HealthMAG

Lomi Lomi, un masaj eficient pentru calmarea durerilor de spate

Pinterest LinkedIn Tumblr

Lomi Lomi… îți sună cunoscut? Una dintre cele mai vechi forme de masaj din lume, Lomi Lomi a fost practicat de indigenii polinezieni din Hawaii unde, acest tip de masaj se află la loc de cinste, iar tehnicile folosite în prezent, au fost păstrate încă din cele mai vechi timpuri. Alege Lomi Lomi, un masaj eficient pentru calmarea durerilor de spate.

 

De altfel, masajul hawaian, cunoscut și sub numele de Lomi Lomi are ca scop exercitarea unui efect de regenerare. Este o practică deosebită care presupune o serie de manipulări prin care anumite părți ale corpului sunt stimulate pentru a atinge bunăstarea fizică, dar și pentru a găsi echilibrul necesar între corp, minte și mediul înconjurător, dar, totodată și o conectare cu oamenii prezenți în viața ta de zi cu zi.

În ce constă masajul Lomi Lomi?

Înainte de orice, e bine să știi că niciun masaj nu seamănă cu celălalt. Lomi Lomi e mereu diferit. Suprinzător. Lomi Lomi reprezintă atingerea divină. O atingere care vizează atât corpul, cât și inima. O ședință de masaj Lomi Lomi începe prin tăcere. Printr-un moment de pace și o conexiune între terapeut și beneficiar. Printr-o rugăciune. Pentru că, înainte de toate, Lomi Lomi e o întâlnire întru bine. Iar specialiștii de la Ensana stiu asta mai bine decât oricine.

Lomi Lomi, un masaj eficient pentru calmarea durerilor de spate

Mișcările sunt curgătoare, ample, ca un val. Terapeutul poate executa mișcările de masaj cu ambele mâini, în zone diferite ale corpului clientului. De exemplu: O mână pe spate și una pe șold. Rezultatul? O relaxare mai profundă și mai rapidă.

Tratamentul presupune utilizarea de către profesionist, nu numai a degetelor și mâinilor, ci și a altor părți ale corpului precum coatele, brațele, genunchii și picioarele. Dorind să rezume tehnica folosită la efectuarea masajului hawaian Lomi Lomi, maseurul trebuie să simuleze mișcări profunde și ciclice care într-un anumit sens amintesc de valurile mării. Astfel, punctele energetice ale corpului pot fi stimulate. Pentru a optimiza acest demers care vizează atingerea bunăstării și în rezolvarea multor probleme de sănătate, este de asemenea necesar să fie asigurat un mediu liniștit și relaxant. În acest sens, se pot folosi esențe parfumate sau o muzică liniștitoare care contribuie la realizarea atmosferei potrivite. Mediul trebuie să fie confortabil și bine îngrijit.”, precizează dr. balneolog Suzana Pretorian, de la Ensana Health Spa Hotels Sovata.

Ce beneficii are masajul Lomi Lomi?

Așa cum deja ai observat, masajul hawaian Lomi Lomi poate fi definit ca o practică care îți permite să obții bunăstare și să redescoperi echilibrul dintre corp și minte. Pe scurt, acest tip de masaj îți oferă multe beneficii din punct de vedere psihofizic, inclusiv posibilitatea de a promova relaxarea, eliminând stresul și grijile care, în mod normal, mai ales în societatea modernă, se acumulează în zilele intense de muncă sau angajamente familiale.

Cu toate acestea, principalele beneficii ale masajului hawaian sunt pentru sănătate. Mai exact, tratamentul, prin stimularea adecvată a anumitor zone ale corpului, promovează și îmbunătățește circulația sanguină și limfatică, ceea ce permite evitarea umflăturilor și a durerii, în special în zona membrelor inferioare. Ca și alte tipuri de masaj, în plus, Lomi Lomi ajută și la eliminarea și ameliorarea unor dureri musculare și osoase. În plus, stabilește un flux limfatic mai bun, stimulează digestia și oferă beneficii excelente în ceea ce privește funcționalitatea acesteia, cât și a sistemelor respirator și urogenital.

Lomi Lomi și tonusul muscular

Nu în ultimul rând, tratamentul permite menținerea unui anumit tonus muscular. Durerile la nivelul întregului organism sunt eliminate, organismul se revitalizează și, treptat, se instalează o senzatie de pace și bunăstare.

Masajul Lomi Lomi este recomandat, de asemenea, pentru durerile de ceafă, de umeri și de spate. Acest tip de masaj relaxează mușchii spatelui și te ajută să te simți mai bine. El face minuni în cazul migrenelor și al insomniilor, dar și atunci când te confrunți cu depresii, traumatisme și lipsă de încredere în sine.

Relaxarea și găsirea echilibrului potrivit între corp și minte este, fără îndoială, visul multor oameni, mai ales la sfârșitul unei săptămâni stresante de muncă și angajamente familiale. Masajul Lomi Lomi îți permite să obții acest tip de rezultat și multe alte tipuri de beneficii, atâta timp cât este efectuat într-o manieră precisă.

Ești curios să simți chiar pe pielea ta beneficiile acestui tip de masaj? Încearcă-l și tu la Ensana!

https://www.ensanahotels.com/ro

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Pin It