EscapadeMAG

Începe a VIII-a ediție Art Safari 2021

Pinterest LinkedIn Tumblr

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

Ediția din acest an a Art Safari este una amplă, nu numai fizic, dar și tematic. Avem

două spații spectaculoase în Centrul vechi dedicate evenimentului și patru pavilioane expoziționale:

  1. Pavilionul Muzeal: Samuel Mützner pe urmele lui Claude Monet
  2. Pavilionul invitat: Seducție și triumf în artă. Femei-artist în România
  3. Pavilionul Central: Constantin Piliuță. Culoare de zenit
  4. Pavilionul ContemporanSuperheroes/Antiheroes. Tendințe în arta contemporană românească

O ofertă vizuală proaspătă și variată, copleșitoare cantitativ, la curent cu apetitul pentru diversitate, care să suplinească puținătatea evenimentelor expoziționale – datorată și contextului pandemic, ce îngreunează organizarea expozițiilor de amplitudine.

Începe a VIII-a ediție Art Safari 2021

”În această toamnă, mai exact de mâine, la Art Safari avem nu doar artă clasică și impresionistă, dar și mult street art, multe intervenții în spațiu realizate direct de artiști! S-au pictat sute de metri pătrați, s-au cioplit statui, s-au proiectat instalații artistice. Anul acesta, Art Safari a crescut la un al doilea sediu expozițional, necesar și pentru diluarea traficului de vizitatori. Începem vizitarea cu Palatul Dacia-România, viitorul sediu al Pinacotecii Bucureștiului, care va găzdui triada de expoziții – recuperarea unui mare artist de patrimoniu: Samuel Mützner – sau „Pe urmele lui Claude Monet”, curatoriată de monograful artistului, istoricul de artă Rodica Marian, apoi Pavilionul Central dedicat farmecului original al unui mare contemporan deja clasicizat, Constantin Piliuță – sau „Culoare de zenit”, curatoriată de dr. Călin Stegerean, directorul Muzeului Național de Artă al României, precum și nelipsitul Pavilion Contemporan, preferatul publicului tânăr, cu expoziția provocatoare „Supereroi/Antieroi”, curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu. Continuăm cu Arcub – Hanul Gabroveni, unde vizităm expoziția dedicată femeilor-artist din România interbelică – Seducție și triumf în artă”, realizată de
dr. Elena Olariu, director al Pinacotecii București”,
ne-a declarat Ioana Ciocan, directorul
Art Safari.

Night Tours

Ediția Art Safari 2021 nu face excepție când vine vorba de  Night Tours. Atunci, noaptea prinde viață la Art Safari. ”Experiența de vizitare cuprinde un tur ghidat în expoziții și muzică live – invitat special Toulouse Lautrec în fiecare seară ! La Night Tours, stăm de vorbă cu arta și descoperim secretele din spatele #ArtSafari2021 povestite de ghizii Art Safari, organizatori și curatori! Iar, pe cei care nu pot ajunge, îi așteptăm să participe la tururile virtuale alături de Marius Manole (17, 18 și 19 septembrie) și Horia-Roman Patapievici (pe 24 septembrie) ”, punctează Ioana Ciocan, director Art Safari.

Art Safari Kids

La toate acestea se adaugă programul educațional Art Safari Kids de care se vor putea bucura și în acest an copiii și familiile lor. Aici, arta li se dezvăluie copiilor pe înțelesul lor, iar ei învață să își dezvoltă creativitatea participând la ateliere de artă și tururi ghidate. Ateliere de creație diverse, tururi ghidate special gândite pentru copii, dar mai ales artă adevărată.

Digital & Floral News

Și noutățile marca Art Safari nu se opresc aici! Din această toamnă, Art Safari va introduce tururile digitale – vizite cu ghid care se vor desfășura live și vizite virtuale, pe care doritorii le pot accesa oricând le permite programul.

Totodată, cu ocazia deschiderii Art Safari 2021, Ambasada Olandei a dezvelit, în premieră, o copie florală gigant a uneia dintre picturile expuse în Pavilionul Muzeal, mai exact un magic și uriaș «Vas cu tufănele» pictat de Samuel Mützner, vedeta expoziției de artă impresionistă. Instalația florală, compusă special în Olanda pentru a marca acest moment, are dimensiunile de 4 x 4 m. Pictura originală măsoară 33 x 42 cm și poate fi identificată într-una din sălile expoziției dedicate lui Mützner.

Pentru construirea instalației au fost folosite 1.750 de plante, toate de proveniență olandeză, care cântăresc, împreună cu rama metalică, aproximativ 700 kg. La realizarea tabloului gigant din plante ornamentale au lucrat peste 20 de persoane, timp de mai mult de
7 zile.

Cum arată viitorul Art Safari?

Directorul Art Safari, Ioana Ciocan, a anunțat în premieră că intenționează permanentizarea activității expoziționale a Art Safari, să treacă de la un muzeu temporar, cu sediu nomad, la o activitate curentă și un sediu adecvat, instituționalizat. În acest sens, Ioana Ciocan, director Art Safari, și dr. Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, a anunțat cu entuziasm semnarea unui parteneriat pe 2 ani, de folosire împreună a spațiului expozițional al Palatului Dacia-România, destinat pe viitor amenajării istoricei Pinacoteci a Bucureștiului, precedat de o renovare și organizare corespunzătoare.

Măsuri de siguranță la Art Safari 2021

Accesul fiecărui vizitator în muzeul temporar se va face controlat, iar traseul de vizitare este unul tip circuit unidirecțional. Vizitatorilor le va fi verificată temperatura la intrare, precum la ediția 2020, aceasta fiind o condiție obligatorie de acces. Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării corespunzătoare a măștii pe durata vizitei.

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate pe https://tickets.artsafari.ro, dar și la intrarea în Palatul Dacia-România din strada Lipscani nr. 18-20.

 

 

Art Safari, operator cultural independent care acționează pe scena de artă din România, este cunoscut îndeosebi pentru organizarea anuală a Pavilionului de Artă București, ale cărui expoziții au fost vizitate de aprox. 195.000 de persoane în cele 7 ediții de până acum. Alături de expoziţiile curatoriale, organizate în București sau în străinătate, Art Safari promovează conținut educațional pentru toate vârstele, găzduind inclusiv ateliere de artă pentru copii și tururi ghidate pentru copii și adolescenţi.

Lasă un răspuns

Pin It