Tag

ton mediu

Browsing

Wow, cât de bine arată! Vreau și eu! Dar…Te-ai intrebat vreodată de ce culoarea unghiilor prietenei tale nu îți vine la fel de bine și ție? Ei bine, e o întreagă filozofie în spatele acestei asocieri.

 

Alegerea nuanței potrivite a lacului de unghii este în egală măsură o artă, dar și o știință! Atunci când sunt asortate tonului pielii, culorile au puterea de a spori covârșitor frumusețea naturală a unei persoane. Pentru a face alegerea potrivită, mai întâi trebuie să înțelegi teoria din spatele acestui fenomen.

Cum alegi culoarea potrivită a lacului de unghii în functie de tonul pielii tale?

Înainte de toate, este extrem de important să poți identifica diferitele tipuri de tonuri de piele, pentru a știi unde te poziționezi tu. Acestea sunt clasificate în trei mari categorii: deschis, mediu și închis.”, ne explică Diana Marandiuc, Education Manager OPI. Totuși, dincolo de acest aspect, toate tonurile de piele pot avea nuanțe calde sau reci. Însă, pielea poate avea mai multe fațete: o piele deschisă poate avea nuanțe calde, aurii sau reci, chiar pale.

Cum identifici tonul pielii tale?

Ei bine, o metodă simplă de a identifica tonul pielii este să căutăm în nuanțe și subtonuri, mai degrabă decât în culoarea de la exterior. Ne putem ghida foarte ușor după culoarea ochilor și a părului natural. De exemplu, atunci când avem de-a face cu nuanțe galbene, portocalii sau măslinii și cu vene mai degrabă verzi decât albastre, ne uităm la indicatorii unui ton de piele cald. În vreme ce, tonurile reci emană un luciu albastru, violet, roz sau roșu. Pe de altă parte, dacă pielea ta are tendințe spre roz-roșu sau violet, e mai bine să rămâi la culori ce au la bază tonuri reci de albastru. Însă, dacă tonul pielii tale este unul cald cu reflexii aurii, orientează-te către nuanțe ce au la bază culoarea galben.

Acum, că ai reușit să identifici tonul pielii tale, iată care sunt recomandările în materie de culori potrivite ale lacului de unghii:

Ce alegi pentru o piele în tonuri reci?

Nuanțele de roz și rosu deschis arată bine pe această culoare a pielii, dar cele care se potrivesc perfect sunt cele ce au la bază subtonuri de albastru. Mare atenție însă, la tonurile mai închise! Optează mai degrabă pentru tonuri deschise de albastru, în detrimentul bleumarinului. De asemenea, argintiul și bronzul se potrivesc la fel de bine. Evită nuanțele aurii, galbene și verzi.

Piele în ton mediu

Ești o norocoasă! Ți se potrivesc atât culorile calde, cât și cele reci, însă cele pale îți vin cel mai bine. Poți să te joci cu nuanțe de lavandă, trandafiriu, mov sau albastru deschis. Iar dacă ești într-o perioadă în care vrei să porți ceva îndrăzneț, alege roșu intens, fără griji! În schimb, evită negrul și portocaliul!

Ce să alegi pentru un ton de piele închis?

Mov, grena închis sunt tonuri ce  dau profunzime pielii reci închise. De asemenea, nuanțele de gri pudră, bleumarin sau roz vibrant pun în valoare acest tip de piele. Galbenul și verdele trebuie evitate, alături de auriu, bej, portocaliu sau maro, deoarece au tendința de a face culoarea pielii să pară ștearsă.

Alegeri pentru o piele în tonuri calde

Deschis

Un roz cald sau un roșu-portocaliu sunt nuanțe ce îți pot pune în valoare culoarea pielii. Dacă vrei, totuși, să optezi pentru ceva mai închis, poți alege un corai foarte puternic, un galben auriu sau un bej opac.

Mediu

Acest tip de piele este cel mai bine pus în valoare atât de culori închise, cât și de cele deschise și vibrante. Bronzul este evidențiat de nuanțe ce au la bază galben: auriu, cupru, caramel, maro sau verde măsliniu. Însă și violet purpuriu sau corai deschis contrastează perfect cu acest ton al pielii.

Se poate spune că este de departe cel mai versatil ton al pielii ce poate fi măgulit de aproape orice culoare. Cu toate acestea, nuanțele de verde închis, violet, burgundy ies cu adevărat în evidență și dau un farmec aparte întregii mâini. Inclusiv culorile pale și cele foarte deschise oferă un contrast excelent. Te poți bucura chiar și de culori vibrante precum fuchsia sau magenta.

Îți dau un pont: ca să-ți ușurezi munca, pe site-ul oficial OPI, la secțiunea Try On This Color, există o aplicație foarte drăguță unde poți seta culoarea pielii și lungimea unghiilor, pentru a testa toate culorile disponibile în colecțiile lor. Încearcă și tu, dacă vrei să-ți pui mâinile în evidență într-un mod plăcut. Este extrem de important pentru a crea această armonie între tonul pielii tale și culoarea lacului de unghii purtat!

Testează și personalizează pentru un rezultat mai mult decât așteptat!

Pin It