Tag

ND MEDHEALTH

Browsing

Se știe ca atunci când avem o perioadă mai stresantă sau momente în care suntem anxioși, stresul trece inclusiv prin stomac. Acel ghem inexplicabil din stomac, care nu ne dă pace, lipsa sau creșterea inexplicabilă a poftei de mâncare sau diverse alte simptome gastrice. Stresul trece prin stomac?

 

O legătură interesantă între creier și intestin

Intestinul este considerat al doilea creier și nu e doar o metaforă! La nivelul intestinului avem miliarde de bacterii (flora intestinală), care produc substanțele chimice de care avem nevoie și care acționează ca neurotransmițători, ducând mesaje către creier prin nervul vag.

Stresul trece prin stomac?

Nervul vag este cel mai lung nerv din organism și controlează organele interne, intestinele și bătăile inimii. Microflora intestinală este asemenea un ecosistem, care suferă dezechilibre (disbioză), atunci când este atacat de factori externi și nu numai.

Stresul, flagelul secolului

Stresul face parte din viața cotidiană, iar simptomele acestuia sunt multiple: de la iritabilitate și furie, la oboseală, anxietate, lipsă de motivație, dureri de cap, depresie și până la indigestie, modificări ale apetitului, diaree sau constipație, pierderi de memorie sau lipsă de concentrare.

La stres se poate adăuga și o dietă nesănătoasă, care nu afectează doar diversitatea, ci și numărul de specii bacteriene prezente la nivelul microbiotei. Studiile au arătat că dieta bazată pe hrană procesată, zahăr, grăsimi procesate duc în timp la o micșorare a diversității și chiar la extincția anumitor specii de bacterii benefice.

Despre microbiom, numai de bine

Microbiomul se modifică și odată cu vârsta, o parte din aceste modificări sunt asociate cu un nivel crescut de inflamație și reducerea sănătății emoționale. Acestea sunt strâns conectate și ne influențează radical viața de zi cu zi.

 

ND Medhealth a lansat pe piața din România un produs pionier, inovatorul psihobiotic Dr. BIOM Happy Mood. Dubla noutate pe care o aduce produsul Dr. BIOM Happy Mood, care are la bază complexul Cerebiome®, este că acesta echilibrează atât microbiomul intestinal, dar acționează direct și asupra axei creier-intestin-microbiotă.

Dr. BIOM Happy Mood este cel mai bine documentat psihobiotic din lume, care susține răspunsul pozitiv al organismului în raport cu stresul cotidian. Complexul Cerebiome® conține Bifidobacterium longum Rosell®-175 & Lactobacillus helveticus Rosell®-52 – 3 mld UFC – garantate până la finalul termenului de valabilitate al produsului.

Psihobioticul pionier Dr. BIOM Happy Mood are efect benefic asupra intestinului, atunci când acesta este afectat de perioadele stresante (bacteriile supraviețuiesc acidului gastric și biliar, ajungând nealterate în intestin) și îl colonizează, cu scopul de a-l echilibra și a induce o stare de bine organismului. În plus, Dr. BIOM Happy Mood reduce stresul fiziologic care afectează negativ organismul, dar și simptomele gastrointestinale asociate cu acesta și, de asemenea, scade nivelul de anxietate și depresie. Unde mai pui, că Dr. BIOM Happy Mood aduce întregului corp o stare de bine, restabilind echilibrul florei intestinale, îmbunătățește calitatea somnului și crește nivelul de precursori ai serotoninei (hormonul fericirii).

Un produs pentru mici și mari

Noul psihobiotic de la Dr. BIOM are o adresabilitate mare și poate fi administrat atât adulților, cât și copiilor cu vârsta de peste 3 ani, câte o capsulă pe zi, în timpul mesei, preferabil la micul dejun. Conținutul capsulei poate fi amestecat și cu alimente sau lichide reci. Avantajele? Nenumărate, după cum ai văzut deja.

