Tag

Vârful Lăcăuți

Browsing

Suntem încă în plină vară și ne bucurăm de perioada vacanțelor și a concediilor și, de ce nu, de noi planuri de călătorii, destinații și mai ales de noi experiențe. Și dacă nu vara, atunci când ar fi cel mai potrivit să pornim într-o nouă aventură? Descoperă câteva trasee turistice din județul Covasna și bucură-te de o vacanță plină de aventură!

 

De aceea, te invit să continuăm călătoria noastră în județul Covasna și să descoperim câteva trasee turistice, iar dacă ești pasionat de drumeții, sigur vei găsi un traseu potrivit preferințelor tale.

Alege un traseu de o zi

Dacă timpul îți permite, poți începe călătoria și explorarea ținutului printr-o drumeție de o zi în împrejurimile stațiunii Șugaș Băi. Astfel, vei petrece 10-12 ore explorând zona pe un traseu de dificultate medie, marcat cu punct roșu. Acesta pornește de la izvorul Pucios (Büdöskút) din Sfântu Gheorghe și trece prin zone împădurite și poieni, având ca punct de reper stațiunea Vâlcele, vârful Gurgău, stațiunea Șugaș Băi, dealul Sikó, iar de aici coboară până la punctul terminus, în piața Calvin din Sfântu Gheorghe.

Dacă îți dorești să descoperi și să explorezi și mai multe trasee din Munții Baraolt, dar și să descoperi puncte importante din zonă, poți accesa acest site: https://www.natcov.ro/index.php?page=157&newlang=romana.

O altă recomandare vizează un traseu de 3-4 ore cu o frumoasă vedere la Munții Făgăraș

Vârful Lăcăuți este punctul cel mai înalt al județului Covasna, la care se poate ajunge prin comuna Comandău. Tura propriu-zisă începe de la cabana de vânătoare, unde poți ajunge și cu mașina, iar traseul este unul de dificultate medie, cu o durată de 3-4 ore, unde trebuie urmărit marcajul cu punct albastru. Pe tot parcursul călătoriei te poți bucura de o priveliște panoramică superbă, iar odată ajuns pe vârful Lăcăuți, la 1777 m altitudine, dacă vremea este frumoasă, poți admira chiar și Munții Făgăraș.

Un aspect important: Pe vârf este și o stație meteorologică, care transmite datele vremii chiar și în ziua de azi. De asemenea, este important de reținut că, pe traseu, în apropierea vârfului, se găsește și un refugiu montan. Construit și întreținut de către Centrul Județean Pentru Protecția Naturii și Salvamont, acesta poate fi apelat în caz de urgență la numărul de telefon afișat la fața locului.

Vizitează cele mai interesante puncte de atracție din Munții Ciomatul!

Pentru vizitarea celor mai interesante puncte de atracție din Munții Ciomatul se pot folosi ca puncte de pornire Stațiunea Balvanyoș sau Balvanyos Resort, unde traseele au dificultate mică sau medie și nu sunt mai lungi de 6,5 km. Însă cei care ajung în zonă cu trenul și vor să cucerească Munții Ciomatul, trebuie să se pregătească pentru o drumeție mai lungă, de 5-6 ore. Traseul,  marcat cu cruce albastră, de la Bixad până la vârful Țețelea, are o lungime de 14 km, este de dificultate grea și cu o diferență de nivel de 1200 de metri.

Dacă îți dorești să te aventurezi și mai mult pe traseele din Munții Ciumatul, ai la îndemână următorul site, unde vei găsi și mai multe oportunități: https://www.natcov.ro/index.php?page=159&newlang=romana .

 

Transformă-ți vara într-una de neuitat și pornește la drum pe traseele din Ținutul Covasnei!

https://visitcovasna.com/?locale=ro

 

 

 

 

Pin It