Tag

masajul

Browsing

Zile mai scurte, nopți mai lungi și frig. Trebuie să recunoaștem că nu ne simțim chiar confortabil în lunile reci de iarnă. Pentru cei mai mulți dintre noi, iarna înseamnă băuturi calde, straturi suplimentare de îmbrăcăminte, mai multe ore petrecute în casă și, prin urmare, mai puțină activitate fizică. Pentru alții, efectele frigului și lipsa soarelui pot cauza chiar o depresie. Află cum masajul îți poate crește rezistența la frig.

 

Explicația? Când este frig și nu beneficiem de prea multă lumină naturală, este normal să ne simțim mai puțin în formă și să fim puțin deprimați. În timpul zilei, creierul nostru eliberează în mod natural serotonină, o substanță care ne face să ne simțim pozitivi, motivați și fericiți, astfel că atunci când zilele sunt scurte, creierul eliberează mai puțină serotonină.

Efectele? Ne este mai greu să ne trezim dimineața și suntem mai puțin sociabili.

Ce e de făcut în acest caz?

Vestea bună: există o modalitate de a face față mai bine acestei perioade grele din an! Terapia prin masaj poate fi un instrument excelent pentru a ne ajuta să trecem peste sezonul rece. Masajele regulate sunt o modalitate excelentă pentru a ne îmbunătăți starea de spirit, pentru a ne simți mai fericiți și mai sănătoși în lunile de iarnă, reîncărcându-ne cu energie. În timpul masajului, corpul nostru eliberează din nou, în mod natural, serotonină și endorfine, la fel ca atunci când strălucește soarele.

Masajul îți crește rezistența la frig

Soluția? Masajele ajută la o mai bună circulație a sângelui în corpul nostru, ajutând sistemul limfatic să elimine toate substanțele nocive pe care le acumulăm. Chiar și tensiunea arterială se va regla, iar toate acestea ne ajută să ne simțim mai bine.

Beneficiile masajului făcut iarna nu sunt deloc puține:

Masajul ne întărește sistemul imunitar

Lunile de iarnă pot aduce adesea un aflux de răceli și gripe, așa că este foarte important să avem un sistem imunitar funcțional sănătos capabil să lupte împotriva acestor viruși. A face mai puțină activitate fizică în lunile de iarnă poate însemna și un flux limfatic mai slab, ceea ce înseamnă mai puțină circulație a globulelor albe din sânge. Celulele albe din sânge sunt cele care ajută corpul să lupte împotriva infecțiilor și bolilor.

Studiile au arătat că masajele stimulează din plin ganglionii, determinându-i să producă globule albe, singurele capabile să ne facă să ne simțim bine și să luptăm eficient împotriva bolilor. Cu cât sunt prezente mai multe globule albe în sânge, cu atât sistemul imunitar este mai puternic, și cu atât este mai puțin probabil să răcim sau să ne îmbolnăvim de gripă în această iarnă!

Masajele îmbunătățesc circulația sângelui

Pe vreme rece, mușchii se contractă pentru a conserva căldura, ceea ce restricționează fluxul sanguin și, prin urmare, furnizează mai puțin oxigen și substanțe nutritive mușchilor noștri. Acest lucru face, de asemenea, mai dificilă eliminarea deșeurilor celulare și a toxinelor. Mai departe, această restricție a fluxului sanguin scade sănătatea și funcția musculară și, uneori, provoacă dureri și rigiditate. Din fericire, manipularea țesuturilor moi, care este folosită în terapia prin masaj, este o modalitate genială de a crește circulația și de a îmbunătăți sănătatea fiecăruia dintre noi.”, aflăm de la dr. balneolog Suzana Pretorian, de la Ensana Health Spa Hotels Sovata.

Iată, așadar, 3 masaje care te ajută să faci față frigului și să nu te îmbolnăvești în sezonul rece:

Masaj cu spumă minerală vulcanică

O combinație minunată între îngrijirea pielii și masaj. Uleiurile esențiale și extractele aromatice au un efect pozitiv, relaxant și calmant. Biodisponibilitatea hrănește pielea și calmează iritațiile pielii; în același timp, reduce starea de apatie și disconfortul. Acest ritual stimulează o senzație caldă și plăcută de stare de bine.