Dr. BIOM Happy Mood este produs de Lallemand Health Solutions (Canada), unul dintre cei mai mari producători de probiotice din lume, cu o expertiza de peste 85 de ani în studierea potențialului tulpinilor probiotice în cazul diverselor afecțiuni ale organismului. Experții canadieni au fost totodată primii care au studiat influența bacteriilor benefice asupra stării de spirit și sănătății mintale.

Concluzia? Ai grijă de echilibrul tău fizic și psihic!

Stresul poate avea un impact semnificativ asupra florei intestinale și axei intestin-creier, în toate stadiile vieții. El afectează atât compoziția, cât și masa microbiomului, disbioza fiind asociată cu tulburări ale sistemului nervos și ale sănătății mintale.

Include în rutina ta zilnică un psihobiotic cu tulpini specifice pentru modularea sistemului nervos și fă un pas înainte către un mai bun control al nivelului de stres.

Alege Dr. BIOM Happy Mood și îmbunătațește-ți calitatea vieții.

Produsul Dr. BIOM Happy Mood se găseste în Farmacia Tei, Bebetei, pe helpnet.ro și emag.ro și în alte farmacii locale din toată țara.

 

https://www.instagram.com/dr.biom/

#Dr.Biom #Dr.BiomHappyMood #nostress #mindfulness

Primele zile de mai aduc cu ele adiere de vară și gânduri de vacanță. Planuri despre escapadele serilor de august și, totodată, curajul unor mici evadări de weekend. Dar, când ai copii mici, e bine să fii prevăzător în sezonul vacanțelor și să te pregătești cum se cuvine pentru toate surprizele, atât plăcute, cât și neplăcute. Alege sa ai o  vară fără enterocolite.

Este perioada în care, din cauza ingestiei unor alimente alterate sau a nerespectării unor condițiilor de igienă, apar diferite infecții cu virusuri sau bacterii la nivelul tractului digestiv, care duc la inflamarea acestuia.

Ca părinte, știi că, în perioada caldă și de concediu, copiii suferă de numeroase episoade diareice. Iar, azi, gastroenterita sau boala diareică acută este principalul motiv de spitalizare la copiii sub 3 ani.

Ce soluții ai ca puiul tău să nu ajungă la spital?

În primul rând, o igienă exemplară, oriunde v-ați afla. Spălarea frecventă a mâinilor, dezinfectarea lor și atenție sporită la contactul cu surprafețele murdare.  Apoi, dacă totuși apar semnele bolii, acționați din pripă eficient, ca la carte, respectând indicațiile medicului.

”Administrarea de diferite tulpini probiotice poate susține organismul să depășească  episoadele de diaree, dar ele sunt eficiente și în cazul gastroenteritelor infecțioase acute, cauzate de diverse virusuri sau bacterii patogene”, explică Dr. Alexandru Pîrvan, șef lucrări.

Ce este gastroenterita?

Gastroenterita sau diareea acută este definită drept scăderea consistenței scaunelor și/sau creșterea frecvenței defecărilor (de obicei ≥ 3 în 24 de ore), cu sau fără febră sau vărsături.

Azi, știm că, până la vârsta de 3 ani, copiii pot avea până la două episoade de gastroenterite pe an, simptomele fiind destul de greu de gestionat atât de către copii, cât și de către părinți. De aceea, intervenția specialistului gastroenterolog pediatru trebuie să fie imediată.

Și nu știu cum e la voi când se îmbolnăvesc copiii de enterocolită, însă în cazul copiilor mei, boala aceasta se traduce atât prin diaree severă, cât și prin stare de vomă prelungită, care duce la deshidratare.

