Unghiile tind să se rupă sau sunt atât de fragile încât este aproape imposibil să le păstrezi lungi mult timp? Încearcă să stimulezi creșterea acestora într-un mod natural! Iată câteva trucuri pentru a stimula creșterea unghiilor.
Unghiile sunt reflectarea sănătății noastre și arată ce obiceiuri avem în ceea ce privește nutriția, igiena și stilul de viață. Funcția lor principală este de a proteja degetele de șocuri, boli și uzură. Adesea, unghiile noastre sunt expuse la agresiuni externe. În plus, atunci când sunt fragile, se exfoliază ușor sau devin casante, astfel că visul tău de a avea unghii lungi pare o misiune imposibilă. Totuși, nu dispera, există soluții! Acordă atenție unghiilor în fiecare zi, ține cont de trucurile care și-au dovedit eficiența în timp și astfel te poți bucura de unghii lungi, puternice și naturale.
Cum crește unghia?
Unghia crește longitudinal. Rata sa de creștere variază în funcție de forma degetelor, de vârstă, sezon, factorii ereditari și tipul de activitate zilnică pe care o desfășurăm. Unghiile cresc aproximativ trei milimetri pe lună și au nevoie de 10-18 luni să se refacă în totalitate. De exemplu, unghiile de la mâini cresc de patru ori mai repede decât unghiile de la picioare.
Cum să faci ca unghiile să crească (mai) rapid?
Așa cum spuneam, unghiile sunt oglinda sănătății noastre, de aceea îngrijirea lor este într-adevăr foarte importantă. Pentru a maximiza creșterea unghiilor este nevoie să le ajuți să fie mai puternice, să le protejezi și să le îngrijești zilnic.
Iată câteva trucuri pentru a stimula creșterea unghiilor
Ce e de făcut? „Pilește-ți unghiile doar într-un singur sens, dacă nu vrei ca straturile de cheratină să se spargă și, ulterior, unghiile să se rupă și să se exfolieze ușor. Renunță la tăierea profundă a cuticulelor pentru că ele au rol de apărare a unghiei, de barieră în fața bacteriilor. Tăierea agresivă lasă descoperită baza unghiei, iar infecția, care poate apărea în urma rănirii, va afecta sănătatea unghiei.”, ne sfătuiește Diana Marandiuc, Education Manager OPi.
Evită expunerea continuă a mâinilor la apă sau la alte substanțe agresive, cum ar fi detergenții. Pentru curățarea casei poartă întotdeauna mănuși și, mai ales pentru a spăla vasele. În acest fel, vei evita slăbirea unghiilor, crescând șansele ca acestea să se desprindă în timpul creșterii. Consecința directă? Va trebui să le tai mai frecvent, astfel că va fi imposibil să ai unghii lungi.
Ai grijă de hidratarea mâinilor și protejează-le întotdeauna cu mănuși
Mai ales în lunile de iarnă, pe lângă aplicarea unor produse specifice, nu uita să îți protejezi pielea și unghiile de frig purtând mănuși. Este o măsură de precauție simplă, dar poate face cu adevărat o diferență dacă încerci să stimulezi creșterea unghiilor.
Din cauza comodității sau a neatenției, de multe ori avem tendința de a nu purta mănuși în timp ce curățăm casa. Foarte greșit! Mâinile și unghiile, în contact cu săpunurile, cremele și substanțele chimice, se deteriorează foarte ușor. În plus față de această precauție, mănușile trebuie folosite în special în timpul iernii, pentru a combate frigul, inamicul numărul unu al deshidratării.
Hrănește unghiile cu seruri specifice
De la hrănire la hidratare, există multe produse pe piață: tratamente eficiente, care asigură rezultate excelente în aproximativ 15 zile. Un ser de unghii este ideal în orice situație, dar mai ales când unghiile sunt moi și fragile. Cele mai multe dintre ele, de fapt, sunt îmbogățite cu ingrediente de origine naturală, cum ar fi smirnă sau ulei de migdale, și conțin un amestec de vitamine, ideale pentru întărirea stratului natural protector care acoperă pielea și unghiile. Aceste formule sunt superconcentrate în elemente hrănitoare și hidratante și se absorb foarte repede în unghii. Acestea vor stimula creșterea unghiilor sănătoase. E de preferat să le aplici săptămânal și pot fi folosite în locul bazei, atunci când îți colorezi unghiile.
