HealthMAG

Apa sărată, un aliat prețios pentru sănătate

Pinterest LinkedIn Tumblr

       Nămol, apă sărată…sănătate pură! Nu, nu vorbim despre marea Moartă, dar putem compara acest loc cu unul mai aproape. Pentru aproape aceleași beneficii ai o soluție mai la îndemână: Lacul Ursu din Sovata! Sau altfel spus: Marea Moarta a Transilvaniei. Pentru că da, avem și noi resurse prețioase, cu efecte miraculoase asupra organsimului, iar apa sărată din lacul Ursu este una dintre acestea.

Cu milioane de ani în urmă, locul actual pe care se află Sovata a fost o lagună în care ajungea sarea din mare.

Apa sărată, un aliat prețios pentru sănătate

Astăzi, lacul Ursu reprezintă unul dintre factorii naturali de cură de la Sovata, pentru că apa sa conține săruri și minerale cu o mare putere de vindecare. Și trebuie să ajungi și tu acolo! De ce? Pentru că ai toate motivele, iar Lacul Ursu este cel mai important motiv pentru care trebuie sa ajungi la Sovata. Datorită salinității sale ridicate, de 300g/l la adâncime, acest lac mai este denumit și Marea Moartă a Transilvaniei și ne putem mândri cu acest fapt.

Lacul Ursu, singurul lac helioterm din Europa

Apa sărată a acestui lac este acoperită de un strat de 10-15 cm de apă dulce provenită din precipitații. Acest strat acționează ca o barieră termică, concentrând razele solare asemenea unei lentile până la o adâncime de 2 metri. Acest fenomen se numește heliotermie. De altfel, lacul Ursu din Sovata este singurul lac helioterm din Europa și este caracterizat de straturi de apă sărată cu diferite densități și temperaturi, care captează și înmagazinează căldura soarelui.

Prin ce se remarcă apa lacului Ursu?

Ei bine, tocmai prin concentrația mare de sare! Aceasta conferă apei proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii pentru tratarea infecțiilor, problemelor de mobilitate și afecțiunilor respiratorii prin intermediul terapiilor cu inhalații. Apa lacului are efecte miraculoase care se resimt și acționează la mai multe niveluri: cutanat, osmotic, metabolic, hormonal, imun, termic. La aceastea se adaugă reglarea psiho-neuro-imuno-endocrină pe care o asigură apa.

Factorul inedit pe care îl prezintă apa sărată din Lacul Ursu este prezența unei substanțe human-like, estrogen și progesteron eliberate de crustaceul Artemia salina. Astfel că, tratamentul cu apă sărată și nămol sapropelic are efect antiinflamator și de diminuare a durerilor, atât imediat, cât și pe termen de 3-6 luni post-tratament.”, explică medicul balneolog Suzana Pretorian, de la Ensana Health Spa Hotels Sovata.

Și încă ceva: totul se întâmplă pe modul relax! Simpla imersie în apa sărată a lacului Ursu poate trata o mulțime de afecțiuni, fără ca tu să te preocupi suplimentar. În bazele de tratament Ensana te poți bucura de beneficiile apei sărate pe tot parcursul anului. Bazinele încălzite sunt cea mai accesibilă variantă de tratament cu apă sărată hiperconcentratată.

Te așteptăm la o cură de sănătate! Află mai multe despre terapiile și pachetele Ensana Health Spa Hotels Sovata pe https://www.ensanahotels.com/ro

 

Lasă un răspuns

Pin It