Soluții și tratament

Arsenalul de luptă împotriva bolii este structurat astfel:  mai întâi, oprim sau controlăm deshidratarea cu săruri de rehidratare sau cu apă de cocos, apoi trecem la restabilirea digestivă, cu ajutorul suplimentelor cu probiotice. Preferatul nostru este Dr. Biom Baby® Digestive Confort. Acesta reprezintă o soluție rapidă, eficientă în cazul diareei acute. De ce? E simplu! Dr. Biom® Baby Digestive Confort conține cea mai mare cantitate (5 mld. UFC) de Lactobacillus rhamnosus, GG® (LGG®) Chr. Hansen. Rolul acestei tulpini este ca, atunci când ajunge în intestin să îl populeze cu bacterii specifice, fără să fie afectată de acidul gastric sau biliar. Tulpina de Lactobacillus rhamnosus, GG® (LGG®) Chr. Hansen este una dintre cele mai studiate tulpini probiotice, ceea ce asigură beneficiile imediate pentru sănătate și tolerabilitatea maximă, inclusiv în cazul copiilor foarte mici. Studiile au concluzionat că administrarea Lactobacillus rhamnosus, GG® (LGG®) a dus la o recuperare mai rapidă, cu o durată mai scăzută a episoadelor diareice și îmbunătățirea consistenței scaunelor.

Și unde mai pui că Dr. Biom® Digestive Confort mai beneficiază și de atuurile unei doze de Vitamina D3 (400 UI) recomandată de protocolul pentru profilaxia rahitismului la copii. Iar medicul ne-o confirmă:

”Studiile clinice au concluzionat că probioticele pot fi eficiente pentru ameliorarea simptomelor diareei acute. În plus, acestea ne arată că utilizarea Lactobacillus rhamnosus, GG® (LGG®) la copii în caz de diaree acută a condus la o durată mai scurtă a episoadelor diareice și la o recuperare mai rapidă, precum și la îmbunățirea consistenței scaunului”, punctează șef lucr. Dr. Alexandru Pîrvan. Specialistul continuă:”administrarea de Lactobacillus rhamnosus, GG® (LGG®) sau Saccharomyces boulardii în cantități de 5 până la 40 miliarde UFC (unități formatoare de colonii) este una dintre cele mai potrivite măsuri de tratament a diareei acute. Iar un produs util este Dr. Biom® Baby Digestive Comfort, cu administrare orală de la 0 luni, în doză unică de 6 picături pe zi, pe o perioada de 5-7 zile”, conchide medicul Pîrvan

Ca și părinte, ai văzut că, manifestările gastroenteritei / diareei acute variază de la un caz la altul, în funcție de severitatea și evoluția bolii, însă, dacă este urmat un tratament corect, starea copilul ar trebui să se amelioreze după 2-3 zile, iar boala să dispară complet într-o săptămână.

Nu mai sta pe gânduri! Alege ce e mai bun pentru copilul tău. Să aveți o vară liniștită!

Produsul Dr. Biom® Digestive Baby Comfort poate fi găsit atât online, cât și fizic, în farmaciile Bebetei, Tei, Dr. Max Hiperfarmacii, Minifarm, Remedium, Duc Farm, Napofarm, Myosotis, Dav, Beneva sau Gedeon Richter.

#drbiom #NDMedhealth #medhealth

Primăvara lui 2023 aduce mari noutăți pentru Apivita, iubitul brand grecesc de cosmetice bazat pe extracte naturale și apicole. Prezent pe piața din România de peste 14 ani, Apivita are de anul acesta un nou distribuitor, compania ND Medhealth.

Noua companie distribuitoare anunță noutăți și schimbări pozitive pentru brand ale cărui produse se vor regăsi curând la nivel național în farmacii fizice și online.

Apivita are un nou distribuitor pe piața din România

”Pentru ND Medhealth, 2023 este și va continua să fie un an al extinderii portofoliului atât cu branduri de renume internațional, precum APIVITA, cât și cu branduri proprii”, punctează Nikolas Kotzias, CEO & Founder ND Medhealth. ”Suntem extrem de onorați că rezultatele noastre și munca depusă pentru promovarea brandurilor dermatocosmetice a convins grupul PUIG, producătorul brandului Apivita, să acorde companiei ND Medhealth distribuția exclusivă a mărcii în România. Și veți vedea: istoria Apivita merge mai departe și abundă în noutăți și inovații”, punctează CEO-ul ND Medhealth.