Nu-ți neglija cuticulele
Uleiurile pentru cuticule și cremele sunt de mare ajutor. Nu doar că unghiile vor arăta ca proaspăt curățate, dar cuticulele îngrijite și netăiate protejează creșterea matricei unghiilor și astfel ele vor deveni sănătoase. Produsele pentru cuticule sunt bogate în uleiuri ușoare și vitamine, ce aduc un plus de hidratare și unghiei. Se aplică de mai multe ori pe zi, pe conturul unghiei. Și dacă vrei ca efectul să fie mai intens și mai rapid, aplică uleiul înainte de culcare și lasă-l să acționeze peste noapte. Dimineața vei avea cele mai fine cuticule și cele mai strălucitoare unghii. Încearcă Uleiul pentru cuticule OPI Pro-Spa: „Masează uleiul pentru cuticule pe matrice (la rădăcina unghiei) pentru a stimula fluxul sanguin și pentru a-ți ajuta unghiile să crească mai repede.”, este sfatul specialistului OPI.
Alege baze hrănitoare
„Când unghiile se crapă sau se exfoliază, alege o bază care să aibă în formulă cheratină și biotină. Nu doar că vor asigura manichiurii o viață mai lungă, dar vor ajuta la reconstruirea și fortificarea unghiei în timp și astfel, vei scăpa de problemele supărătoare, în timp ce unghiile vor crește perfect sănătoase. Poți folosi această bază înainte de lacul colorat, ca tratament și strat protector pentru culoare, dar și ca lac incolor.”, adaugă Diana Marandiuc.
Aplică un lac de unghii întăritor
Mai ales dacă unghiile sunt în faza de creștere, un astfel de produs ar putea ajuta să întărească unghiile și să le protejeze prin evitarea ruperii. Funcția unui lac de unghii este tocmai de a le împiedica să se deterioreze sau să se rupă, forțându-te într-un final să le tai chiar înainte de a ajunge la lungimea dorită. Încearcă OPI Nail Envy, un lac special pentru tratarea unghiilor uscate și deteriorate, ce conține proteine hidrolizate din grâu și calciu pentru prevenirea exfolierii și ruperii. „Aplică în fiecare zi un strat de lac, timp de șapte zile, apoi îndepărtează lacul și evaluează aspectul unghiilor. După o pauză de șase săptămâni poți începe un nou tratament.”, recomandă expertul OPI.
Acordă atenție nutriției. Oferă unghiilor vitaminele de care acestea au nevoie
Poate părea un sfat banal, dar nutriția este, de asemenea, baza bunăstării unghiilor. Pentru a le face mai puternice, cel mai bine este să mănânci o mare varietate de alimente sănătoase, inclusiv fructe, legume, proteine slabe, cereale integrale și lactate cu conținut scăzut de grăsimi.
Adăugând mai multe vitamine în alimentația zilnică, acest gest îți vei ajuta unghiile să crească mai repede și să fie mai puternice. În acest sens, fructele și legumele sunt baza, dar poți lua și suplimente. Vitamina B consolidează unghiile, vitamina C ajută la prevenirea ruperii, iar vitamina E stimulează circulația sângelui și susține creșterea unghiilor. O dietă sănătoasă și echilibrată este una dintre cele mai bune metode pentru a-ți păstra unghiile sănătoase. Nu uita că acizii grași Omega 3 stau la baza părului strălucitor și a unghiilor puternice! Asigură-te că incluzi în alimentație spanac, sparanghel și avocado, fasole, nuci, somon, gălbenușuri de ou și broccoli. În plus, asigură-te că bei cel puțin 2 litri de apă / zi.
Pas cu pas, visul de a avea unghii lungi, frumoase și sănătoase… se împlinește!