Bonus: poți alege dintre parfumuri cu aromă mediteraneană, indiană, orientală sau arabă.

Durata masajului: 45 de minute.

Masaj aromaterapeutic detoxifiant

Îngrijire naturală a pielii, armonie pentru trup, minte și suflet. Atingerea delicată și efectele uleiurilor esențiale prețioase calmează sistemul nervos vegetativ. Astfel, se stimulează regenerarea și fortificarea sistemului natural de apărare al organismului. Forța ta vitală primește un nou imbold, datorită activării proceselor energetice.

Love Your Age Body

Un masaj care hrănește în profunzime și regenerează, utilizând puterea plantelor cu efect de întinerire. O combinație inovatoare de lipide, vitamine și antioxidanți eficace conferă fermitate și reactivează procesele de reînnoire a pielii.

Pentru ambele tipuri de masaje, focalizarea tratamentului vizează următoarele zone ale corpului: cap și gât, umeri, spate, abdomen, brațe și mâini, membre inferioare și picioare.

Tratamentul este efectuat utilizând fluxul energetic al energiei vieții, prin mișcări lente și atente. Combinate cu concentrarea mentală a terapeutului, ele suscită reacția sistemului nervos vegetativ și activează sistemul nervos parasimpatic. Acesta poartă și numele de <sistem nervos de recuperare>, deoarece controlează funcțiile de regenerare și dezvoltare a resurselor energetice ale organismului.”, explică balneologul.

Rezultatele vor apărea chiar după primul tratament: vei simți și vei vedea intensitatea și efectele sale asupra pielii tale. Datorită nivelului deplin de conștiință transmis prin atingere, simți cum nevoile personale îți sunt recunoscute. Reușești să te relaxezi, să înmagazinezi forțe noi, iar corpul tău se simte eliberat, în timp ce tensiunea și stresul dispar.

Durata fiecărui tratament este între 50 sau 80 de minute, în funcție de nevoile și dorințele tale.

Tratamentele pentru corp PHARMOS NATUR se bazează pe principiul detoxifierii vegeto-dinamice. Aceasta prevede eliberarea corpului pentru a-i permite să se regenereze și să înmagazineze forțe noi.

 

Vrei să te simți bine în pielea ta chiar și în sezonul rece? Vino la Sovata să beneficiezi de cele mai bune tratamente!

https://www.ensanahotels.com/ro

Anxietatea este o afecțiune care te poate izola și te poate însingura. Anxietatea te poate ține la distanță de relațiile sociale și de activitățile desfășurate cu cei din jur. Și da, anxietatea poate fi o provocare la dublu: atât pentru cel în nevoie, cât și pentru familia lui.

Cum poate fi gestionată anxietatea?

Fiecare dintre cei care suferă de anxietate se întreabă asta. De altfel, anxietatea și stresul sunt două elemente de care adesea nu putem scăpa. Acestea pun stăpânire pe noi, astfel că nu putem să nu fim influențați de presiunea și negativitatea care plutește peste viețile noastre ca un nor negru uriaș.

Vestea bună? Atât anxietatea, cât și stresul sunt afecțiuni comune și cotidiene pe care le putem combate însă prin masaj. Prin urmare, acestea reprezintă o problemă care trebuie rezolvată, pentru a trăi mai bine și pentru a ne desfășura viața într-un mod pozitiv. Pentru că, uneori, anxietatea ne oprește la un pas de curaj și ne imobilizează. Un masaj este capabil să ne deblocheze energia și să ne determine să facem acel pas înainte.

Cum ajută masajul la reducerea anxietății?

În acest caz, masajul este capabil să aducă treptat corpul spre o reechilibrare generală. Indiferent de tipul de tehnică folosită, masajul reușește totuși să elibereze stresul și să lucreze asupra noastră din punct de vedere psihic și emoțional. Masajul este așadar un „instrument” puternic pentru a combate toate acele senzații negative care sunt somatizate la fel de negativ de mușchii noștri și de întreg de corpul nostru.