Grecia și Apivita

Apivita este unul dintre cele mai renumite branduri de cosmetice care valorifică puterea produselor apicole și plantelor medicinale, îmbunătățite de cosmetologie verde de ultimă generație. Creat în urmă cu peste 40 de ani, APIVITA oferă soluții naturale și eficiente de înfrumusețare pentru față, păr și corp, îmbogățite cu ingrediente puternice din stup și flora grecească, produse ale căror formule sunt potențate de cele mai recente inovații științifice.

Propolis, lăptișor de matcă și miere.

Toate produsele de înfrumusețare ale brandului APIVITA își datorează eficiența filosofiei APIVITA care stă la baza dezvoltării lor „de la sănătate la frumusețe“. Deci, ce înseamnă acest lucru? Fiecare dintre formulele cosmetice ale brandului este expresia „beauty“ a proprietăților terapeutice ale produselor apicole folosite: propolis, lăptișor de matcă și miere.

Cosmeticele Apivita conțin 85-100% ingrediente naturale și nu au în componență ingrediente controversate. Siliconii, parabenii, uleiurile minerale, propilenul glicolic, moscurile policiclice, nitromoscul, ftalații, ca și toate ingredientele care ar putea avea un efect nociv asupra sănătății mediului sunt eliminate din toate rețetele și formulele APIVITA.

Ia aminte! Începând cu finalul lunii martie, colecțiile brandului de frumusețe Apivita vor putea fi achiziționate atât online, cât și fizic din farmacii din întreaga țară.

 

 

 

Despre ND Medhealth

ND MEDHEALTH este o companie farmaceutică cu o gamă completă de servicii menite să faciliteze accesul brandurilor de sănătate și frumusețe pe piața românească construită acum 13 ani de către CEO & Fondator Nikolaos Kotzias. Portofoliul ND MEDHEALTH este format din branduri și produse inovatoare, susținute de studii și certificări internaționale, destinate sănătății, frumuseții și unui stil de viață echilibrat: Uriage, Apivita, Isdin, Eva Intima, Imunicor, Dr Biom, Puressentiel, Aspecton, Hedelix, Chlorhexil, Luxurious Dental Care, Novo C Vitamina C Lipozomală și D3Fix). ND MEHEALTH are o distribuție națională în peste 1500 de farmacii, o echipă formată din 47 de angajați și o cifră de afaceri înregistrată în 2022 de 7.1 milioane de euro.

 

 

 

Uriage România, prin distribuitorul oficial din România ND MedHealth, a inițiat o campanie – pilot de educație și responsabilitate socială în școli și licee din București:  „MANIFEST PENTRU NORMALITATE ȘI STARE DE BINE. Fii bine cu tine, fii bine cu tenul tău.”

 

Campania are ca obiectiv principal educarea și informarea copiilor și adolescenților cu privire la acnee. Azi, când 4 din 5 adolescenți sunt afectați de acnee, acțiunea de informare și conștientizare demarată de Uriage România vine în sprijinul lor pentru a le oferi îndrumare, sprijin și soluții.

MANIFESTUL PENTRU NORMALITATE ȘI STARE DE BINE” consideră că acneea nu trebuie stigmatizată, ci trebuie privită ca orice altă afecțiune, pe care o putem trata printr-o rutină riguroasă de îngrijire și un stil echilibrat de viață.

„MANIFEST PENTRU NORMALITATE și STARE DE BINE” vine în liceele din București

“Campania de informare și educare – „MANIFEST PENTRU NORMALITATE ȘI STARE DE BINE. Fii bine cu tine, fii bine cu tenul tău” – se derulează în câteva dintre școlile și liceele din București și este susținută de medici specialiști dermatologi, ca parte din misiunea ND Medhealth de a ajuta comunitatea prin educație și oferirea de soluții”, explică Nikolaos Kotzias, CEO & Founder ND MedHealth. “Alături de aceștia, vom vizita scolile vizate și vom avea un dialog dinamic cu peste 2500 de elevi despre cum poate fi ținută sub control acneea și manifestările acesteia (atât cele vizibile, dar și cele emoționale). În România, campania este susținută de brandul de dermatocosmetice Uriage aflat în portofoliul ND Medhealth”, adaugă Nikolaos Kotzias.

