BeautyMAG

Hei, hei, verde e iarna…

Pinterest LinkedIn Tumblr

Stai, cântecul nu era cu „verde e iarba“? Ba da, dar noi suntem optimiste și vrem să lucrăm pentru lumină și primăvară. Se spune că după ce trece solstițiul de iarnă soarele este în continuă creștere, deci noi nu facem decât să îl ajutăm. Hei, hei, verde e iarna…

 

Și facem asta lucrând pentru propria noastră frumusețe. Te-ai gândt vreodată că nuanțele pe care le alegem pentru unghiile noastre pot să ne schimbe dispoziția  – atât nouă, cât și persoanelor pe care le întâlnim? De câte ori nu ți-a mărturisit cineva că a fost fascinat sau înveselit de culoarea unghiilor tale?

Noi ,cei de la OPI, îți propunem să lucrezi pentru frumusețea ta și pentru bucuria, împrimăvărarea și regenerarea lumii, încercând pe unghii culoarea vieții și vindecării: verde!

Hei, hei, verde e iarna…

Ce fel de verde? Aici are un mare cuvânt de spus nuanța pielii tale. Grija noastră este să îți oferim nuanțe expresive pe care să le poți alege și combina după imaginația ta bogată! De aceea îți prezentăm nu mai puțin de 6 nuanțe de verde, fiecare cu povestea și valențele ei!

Olive for Green

Olive ca ramura de măslin, verde precum camuflajul, aceasta este nuanța care te integrează în pacea naturii oriunde ai fi. Ușor de purtat, ușor de asortat, ușor de conotat și de făcut din ea statement, dar și ușor de topit în ținute neutre. O alegere pentru orice sezon!

The Pass is Always Greener

Știința pastelurilor este cea mai fină artă a primăverii. Gândește-te la spuma de matcha și imaginează-ți viața ieșind la suprafață la sfârșitul iernii. Dă corp pasiunii tale, trăiește inocența până în carne și îndrăznește să iubești. Este o culoare a speranței și vitalității. Poart-o ca să înveselești și să scoți orice minut din anonimat. Cu acest verde nu există clipe oarecare, ci doar clipe excepționale!

My Studio is on Spring

            Când verdele se împrietenește cu albastrul, alianța este ferice și feroce – iar seducția este garantată.  O nuanță care atrage atenția, fascinează și face să viseze – ei bine, da, toți bărbații. Studiile arată, paradoxal, că deși se declară seduși de roșu, bărbații devin mai atenți la vederea nuanțelor metalice. Acest mix fin de verde și albastru metalic trece și drept culoare a creativității – poart-o pe unghii atunci când vrei să îți vină toate acele idei noi de care ai nevoie!

Suzi – The First Lady of Nails

Un verde decis și asumat – o nuanță de oliv, dar mai decisă și deci mai ușor de asortat cu sezonul rece. Sugestia army face apel la imaginea unei „doamne de fier“ și câteodată avem cu toatele mare nevoie de asta, ca să ne facem auzite și înțelese.

Im Sooo Swamped!

            Pentru îndrăznețe, ecologiste, jucăușe și pasionate de culoare: un statement al unei femei care nu numai că iubește provocarea, ci este chiar provocarea însăși!

Things Ive Seen in Aber-green

Nuanța este inspirată de natura scoțiană, dar acest Long Lasting Nail Polish de la OPI este mai mult decât un apel la ecologie sau la misterele spiritelor, munților și mlaștinilor. Este cea mai nobilă alternativă la tipicele unghii negre. Dacă vrei să benefiezi de decuparea netă a unghiilor realizată de nuanțele închise, dar nu-ți plac neapărat sugestiile emo sau rock sau dark sau punk, atunci înlocuiește negrul simplu și tranșant cu această nuanță sofisticată, simbol al noilor trenduri

Lasă un răspuns

Pin It