În acest caz, un masaj specific poate fi capabil să restabilească acea liniște pierdută și dorită în viața persoanei afectate, pe lângă toate celelalte beneficii oferite de această tehnică. De asemenea, poate elimina tipul de anxietate „necontrolată”, numită așa deoarece este excesivă și poate avea o influență prea puternică asupra noastră.

Cum îți poți scădea anxietatea?

De asemenea, masajul este capabil să facă să circule endorfinele, celebrii hormoni ai plăcerii. Efectul produs? În urma unui amsaj se remarcă scăderea tensiunilor având ca rezultat o îmbunătățire imediată a echilibrului psihofizic și eliminarea anxietății. Important de precizat este faptul că relaxarea pe care o aduce masajul duce și la regularizarea respirației. Acest lucru ne permite să ne umplem cu oxigen. Rezultatul? Revitalizarea celulelor tuturor acelor zone ale corpului nostru care sunt afectate de anxietate. În plus, și inima poate beneficia de toate acestea. De altfel, unul dintre primii pași în ameliorarea anxietății începe cu efectuarea unor exerciții de respirație.

În concluzie, un masaj poate fi un adevărat panaceu pentru această problemă care afectează multe persoane, mai mult sau mai puțin constant. Cei care suferă de atacuri de panică sau de anxietate ar putea cu siguranță să-și îmbunătățească viața prin efectuarea regulată de masaje, chiar și orientate către problema specifică. Mulți terapeuți de masaj sunt dedicați masajului anti-anxietate și, prin urmare, aceasta ar putea fi soluția pentru mulți oameni.

Ce tip de masaj este util pentru reducerea stresului și anxietății?

În general, majoritatea masajelor sunt capabile să facă acest lucru. Cu toate acestea, există terapeuți de masaj care pot decide să-și concentreze tratamentele în mod specific pe anxietate. Astfel, pacienții sunt ajutați să evite acele momente în care frica este mai puternică decât dorința de a trăi.

Nicu Boroica, maseur în cadrul Bacolux Afrodita Resort&Spa, din Băile Herculane, ne spune că „Sunt mai multe tipuri de masaj care înglobează tehnici ce reduc stresul si anxietatea. De exemplu, Shiatsu ajută la îmbunătățirea stării generale de sănătate, fiind considerat eficient și în îmbunătățirea conștiinței de sine și a atitudinii pozitive.

Masajul și anxietatea

Pe de altă parte, Masajul Thai Yoga este destul de energic și energizant, dar poate fi și relaxant. Acesta ajută la reducerea stresului, centrarea minții și a corpului.

Masajul Lomi Lomi, rezervat cândva doar vindecătorilor Hawaiani speciali, se practică azi în centre spa, cu beneficii pentru relaxare.

Masajul cu pietre calde – la fel ca ca masajele Ayurvedice – este excelent pentru reducerea stresului și balansează toate chakrele corpului.

În timp ce pentru noi, europenii, tehnicile cele mai cunoscute și practicate sunt cele de masaj suedez. Executate lent, cu mișcări lungi și presiune ușoară, și cu ingrediente relaxante, precum Ylang – Ylang, de exemplu, aduc importante beneficii antistres si anti-anxietate.”

 

Ai grijă de sănătatea ta! La Afrodita Resort &Spa avem o gamă largă de masaje potrivite nevoilor tale. Te așteptăm, pentru că nouă ne pasă de sănătatea ta!

 

 

Cum să primești bunăstare dintr-un act natural, să te redescoperi și să revii în armonie perfectă cu corpul tău? Masajul este soluția perfectă și una dintre cele mai la îndemână și plăcute modalități de a ne menține sănătatea! Masajul este un panaceu pentru oricine, în combaterea stresului și îmbunătățirea funcționalității generale a organismului.

 

Încă din cele mai vechi timpuri, masajul a fost folosit ca o metodă de a obține „mens sana in corpore sano”. Însuși Hipocrat, părintele medicinei, spunea: „Calea spre sănătate este să faci o baie parfumată și un masaj aromat în fiecare zi.” De altfel, până în prezent, masajul are numeroase aplicații în medicina de reabilitare, sportivă, vasculară, estetică și reumatologie, chiar dacă domeniul său de aplicare este de fapt mai larg decât se crede în mod normal.