Acneea e normală și tratabilă

MANIFESTUL PENTRU NORMALITATE ȘI STARE DE BINE”. Fii bine cu tine, fii bine cu tenul tău! și-a propus să le arate adolescenților că acneea este normală și tratabilă.

„Cred că îngrijirea tenului ar trebui educată încă din adolescență și, pe parcurs, ajustată în funcție de stilul de viață al fiecărei persoane și de afecțiunile pielii care pot apărea. E important să știm cum și când să folosim unele produse, menținând totuși întreg procesul de îngrijire al tenului într-o notă cât mai simplă, astfel încât să devină un obicei în viața noastră”, detaliază medicul dermatolog Iulia Solomon, unul dintre purtătorii de cuvânt ai campaniei.

Aproximativ 85% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 24 de ani se confruntă cu o formă cel puțin minoră de acnee. Afectează atât pielea, cât si psihicul fiind o afecțiune cu impact major emoțional care poate cauza alienare, stres, depresie, anxietate. Uriage România trage un semnal de alarmă. Acneea există, e normală, e tratabilă cu soluții adecvate și un stil de viață echilibrat. „Tratează, nu ascunde!” este motto-ul acestui proiect, iar planul Uriage este de a ajunge la cât mai mulți adolescenți.

Brandul Uriage are în potofoliu gama Hyséac care se adresează tipurilor de ten mixt-gras predispuse la acnee, și care răspunde totodată nevoilor adolescenților, cât și nevoilor personelor adulte, oferindu-le un nivel ridicat de eficacitate și expertiză medicală cuprins în texturi inovatoare care nu sunt altceva decât o experiență senzorială deosebită.

Produsele Uriage Hyséac pot fi achiziționate online și din farmacii.

 

Bacteriile, virusurile, praful, polenul, afecțiunile sistemului imunitar sunt doar câțiva dintre factorii care pot cauza boli ale sistemului respirator.  Și de aici, începe povestea. Avem afecțiuni ale aparatului respirator superior, dar și ale celui inferior. Avem răceli, gripe, alergii, laringite, faringite, sinuzite și alte boli mai grave, legate de starea de sănătate a plămânilor.

 

După doi ani și ceva de pandemie, ne confruntăm cu noi provocări, mai ales pe fondul ridicărilor restricțiilor și eliminărea obligativității purtării măștii. Avem în față un val de gripe, alergii și răceli.

O primăvară cu sănătate din natură

Răcela ne dă bătăi de cap, indiferent de vârstă. Dar ce este ea? Este o infecție comună a aparatului respirator superior, care este expus zilnic agresiunii a peste 200 de virusuri. Această boală se transmite atunci când inhalezi particule mici de virus eliminate de către un bolnav atunci când strănută, tușeste, vorbește sau își suflă nasul. De altfel, te poți îmbolnăvi și dacă doar atingi o suprafață contaminată. Rinovirusurile sunt cele care cauzează cele mai multe răceli și care pot supraviețui până la trei ore pe mâini și suprafețe.

Sănătatea respiratorie este esențială

Și totuși, cum ne putem păstra sănătatea respiratorie primăvara, acum în plin sezon de viroze, gripe, virusuri pandemici și alergii? Medicul ORL, Ana Maria Apostol ne informează.

