EscapadeMAG

5 motive pentru care să alegi Covasna în octombrie

Pinterest LinkedIn Tumblr

E toamnă iar, e anotimpul roadelor și al plimbărilor în natură. Și parcă nicicând natura nu e mai generoasă și fermecătoare decât toamna. Paleta generoasă de culori, aerul parfumat cu aromele toamnei și zilele încălzite blând sunt doar câteva ingrediente ce anunță noi experiențe ce trebuie trăite. Uite de ce să alegi Covasna în octombrie.

 

Una dintre atracțiile indiscutabile de sezon este chiar orașul Covasna numit și „Oraşul celor 1000 de izvoare”. O stațiune balneoclimaterică permanentă situată la poalele versantului vestic al Munților Brețcului, Covasna se află la 31 km față de orașul Sfântul Gheorghe și la 60 km de Brașov. Poziționat în inima țării, județul Covasna reprezintă o invitație permanent deschisă de a-i trece granița. Și chiar nu o poți refuza! Covasna te farmecă de la prima vedere, iar odată ce ai pășit pe acest tărâm magic, îți dorești să revii iar și iar.

Și ai toate motivele!

Dintre toate staţiunile balneare europene, Covasna se remarcă prin caracterul său unic, datorită bogăţiei sale în resurse naturale (ape minerale naturale, mofete și un aer puternic ionizat) care sunt utilizate de câteva decenii în prevenirea şi tratarea bolilor sistemului cardiovascular. Și atuurile stațiunii nu se opresc aici. Descoperă-le chiar acum!

Iată 5 motive pentru care să vii la Covasna în octombrie (și nu numai!):

  1. Ape minerale

Datorită activităților post-vulcanice desfășurate de-a lungul lanțului estic al Carpaților Răsăriteni, în județul Covasna izvorăsc sute de izvoare de apă minerală cu compoziţie chimică şi proprietăţi fizice diferite, băi cu ape minerale încălzite şi băi uscate cu gaz (mofete). Acestea sunt utilizate mai ales în tratamentul afecţiunilor cardiovasculare, în afecţiunile aparatului locomotor, în tratarea tulburărilor metabolice şi ale sistemului nervos, atât pentru cură internă, cât și pentru cură externă, sau pot fi băute ca simplă apă de masă. Hidroterapia şi electroterapia, terapia prin mişcare, precum şi terapia climatică sunt folosite aici ca terapii complementare.

       Unde poți găsi ape minerale? În multe locuri din drumul tău! Dacă vei vizita zona Covasnei, vei observa: ape minerale izvorând de-a lungul drumului, sau în stațiunile Covasna, Balvanyoș; ape medicinale îmbuteliate (Malnaș – Aqua Telluris, Regina – Benkő, Vâlcele) sau folosite la Centrele Drumul Apelor Minerale (Belin, Olteni, Malnaș-Băi, Vâlcele, Șugaș), și în stațiunea Covasna, folosite în balneoterapie.

  1. Băi tradiționale secuiești

De asemenea, tot în Ținutul Covasnei, există ape minerale captate în bazine mici din lemn, numite „băi tradiționale secuiești”. Aflate în mijlocul naturii, băile tradiționale pot fi considerate mici oaze de liniște, locuri ideale pentru cei care vor să se întoarcă la puterile tămăduitoare ale naturii. Tot aici, te poți răcori în timpul verii la: Băile Apor, Băile Csiszár la Băile Balvanyoș, Baia lui Moș Martin la Bățanii Mici, Baia Sütei din Olteni, Baia Fortyogó din Peteni, Baia Csókás din Cernat, Baia Bugyogó din Valea Zălanului, baia Puturosu (Büdös) din Belin, sau la Ozunca Băi.

În timpul unei îmbăieri în apă minerală rece, dioxidul de carbon se depune pe corp, iar scopul acestei acțiuni este să îmbunătățească circulația sanguină. Fii pe fază! Surprizele continuă: în apropierea unor băi tradiționale secuiești vei găsi mofete sau saune. Și toate acestea gratis! Sună bine, nu-i așa?

  1. Mofete

Așa cum ai dedus probabil, mofetele reprezintă unul dintre cele mai mari atuuri ale zonei. De altfel, Covasna este orașul mofetelor și al apelor minerale. Aici funcţionează unul dintre cele mai mari centre de boli cardiovasculare, la nivel naţional, în cadrul căruia zilnic se fac 450–500 de tratamente în mofetă.

Mai mult decât atât, mofetele din zona Covasna sunt unice în Europa, prin concentrația de CO2 din gazele de mofetă. Terapiile cu mofetă sunt benefice pentru circulație, acestea sprijinind funcția intelectuală, renală, sexuală și ținând departe bolile cardiovasculare. Cele mai recente observații arată că mofetele ajută inclusiv în curele de detoxifiere.

  1. Renumita metodă de tratament Covasna

Dincolo de factorii naturali de climă și de frumusețile zonei care fac din Covasna un loc ideal pentru petrecerea vacanței, această stațiune este, de asemenea, destinația ideală pentru cei care sunt interesați de tratarea bolilor cardiovasculare. Metoda de tratament Covasna, elaborată de dr. Benedek Géza, îmbină factorii naturali terapeutici cu exerciţiile fizice regulate, cu o alimentaţie săracă în sare şi grăsimi, facilitând astfel reducerea cantităţii de medicamente şi îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavilor.

Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza din Covasna este unul dintre cele mai renumite centre de tratament al afecțiunilor cardiologice din țară, locul de naștere a „Metodei Covasna”, folosit în principal pentru tratamentul bolilor cardiovasculare. Aici, metodele clasice de reabilitare sunt asociate cu factorii naturali terapeutici: ape minerale carbogazoase, mofete, bioclimat de cruțare, aer bogat în ioni negativi – toate acestea combinate cu o dietă sănătoasă și exerciții fizice regulate.

  1. Locuri de cazare și tratament

Odată ajuns la Covasna, te poți bucura, în primul rând, de un mediu liniștit, o cazare aproape de natură, unde vei fi înconjurat de păduri. Hotelurile covăsnene au propriul centru de tratament, astfel că acestea oferă vizitatorilor o gamă largă de tratamente balneoclimaterice, cum ar fi: tratament cu factori naturali (băi CO2, mofete), electroterapie, hidroterapie, termoterapie, kinetoterapie, terapie cu inhalații și aerosoli, masaj medical, toate având rezultate excepționale în tratarea și prevenirea bolilor cardiovasculare. De asemenea, tot aici poți beneficia şi de o gamă largă de servicii de wellness; zona SPA și wellness dispun de piscină, saună, cameră salină, duș Vichy.

Astfel, te vei bucura de o ședere minunată pentru o reîncărcare sufletească și fizică de neuitat.

 

E timpul să descoperi și tu Covasna! Pentru mai multe detalii, accesează site-ul: https://visitcovasna.com/.

 

Lasă un răspuns

Pin It