Cine nu își dorește o manichiură perfectă? Însă, oricât de bun ar fi un lac de unghii, dacă nu este aplicat corect, manichiura nu va rezista mult timp.
Poate ți se pare deja ceva banal să-ți faci singură unghiile, dar lacurile au secretele lor. Doar ținând cont de ele, putem să ne bucurăm mult timp de o manichiură ca la salon, dar făcută acasă.
Ce înseamnă un lac de calitate?
Un lac de calitate nu are doar sigla unui brand care și-a câștigat un renume bun, ci trebuie să fie și proaspăt, adică în perioada de garanție (doi ani de la deschiderea sticluței). De ce e important acest aspect? Odată deschisă sticla, lacul începe să se usuce încet, dar sigur și textura lui nu va mai fi fluidă, se va întinde și usca greu, și nici nu va rezista foarte mult pe unghii. Să adaugi acetonă nu este o decizie bună, deși pare cea mai bună soluție, însă trebuie să știi că acetona strică formula lacului!
Există soluții speciale care fluidifică lacurile de unghii. Dar cel mai bine este să alegi variantele mini pentru culorile pe care le folosești mai rar, iar pentru culorile preferate să ai grijă ca acestea să fie mereu în termen. De asemenea, consistența trebuie să fie subțire și ușor de întins pe unghie. Dacă este groasă, oprește-te din ceea ce faci și aruncă sticla! Nu merită!
În plus, ține cont de aceste mici trucuri și de sfaturile expertului OPI și bucură-te de o manichiură elegantă în fiecare zi:
1.Baza e cheia
E important să aplici o bază care să-ți protejeze unghia de pigmenții lacului colorat și care să-l ajute să se fixeze mai bine. Nici în acest caz nu contează cât de bun e brandul. Dacă nu există un strat de protecție, pigmenții puternici pot pătrunde în unghie. Prin urmare, nu considera baza neimportantă! „Dar, înainte de aplicarea bazei, asigură-te că unghiile sunt perfect degresate. Îți recomand, de asemenea, să nivelezi suprafața unghiei cu o pilă buffer din spumă. În acest fel, toate straturile de lac vor adera perfect.”, recomandă Diana Marandiuc, Education Manager OPI România.
Aplică patru straturi fine
Fie că e vorba de bază, lacul de unghii sau top coat, textura trebuie să fie fluidă și să poată fi aplicată într-un strat fin.
Așteaptă să se usuce fiecare strat
Ai răbdare! Ar fi păcat să economisești 3 minute și să compromiți toată manichiura. Mai bine așteaptă ca fiecare strat să fie aproape uscat, înaine să-l aplici pe următorul. Așteaptă un minut între straturi. Nu e chiar mult, nu-i așa? Altfel, vei aștepta o veșnicie ca al doilea strat să se usuce, ca să nu mai vorbim și de top!
Aplică două straturi de culoare
Oricât de mare ar avea acoperirea culoarea respectivă, nu trebuie să aplici doar un strat, ci două, pentru a fi perfect opacă și uniformă pe toată suprafața unghiei. „Agită sticluța timp de un minut înainte, apoi aplică primul strat, fără să atingi cuticula, dar ai grijă să sigilezi vârful unghiei. Procedează la fel cu toate straturile următoare”, ne sfătuiește Diana Marandiuc.
Finisează manichiura
Un pas important! Deși mainichiura arată senzațional, ea nu va fi completă fără top și nici nu-și va păstra luciul! De aceea, la sfârșit, trebuie aplicat acel lac care dă luciu, dar și rezistență culorii! Așa că nu renunța la el!
Folosește o soluție pentru uscare rapidă
Deși multe top-uri au și această calitate, un produs specializat va fi mult mai eficient. Folosește-l atunci când ești în criză de timp, indiferent dacă topul îți promite și acest beneficiu.
Împrospătează luciul
Pentru a da și mai multă forță manichiurii, dar și o strălucire 3D, aplică la două zile încă un strat de top coat, insistând pe vârfuri, pentru a le proteja de ciobire.
Ai urmat toți pașii? Acum ai cea mai frumoasă și perfectă manichiură!