“Pentru a supraviețui, avem nevoie de oxigenul din aer. Acesta va intra prin nas și gură în tractul respirator si va fi distribuit tuturor organelor și țesuturilor noastre pentru funcționarea normală a corpului nostru. Dar aerul pe care îl respirăm conține oxigen, dar și dioxid de carbon, pulberi, noxe, alergeni și… o multitudine de germeni (virusuri și bacterii). Și acești germeni ne pot infecta și pot genera infecții serioase. De aceea, este important să respirăm un aer cât mai curat. Iată de ce putem alege sprayul de purificare Puressentiel care are puterea de a înlătura atât particulele de praf, acarienii și noxele care pot avea un efect alergenic puternic asupra noastră, dar care are și puterea de a “omorî” și germenii care staționează sub formă de aerosoli în aer. Datorită uleiurilor esențiale pe care le conține, acesta are puterea de a “ucide” virusurile, bacteriile, acarienii, insectele, fungii și poate îndepărta chiar și mucegaiul, care stă ascuns de multe ori după mobilă, pe pereți și care are un efect puternic alergenic. Prin urmare, ne putem păstra sănătatea respiratorie prin fololsirea zilnică a sprayului de purificare a aerului în camerele în care stăm cel mai mult, la serviciu sau în colectivități, în cazul copiilor”, adaugă specialistul ORL.

Sănătate din natură marca Puressentiel

O bună sănătate respiratorie începe cu o curățenie riguroasă, cu o bună igienă a porților de intrare în organism: nasul și gura. Igiena nasului joacă un rol esențial în păstarea stării de sănătate, dar tu știi cum să o execuți corect? Dr Ana Maria Apostol ne învață câțiva pași simpli pe care îi putem urma: “Igiena nazală se face zilnic, dimineața și seara, toată viața. Ea se practică corect cu ajutorul spray-urilor cu apă de mare. Acestea se vor administra în nas, păstrându-ne capul în pozitie verticală. Vom administra un jet în fosa nazală si vom sufla nasul imediat. În acel moment, se vor elimina toate impuritățiile de pe mucoasă, nasul va fi curat si respirația noastră va fi una PROASPATĂ și calitativ mai bună. Spray nazal hipertonic decongestionant de la Puressentiel are 100% ingrediente naturale. Acesta curăță foarte bine cavitatea nazală și redă o respirație ușoară și calitativ bună.”

Există însă momente când oricât de mult ne-am proteja, nu reușim să ținem piept infecțiilor respiratorii. Ce facem atunci? Este util să folosim spray-uri pentru calmarea durerilor din gât și pastile de supt pentru calmarea iritației.

Cum apare viroza?

“În primul stadiu de evoluție a unei răceli/viroze, se produce doar o mică inflamație, superficială a mucoasei nazale, dar și faringiene”, ne explică medicul Ana Maria Apostol. “Această inflamație va crește încetul cu încetul și va determina ca semn clinic DUREREA de gât. Aceasta poate fi foarte supăratoare. Ulterior, împreună cu această durere vor apărea și modificări în tonalitatea vocii, răgușeală sau chiar lipsa vocii. Prin urmare, ca să ameliorăm aceste semne clinice și să stopam evoluția răcelii, trebuie să apelăm la antiinflamatoare locale, aduse mucoasei faringiene cum ar fi sprayul oral sau pastilele gumate Puressentiel. Acestea conțin ingrediente naturale, propolis și uleiuri esențiale care au un efect puternic antiinflamator, antiviral și antibacterian, stopând astfel multiplicarea virală și bacteriană la nivelul mucoasei gâtului”, completează medicul.

Rămâi sănătos! Mizează pe Puressentiel.

 

Prezentare produse Puressentiel

Spray purifiant cu 41 uleiuri esențiale – este un produs iconic și, totodată, cel mai bine vândut produs din portofoliul Puressentiel. Este util pentru purificarea aerului în casă, mașină și la birou.

Spray-ul purifiant cu 41 uleiuri esențiale luptă împotriva virusurilor grație compușilor din uleiurile de arbore de ceai, lemn de trandafir,  Eucalyptus globulus, Geranium, Maghiran  dulce, Niaouli, Cineol de rozmarin.  Tot el luptă împotriva bacteriilor, deoarece conține uleiuri de mărar, Busuioc, dafin, fenicul, oregano, cimbrișor, cimbru, geraniu, scorțișoară chinezească.

