EscapadeMAG

Sărbătorile trec, dar frumusețea trebuie să rămână!

Pinterest LinkedIn Tumblr

Sărbătorile au trecut, zilele de răsfăț la fel, iar revenirea la rutina obișnuită aproape că se cere instant. Frumusețea trebuie să rămână!

 

Știm deja: În ianuarie, după extravaganța sărbătorilor, va fi inevitabil să nu constatăm că am acumulat câțiva centimetri în plus în jurul taliei. Și dacă au existat unele excese în zilele de sărbătoare, permise într-o oarecare măsură pentru acest moment al anului, cântarul și pielea avertizează totuși că a sosit vremea să ne întoarcem la obiceiurile bune, la acea rutină care ne asigură echilibrul unei zile obișnuite și să privim cu optimism spre anul ce tocmai a început. Să ne propunem lucruri bune, sănătoase și frumoase! Să ne propunem să fim mai buni și în cea mai bună formă!

Frumusețea trebuie să rămână!

Astfel că revenirea în formă devine importantă nu doar pentru a pierde kilogramele în plus oferite de preparatele delicioase, ci tocmai pentru a detoxifica organismul de excese. Acest lucru cu siguranță nu înseamnă să apelăm la diete drastice și nesănătoase, ci să restabilim o dietă sănătoasă, care să includă toți nutrienții necesari care permit organismului nostru să funcționeze în cel mai bun mod posibil. Însă, pentru început, ar putea fi util să apelăm la o cură de detoxifiere, în care să ne purificăm organismul de excesele care au însoțit sărbătorile. Ce putem face?

Drenaj limfatic

Pe lângă alimentația sănătoasă, drenajul limfatic este de mare ajutor: „Acest tip de masaj ajută foarte mult la îndepărtarea toxinelor din organism. Pentru rezultate garantate este indicat să se facă drenaj limfatic de 3 – 4 ori pe an, câte cinci ședințe consecutive și mai ales, să se evite consumul de produse de origine animală atunci când apelăm la drenajul limfatic. Totodată odihna este extrem de importantă pentru eliminarea toxinelor. Când organismul este odihnit, este și mai sănătos și mai puternic, iar lupta împotriva toxinelor și a kilogramelor este mai eficientă.”, punctează Dr. Fülöp Nagy Jeremiás Cristina, balneolog în cadrul Ensana Health Spa Hotels Sovata.

Skin detox

Englezii o numesc „față de zahăr”, termen care se referă la toate acele semne caracteristice ale consumului excesiv de zahăr, în special în perioadele festive. Riduri mai vizibile, pungi sub ochi, ten tern și acneic… în general, fața capătă brusc un aspect mai gri și mai puțin luminos. De fapt, excesul de alimente complexe și zaharoase nu duce numai la un vârf de insulină și la o suprasolicitare a tuturor organelor care lucrează la purificarea organismului nostru, ci și la distrugerea colagenului nostru, provocând îmbătrânirea prematură a pielii. De aceea, pielea trage un semnal de alarmă și solicită urgent un detox pe măsură!

Băi și saune

De asemenea, o altă alegere sănătoasă o reprezintă o baie în piscină sau câteva ședințe de saună. Hotelurile Ensana din Sovata oferă wellness deplin și facilități SPA. Sauna finlandeză a devenit din ce în ce mai răspândită, folosită ca tratament de wellness fizic și mental. De fapt, baia de căldură contribuie la eliminarea toxinelor și a impurităților pielii prin transpirație.

Împachetări cu nămol

Pe lângă ten, nici corpul nu se lasă mai prejos și își cere dreptul la sănătate și frumusețe! La Sovata, nămolul extras din Lacul Ursu este un nămol terapeutic, extrem de valoros și vindecător. Împachetările cu nămol au un beneficiu de tonifiere, drenare, reducere și fermitate care afectează nu numai corpul, ci întregul organism.

Împachetarea cu nămol are drept efect reducerea inflamațiilor din jurul articulațiilor, reducerea tensiunii musculare, precum și o nutriție îmbunătățită a cartilajelor, țesuturilor conjunctive și a discurilor spinale. În plus, acest timp de tratament intensifică imunitatea organismului!

Testează efectul celor mai bune proceduri corporale!

Unde? În baza de tratament Ensana te poți bucura atât de relaxare, cât și de programe de înfrumusețare pentru corp și ten îmbinate perfect cu cele pentru minte. Tot aici, poți opta pentru masaje cosmetice ușoare, de relaxare, cu minunate compoziții de parfumuri și ierburi binefăcătoare.

 

Îți dau și un pont: Dacă rezervi acum, beneficiezi de o promoție cu rezervare timpurie cu reducere ce include demipensiune: pentru minimum 4 nopți, prețul pachetului pornește de la 383 lei.

Cazare cu demipensiune este o idee bună. Alege oferta noastră și bucură-te de serviciile Spa! Oferta este valabilă între 04/02 până la 08/02.

Startul unui an bun se dă la Sovata! Te așteptăm!

https://ensanahotels.com/ro

 

 

Lasă un răspuns

Pin It