, reumatism inflamator în faza de remisiune – de exemplu, spondilita anchilozantă; stări posttraumatice – stări postfracturi, luxații, entorse, postoperatorii – protezare de șold, genunchi, etc; afecțiuni ale țesuturilor moi – tendinite, tenosinovite, bursite, fibromialgie);
  • Boli dermatologice – psoriazis, dermatită atopică, eczeme cronice;
  • Insuficiențe hormonale- insuficiență ovariană, hipotiroidism – stări perimenopauză (pre- și menopauză instalată);
  • Oboseală cronică, stres cronic, insomnii cronice, psihastenie – prin efect de reechilibrare a sistemului nervos vegetative.

Ce efecte are sarea din Lacul Ursu asupra pielii și a sistemului nervos?

Apa și nămolul din Lacul Ursu fac minuni asupra pielii și sistemului nervos. Explicația? Aceste două ingrediente au concentrații foarte ridicate de sare, de aceea efectele asupra pielii sunt rapide, intense și de durată. Pe lângă efectele locale obținute (mecanic, termic și chimic), se adaugă efectul la distanță: detoxifierea profundă a țesuturilor și a organelor interne.

„Local, la aplicarea caldă a sării, se produce vasodilatație fie imediată, fie secundară postvasoconstricție, la aplicare rece. Totodată, circulația activată și deschiderea porilor permit îndepărtarea toxinelor din stratul subcutanat, cât și oxigenarea și hrănirea mai eficiente ale pielii și țesutului subcutanat. Substanțele active conținute în apa sărată și nămol (minerale, vitamine, biostimuline, auxine tip hormon estrogen-like) sunt absorbite mai eficient, cu creșterea calității colagenului. Cristalele de sare au efect de gomaj fin cu îndepărtarea delicată și eficientă strat cu strat a celulelor uzate. Mai departe, sarea pătrunde în țesutul subcutanat și atrage osmotic apa biologică pură produsă în organism, cu efect de hidratare profundă și de durată.”, explică Dr. Fülöp Nagy Jeremiás Cristina, balneolog în cadrul Ensana Health Spa Hotels Sovata.

Efectul obținut? În cazul unor mici leziuni și inflamații, dermatite de contact sau atopice, alergii cutanate, acestea sunt ameliorate până la vindecare, apa sărată din Lacul Ursu având efect antibacterian, cât și emolient prin carbonatul de calciu.

Mai mult decât atât, efectele benefice oferite de Lacul Ursu continuă: Apa sărată și nămolul realizează în paralel detoxifiere la nivel renal, hepatic, digestiv și respirator, ceea ce stimulează procesele profunde de reîntinerire, inclusiv ale pielii, până la nivel celular. Astfel, pielea devine catifelată, luminoasă, cu fermitate și elasticitate crescute, prin efect hidratant, detox, antirid și regenerator.

Beneficiile continuă și asupra sistemului nervos vegetativ, astfel că, prin acțiunea asupra acestui sistem, apa sărată și nămolul induc virarea dinspre predominanta vegetativă simpatică de zi cu zi (stare de stres, alertă agitată), către cea parasimpatică: relaxare neuropsihică, efect antistres și somn de calitate. Sunt activate majoritatea glandelor endocrine, inclusiv cele cu corelare directă cu sistemul nervos cum este hipofiza, dirijorul orchestrei hormonale. Efectul este de echilibrare complexă neuro-psiho-endocrină.

Prin ce se remarcă nămolul din Lacul Ursu?

Nămolul din Lacul Ursu este de tip sapropelic specific lacurilor sărate, iar principala calitate a acestui tip de nămol este că solicită mai mult sistemul cardiovascular și imunitatea, spre deosebire de nămolurile sapropelice de liman (bogate în minerale, dar cu conținut mai scăzut de sare) sau de cele de turbă (cu fracțiune vegetală). Acestea două din urmă se pretează mai bine la persoane vârstnice, inclusiv cu afecțiuni cardiovasculare sau cu alte afecțiuni asociate controlate medicamentos.

Există anumite categorii de persoane care trebuie să evite tratamentele cu nămol? Ce contraindicații există și pe cine vizează acestea?

Ca orice lucru bun, și procedurile cu nămol au câteva restricții. Prin urmare, „se evită împachetările generale cu nămol la copii și adolescenți (până la 16 ani în cazul fetelor și până la împlinirea vârstei de 18 ani în cazul băieților), din cauza conținutului hormonal crescut al nămolului. Împachetările strict locale pe suprafața mică (de exemplu, postfracturi cu redoare articulară marcată – limitare mai mult sau mai puțin importantă a mișcărilor articulare la nivelul membrelor sau al coloanei vertebrale ) se pot aplica și la vârste mici.”, punctează medicul balneolog.

 

De asemenea, există o serie de contraindicații relative: stadiul subacut al unor afecțiuni reumatologice și ginecologice. În aceste cazuri se poate scădea temperatura de aplicare a nămolului până la un nivel de siguranță. În cazul în care există micronodulii tiroidieni cu hipo sau eutiroidie, se tatonează toleranța la tratament, se întrerupe în caz de apariție a palpitațiilor sau simptomelor tipice eliberării crescute de tiroxină. Totodată, trebuie evitat tratamentul cu nămol în prezența diabetului zaharat sau a hipertensiunii arteriale incomplet echilibrate (în special, se evită aplicațiile pe regiuni mari), dar și în caz de depresii moderate, surmenaj intens și în perioada menstruală.

În iulie și august, apa sărată de la Sovata are puteri ultra vindecătoare

Cu toate acestea, dincolo de uimitoarele beneficii oferite de nămolul din Lacul Ursu, există unele contraindicații absolute, pe care e bine să le cunoaștem pentru a căuta metode alternative de vindecare.

Iată situațiile în care este absolut contraindicat tratamentul cu nămol: Boli febrile sau infecții în stadiu acut; Stadiul acut al bolilor reumatice sau ginecologice; Stări postinfarct miocardic sau postaccident vascular cerebral; Fibrilație atrială, pacemaker cardiac, hipertensiune arteriala gr III, valvulopatii sau proteze valvulare, tratament anticoagulant, ulcere varicoase, tromboză venoasă profundă în antecedente sau tromboflebita curentă, arteriopatii în stadiu avansat. Acutizarea BPOC, astm bronșic cu crize recente, bronșiectazii. Diabet zaharat dezechilibrat, stări postoperatorii la mai puțin de 6 săptămâni postoperator. Ulcer gastroduodenal, ciroză hepatică, hepatite virale cu virus B sau C inclusiv recent tratate. Litiază renală sau biliară cu colici recente. Epilepsie, psihoze (sindrom maniaco-depresiv, schizofrenie), toxicomanii/adicție de droguri. Boli dermatologice: escare, plăgi, eczeme în puseu evolutiv, eritrodermie psoriazică. Hipertiroidie, boala Addison. Boli autoimune: scleroză multiplă, sclerodermie, lupus eritematos sistemic, miastenia gravis, poliartrită reumatoidă în puseu acut. Sarcină. Cancere și leucemii.

Este important de știut că, în baza de tratament Ensana, înainte de începerea unui tratament, orice persoană beneficiază de consult specializat și, astfel, va primi recomandarea de a urma un tratament personalizat.

Te așteptăm la Sovata, să te bucuri de toate beneficiile vindecătoare ale Lacului Ursu!

https://www.ensanahotels.com/ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Pin It