Spray-ul purifiant Puressentiel purifică aerul prin intermediul ingredientelor ca uleiurile de cedru de atlas, lămâie, chiparos, wintergreen, ienupăr, ghimbir, lavandă englezească, lavandă cu spic gros, nucșoară, mandarin, smirnă, portocală dulce, pătrunjel, arbore de portocală amară, cimbrișor, pin de pădure, arbore de ceai, lemn de trandafir, mentă, izmă, salvie comună.

În plus, spray-ul purifiant cu 41 de uleiuri esențiale este totodată un ACARICID/REPELENT excelent, ce îndepărtează mucegaiul și luptă împotriva fungilor microscopici. Un alt atuu al său este reducerea cu 42.3% a principalelor simptome de  insuficiență respiratorie și oboseală.

Gama Respiratory Puressentiel

  • Spray nazal decongestionant face parte din gama Respiratory de la Puressentiel, pe bază de ulei esențial organic de eucalipt.

Spray nazal decongestionant este un spray nazal hypertonic, care curăță nasul și îl decongestionează la câteva minute după utilizare.

Acesta este util în tratarea infecțiilor respiratorii și alergiilor, în cazul răcelilor, rinitelor (cronice sau alergice), dar și a sinuzitelor și rinofaringitelor. Ingredientele de bază ale spray-ului nazal decongestionant Puressentiel sunt 4 uleiuri esențiale: Geranium,  Niaouli,  Ravintsara, Eucalyptus radiata, la care se adaugă apă de mare hipertonică, extract apicol de propolis, distilat aromatic de rozmarin organic și extract vegetal de echinaceea.

  • Spray-ul oral pentru calmarea durerilor de gât este un bun analgezic și anticongestionant, cu acțiune expectorantă și antiseptică. Cu o formulă bazată pe patru uleiuri esențiale Eucalyptus radiata, Menta, Rozmarin, Cimbru, completată de extract apicol de propolis și extractul vegetal de echinaceea, spray-ul oral pentru calmarea durerilor de gât este soluția potrivită pentru adulții care suferă de guturai, dar și pentru copiii cu vârste de peste 7 ani.
  • Pastile gumate pentru calmarea durerilor de gât sunt alegerea optimă pentru neplăcerile cauzate de răgușeală și răceala. Acestea au un efect antiinflamator, antiseptic, expectorant și decongestionant și vin să ajute regenerarea mucoasei bucale. Atuurile lor constau în ingredientele simple, dar eficiente, de cea mai bună calitate: uleiurile de eucalipt, menta, extractul de guma Acacia și Stevia. Au gust plăcut, proaspăt și pot fi consumate și de către diabetic, deoarece nu conține zahăr.

 

Produsele Puressentiel se găsesc în farmacii fizice și online.

Prețuri  recomandate: de la 20 de lei la 80 de lei.

 

 

Despre Puressentiel

Puressentiel este o afacere de familie 100%, care dețíne și un laborator indepdendet de produse gata de ultilizat pe bază de uleiuri esențiale. Creat în 2005, Puressentiel își propune să pună aromoterapia la dispoziția tuturor.

Ei creează formule exclusiv pe bază de plante, cu ingrediente active naturale și uleiuri esențiale pure. Produsele Puressentiel respectă natura și mediul înconjurător, nu conțin arome sintetice, gaz propulsor, parabeni, parfum sintetic sau coloranți.

 

În România, brandul Puressentiel este distribuit de ND MEDHEALTH, o companie farmaceutică cu o gamă completă de servicii menite să faciliteze accesul pe piața farmaceutică din România a brandurilor de sănătate și frumusețe, cu o experiență de peste 11 ani.

 

Hashtag-uri

#puressentiel #essentialoils

Mentiuni

IG  @puressentielromania

 

Pin It