HealthMAG

Apa termală te scapă de durerile de spate în vacanță!

Pinterest LinkedIn Tumblr

Durerea de spate reprezintă unul dintre subiectele lumii actuale. Și nu e de mirare! Aproape toți, la un moment dat în viață, putem experimenta dureri de spate care interferează negativ cu munca, activitățile zilnice sau de agrement. Află cum apa termală te poate scapa de durerile de spate în vacanță!

 

De altfel, în prezent, există o tendință spre un stil de viață destul de sedentar, astfel că nici  problemele nu stau deoparte. La birou sau în mașină, avem tendința să adoptăm poziții greșite, la care se adaugă adesea factorul de stres și lipsa mișcării fizice care laolaltă, cu siguranță, nu aduc beneficii sănătății coloanei vertebrale. Acestea sunt motivele pentru care durerea de spate este acum cea mai comună afecțiune a civilizației moderne. Ce e de făcut?

Vino la Băile Herculane și lasă natura să-ți vină în ajutor!

Așezată la doar 600 m de Munții Domogled, stațiunea Băile Herculane se bucură de o aeronizare naturală cu ioni negativi. Aici, o simplă plimbare prin pădure sau pe străzile din stațiune te ajută sa fii mai relaxat, să dormi mai bine și să gândești mai limpede. Și acesta este doar începutul unei stări de bine!

Ai încercat vreodată tratamentele pe bază de apă termală sau pe bază de apă sulfuroasă? Acestea, combinate cu proceduri de fizioterapie, magnetetoterapie, crioterapie și masaje, ameliorează și vindecă afecțiunile spatelui, pe cele articulare și ale mușchilor.

La Afrodita Resort & Spa, poți beneficia de toate bogățiile pe care ți le oferă această stațiune.

La Băile Herculane, factorii naturali terapeutici pot fi folosiți atât în scop preventiv, cât și în scop terapeutic. Băile termale și cele sulfuroase îți vor completa starea de bine. Acestea diminuează depresia și pesimismul și îți oferă o stare de liniște și confort. Astfel, corpul se va simți mai ușor și mai relaxat, orice urmă de tensiune fiind  îndepărtată. Și mai trebuie să știi ceva: Apele minerale sunt indicate atât în cură externă, cât și în cea internă. Totodată, la Afrodita Resort & Spa, avem un foraj de mare adâncime, care aduce la suprafață un izvor termal propriu.”, punctează dr. balneolog al bazei de tratament Afrodita Resort & Spa, Carmen Oproiu.

Apa termală te scapă de durerile de spate în vacanță!

Un alt aspect important pe care trebuie să-l cunoști: din punct de vedere al compoziției chimice, apele de la Herculane sunt clorurosodice, calcice, saline, sulfuroase. Ele au chiar și un grad scăzut de radioactivitate, ceea ce ajută foarte mult în tratament. Clima stațiunii este continental-moderată, localitatea fiind situată la o altitudine de 160 m. Altfel spus, aceasta este în topul climatului mediteranean, având aceeași poziție pe paralelă cu Veneția și Nisa. Și cel mai mare atuu: Ionizarea negativă a aerului! Efecte benefice asupra organismului? Acești ioni negativi restabilesc mai rapid parametrii respiratori și circulatori perturbați în urma efortului. Tot ei cresc rezistența organismului la efort și la stres.

Beneficiile apelor de la Băile Herculane sunt nenumărate.

Pe lângă combaterea stresului, ele mai tratează afecțiuni reumatice – degenerative, afecțiuni respiratorii și ginecologice, cât și diabetul zaharat (15 minute petrecute în baia sulfuroasă scad glicemia). Ingerată, apa sulfuroasă îi poate ajuta pe cei supraponderali să scadă în greutate și tratează afecțiunile gastrice (funcționează în cazul gastritelor hipoacide – apa are efect coleretic și elimină surplusul), stimulează colecistul leneș și ajută bila să circule mai bine. Aplicată local, apa sulfuroasă tratează afecțiunile oftalmologice precum conjuctivitele și blefaritele, dar și bolile dermatologice precum psoriazisul.

Cine poate beneficia de tratament?

La Herculane, se pot trata atât bolnavii cronici, cât și cei cu afecțiuni acute ale coloanei. Afecțiunile cronice care pot fi ameliorate sunt reumatismul, bolile degenerative ale coloanei, spondiloze, discopatii, hernii de disc și cervicale, discopatii.

La noi, la Baile Herculane se fac și cure de aer, dar și băi de soare. Au efecte benefice pentru orice afecțiune. Se pot face și cure de teren. Cel mai mult au de câștigat cei cu boli locomotorii. Avem și pacienți care se prezintă în fază acută, și atunci apelăm la tratament paliatic cu proceduri mai reci, crioterapie, masaj cu gheață, microunde. Pe de altă parte, dacă bolnavul se află în faza cronică a bolii, atunci acesta poate să beneficieze de baie sulfuroasă, de fizioterapie, de aparatul de elongații ( la hernia de disc fără complicații, însă să aiba un RMN sau cu CT), de masaje miorelaxante, de masaj medicale, de masaje cu miere și ierburi”, explică medicul balneolog.

Ce poți face concret la Băile Herculane?

În scop profilactic poți face gimnastică acvatică în bazinele cu ape termale sulfuroase, astfel că poți preveni și corecta: o slabă adaptare la factorii termici (mâini și picioare reci); deficiențele constituționale la nivelul aparatului locomotor (scolioze, cifoze, hiperlaxitate, instabilitate capsulo-ligamentară); afectarea organismului de munca efectuată în frig, umezeală, curenți de aer; sedentarismul; poziția greșită a corpului.

Și asta nu este totul! Pentru că factorii de mediu fac minuni la Băile Herculane: Climatoterapia este excelentă în combaterea stărilor de surmenaj fizic și/sau intelectual.

Tratamentele de recuperare urmate aici se bazează pe apa minerală din zonă, utilizată în cură externă, aerosoli sau în cura internă. Extern, apele minerale termale (38- 60ºC) din stațiunea Băile Herculane pot fi folosite sub formă de baie sau gimnastică acvatică sau sub formă de băi sulfuroase, în căzi. Intern, apele minerale cele mai căutate sunt cele de la izvoarele DIANA III, NEPTUN III.

Cât despre avantaje… Nenumărate! Așa cum am amintit deja. Mai mult decât atât, apele minerale pot fi folosite și sub formă de aerosoli în bolile aparatului respirator: astm bronsic sau pentru tratarea bolilor O.R.L.: sinuzite cronice, rinosinuzite alergice în afara puseelor.

Ai nevoie de tratament sau pur șii simplu de o cură pentru starea de bine? Vino la  Afrodita Resort & Spa, la Băile Herculane, și ai grijă de sănătatea ta!

https://www.afroditaresort.ro/

Lasă un răspuns

Pin It