Terapeutice sau de relaxare, masajele oferă multe beneficii organismului nostru

Masajele de relaxare sunt un răsfăț care au un impact semnificativ în special la nivel psihologic, iar masajele terapeutice sunt o modalitate eficace de recuperare medicală și sunt potrivite în tratarea mai multor afecțiuni.

Masajele terapeutice și de relaxare oferă beneficii pentru sănătate și bunăstare

Masajul poate fi stimulant sau relaxant, în functie de viteza și profunzimea mișcărilor. Poate elibera tensiunea, poate elimina durerile de cap, poate relaxa mușchii încordați și dureroși și poate alunga insomnia. Mai presus de toate, masajele oferă condițiile optime pentru a promova recuperarea psiho-fizică, inducând o senzație de bine.

În prezent, masajele terapeutice și masajele de relaxare se practică în întreaga lume, căci efectele lor benefice au fost dovedite de-a lungul mileniilor.

La Bacolux Afrodita Resort & SPA – Băile Herculane – poți afla mai multe informații despre masaj, o procedură wellness spa practicată cu măiestrie și profesionalism în cele două baze de tratament: Herculum Spa (Afrodita Resort&Spa) și Diviana Spa (Diana Resort) .

Iată care sunt principalele beneficii ale masajelor de relaxare:

Detensionează corpul – Acesta este principalul beneficiu al unui masaj de relaxare. Un astfel de masaj te relaxează, astfel încât să te simți din nou bine și în formă. În plus, trebuie să știi că un masaj de relaxare te poate scăpa de oboseală, migrene și insomnie. Totodată, prin masaj, funcțiile sistemului nervos sunt optimizate, astfel că te ajută să îți recapeți flexibilitatea mușchilor și pe cea a articulațiilor.

Combat stresul – Nu știi cum să (mai) faci față stresului? Apelează la masajul de relaxare cu uleiuri aromatice! Acesta îți hrănește corpul cu substanțele antiinflamatoare din plantele medicinale folosite și te calmează prin aromaterapie. Vedeta masajelor de relaxare la Bacolux Afrodita Resort & SPA este masajul cu uleiuri și pietre calde, fiind cel mai eficient în combaterea stresului.

Înfrumusețează pielea, o netezește și îi stimulează activitatea celulară pentru a o repara Masajele de relaxare au calitatea de a menține elasticitatea pielii, prin mișcările care stimulează circulația sângelui. Rețetele Afroditei de uleiuri, mierea locală, sau, în cazul masajelor faciale – produsele cu apă termală folosite – hidratează pielea în profunzime și îi oferă vitamine, minerale și alte substanțe cu proprietăți antibacteriene și anti-age.”, aflăm de la dr. Otilia Oprișan, medicul balneolog al bazelor de tratament Herculum Spa și Diviana Spa din Băile Herculane.

Spre deosebire de masajul de relaxare, masajul terapeutic este recomandat de medic și are ca scop ameliorarea tulburărilor cronice și a durerilor musculare.

Principalele beneficii ale masajelor terapeutice:

Te scapă de dureri – Masajul terapeutic este un bun analgezic, deoarece ajută la eliberarea endorfinelor în corp. Endorfinele sunt cunoscute popular drept „hormonii fericirii” și au un efect antialgic. „Acest tip de terapie este recomandat în cazul durerilor provocate de întinderi musculare, dar și în cazul durerilor articulare, de spate, afecțiuni reumatismale, hernie de disc, etc. Masajul <On the go> practicat în cadrul bazelor de tratament Herculum Spa și Diviana Spa este un masaj parțial, ideal pentru cele mai comune zone de acumulare de stres și tensiuni.”, adaugă balneologul.

Îmbunătățesc circulația sângelui și pe cea limfatică, și oxigenează organele interne – Astfel, după un masaj terapeutic, îți recapeți vitalitatea și energia. De altfel, masajul terapeutic este o practică la care apelează foarte mulți sportivi pentru a-și menține sănătatea corpului în parametri optimi.

Detoxifică, tonifică și modelează corpul – În cadrul masajului terapeutic sunt folosite și bețele de bambus, astfel că o astfel de tehnică disipează toxinele acumulate în corp, descompune aderențele, iar gradul de presiune exercitat de bețe asupra corpului alternează între ferm și moale, în funcție de problemele pacientului abordate în sesiunea de masaj. Masajul cu bețe de bambus este ideal atât ca masaj terapeutic, pentru persoanele care suferă de dureri artritice, sportivi, cât și ca masaj de înfrumusețare și relaxare, pentru persoanele care își doresc modelarea corpului și eliminarea celulitei.

Vino la Băile Herculane și descoperă cele mai bune oferte wellness spa!

Dacă ajungi la Băile Herculane, te invităm la Bacolux Afrodita Resort & SPA să te bucuri de beneficiile masajelor terapeutice și ale masajelor de relaxare, alături de băi termale, băi de plante, înot, saune, împachetări și diferite alte tratamente balneare! Ofertele disponibile pentru un sejur vindecător în Băile Herculane includ cazare, servicii de masă, tratamente spa în condiții de 4 stele, la tarife speciale.

Alege-ți serviciul de wellness spa preferat și vino să te tratăm și răsfățăm!

https://www.dianaresort.ro/

https://www.afroditaresort.ro/

 

O aștepți mereu cu nerăbdare, dar anul acesta parcă mai mult decât oricând. Și tare greu a mai trecut timpul, nu-i așa? Evident, despre vacanță este vorba. Fie că tocmai te afli, fie că urmează să pleci peste câteva zile într-o binemeritată vacanță, unele mici pregătiri și tipsuri de care să ții cont sunt binevenite.

 

E timpul să-ți schimbi atitudinea față de tine, față de corpul tău și să ai mai multă grijă de sănătatea ta. Nu doar tu îți dorești și ai nevoie de o pauză, ci și corpul tău! Permite-i să se relaxeze. Și cu ce ai putea începe mai bine, dacă nu cu un binemeritat masaj?

Dă tonul vacanței tale cu un masaj!

Mâini cu o atingere liniștitoare, care te răsfață, înlătură tensiunea musculară sau exfoliază ușor pielea cu produse naturale, redându-i strălucirea… Masajele, în special, sunt un tratament la care nimeni nu ar trebui să renunțe vreodată. De aceea, ar trebui să te delectezi periodic cu un astfel de răsfăț pentru minte și trup, nu doar în vacanță. De ce să faci asta? Pentru că masajul este unul dintre cele mai vechi ritualuri de wellness și este ideal pentru promovarea relaxării corpului nostru, într-un mod natural și fără riscuri.

La Herculum Spa, în cadrul Afrodita Resort & Spa te poți lăsa purtat pe mâini magice, ce realizează de la masaje clasice menite să-ți relaxeze mușchii, la tratamente delicate cu ierburile Afroditei.

Uită de stres și bucură-te de o relaxare completă cu masajul cu pietre vulcanice, o terapie wellness care are rolul de îndepărta stresul și anxietatea. În plus, masajul aduce beneficii precum detoxifierea corpului, stimularea circulației sângelui și calmarea durerilor musculare și de spate.  Factori esențiali la început de vacanță perfectă. Un masaj care echilibrează chakrele și aduce bunăstare.

Alege Hercule, it’s me – Ritual spa pentru Revitalizare

Odată ce ai înlăturat stresul , te poți bucura pe deplin de un ritual spa pentru Revitaliare. Ai atâta nevoie! În ce constă acesta? Ritualul începe cu o baie în bazinul cu apă termală minerală, în care va trebui să-ți miști ușor și lent în apa caldă toate articulațiile. Rezultatul? Toți mușchii se vor relaxa profund, în timp ce o căldură plăcută va pătrunde în fiecare fibră, iar inima o va lua la goană bătând mai repede. La ieșirea din baie, dacă vei simți nevoia te vei putea răcori stropindu-ți fața cu apă rece, ori poți bea un pahar cu apă. După repaos, un duș ploaie pentru răcorire te va trezi din visare și te vei vei simți infinit de calm.

E momentul să treci la alt nivel și să te lași pe mâna unuia dintre experții de la Herculum Spa, pentru un masaj energetic. De ce să faci asta? Acest tip de masaj lucrează profund în interiorul mușchilor, dar în același timp și cu fluxurile de energii ale corpului, pentru a le readuce în echilibru. Trebuie să știi că masseurul  lucrează intuitiv folosind diverse tehnici, în funcție de ceea ce-ți dorești sau de ceea ce are nevoie organismul tău. Astfel că vei deveni pe deplin conștient și de tensiunile din corp, iar, treptat-treptat, și de detensionarea care se produce. Rezultatul? Se relaxează atât corpul fizic, cât și mintea, iar odată ce energia începe să curgă din nou, vei constata că te vei simți complet renăscut și cu un plus de vitalitate.

Odată recăpătată vitalitatea, un alt ritual spa merită să fie testat: Ierburile Afroditei, un ritual care deschide calea către iubire și bucurie. Afrodita – zeița iubirii și a frumuseții în mitologia greacă – avea un farmec fără tăgadă, iar rețetele ei de ierburi au ajuns și la Herculum Spa.

Așadar, te invităm în sauna Afroditei, ca să îți începi voiajul către tinerețea veșnică a sufletului și către bucuria de a trăi cât mai frumos prezentul. Valurile de căldură și aromele dragostei vor crea o combinație ce te va îmbăta pur și simplu.

Parola de acces: formula iubirii. Descoper-o și tu!

Special pentru tine îți dezvăluim în ce constă buchetul de ierburi binefăcătoare ale zeiței frumuseții. Pentru că știm că ești nerăbdătoare să afli! Busuiocul sau „iarba regilor” este prima dintre acestea. Cu o mireasmă profund masculină, proaspătă şi îmbătătoare, alături de perechea-i credincioasă, salvia, cu parfum  profund feminin, pasional şi învăluitor, cele două ierburi vin în ajutorul celor ce nu mai au timp să iubească. Adăugăm peste și puțin rozmarin, elixir al tinereții, pentru un plus de energie și de optimism. O atenție specială trebuie acordată cimbrului cu marea sa putere afrodisiacă, cimbrișorul care stârnește beatitudinea iubirii cu uleiurile lui volatile. Astfel, trupul se umple de vigoare, iar inima pulsează accelerat. Însă nimic nu ar fi posibil fără minunata mentă, iarba minții, alături de lavandă, iarba căminului și ocrotitoarea  soților, care curăță și limpezește întreaga ființă. Și pentru ca formula de iubire să fie completă, ea prinde în buchetul ei măghiranul, pe care fetele şi-l puneau sub pernă ca să afle numele viitorului soţ. Formula se încheie cu melisa, care te transformă în stăpâna seducției.

Efectul saunei este completat de AFRODITA It’s me, un masaj a cărui tehnică determină o circulație crescută a sângelui în straturile profunde ale pielii și ale mușchilor, oferind organelor interne și țesuturilor o cantitate bogată de nutrienți.

Răsfățul continuă cu un Masaj cu miere – tratamentul zeilor – o adevărată baie de frumusețe. Respiră încet și setează-ți corpul și mintea pentru relaxare. La  Herculum Spa, folosim miere naturală, sub formă lichidă, la care adăugăm câteva picături de ulei esențial de portocală, lămâie și ienupăr. Masajul se face cu o tehnică specială, prin mișcări controlate, până când mierea devine foarte lipicioasă, moment în care se îndepărtează. Mișcările specifice activează anumiţi centri nervoşi corespondenţi organelor vitale. Mierea hrănește pielea, o face mai frumoasă, mai curată şi mai luminoasă. Acest masaj aduce cu sine o liniște profundă, binefăcătoare.

Așadar, ce mai aștepți?

Dă tonul vacanței tale cu un binemeritat masaj! Află mai multe pe https://www.afroditaresort.ro/oferte/spa-med Te așteptăm la Băile Herculane, pe Str. Complexelor, Nr.2.

 

Pin It