Tag

Terapia cu pietre calde

Browsing

Primăvara aduce cu ea promisiunea unui nou început — un moment în care corpul și mintea simt nevoia să lase în urmă ritmul lent al iernii și să îmbrățișeze energia unui sezon proaspăt. Este perioada perfectă pentru ritualuri care revigorează, pentru tratamente care redau luminozitatea pielii și pentru gesturi de îngrijire ce ne ajută să ne reconectăm cu propriul corp. Ritualuri care trezesc primăvara: 3 masaje pentru un nou început.

Iar dintre toate ritualurile de wellness, masajele rămân unele dintre cele mai eficiente modalități de a restabili echilibrul interior: relaxează musculatura, stimulează circulația și induc o stare profundă de bine. Exact impulsul de care avem nevoie pentru a intra în noul sezon cu claritate și vitalitate.

Odată ce ai pregătit terenul pentru această resetare de primăvară, vine momentul să alegi ritualurile care îți pot transforma cu adevărat starea de bine. Masajele relaxează, revigorează și readuc corpul în armonie cu ritmul sezonului. Iar dacă îți dorești o experiență completă, într-un loc unde natura și expertiza terapeutică se întâlnesc, Sovata este una dintre destinațiile care excelează.

Iată 3 masaje care se potrivesc perfect cu începutul de sezon.

Masajele și ritualurile au efect echilibrant asupra corpurilor și minților noastre. Pe lângă faptul că asigură o senzație de relaxare profundă, aceste forme de atingere terapeutică au și alte beneficii imediate asupra sănătății: reducerea nivelului hormonilor de stres, stimularea căilor neurologice și biochimice, activând metabolismul și consolidarea sistemului imun”, punctează dr. Fülöp Nagy Jeremiás Cristina, balneolog în cadrul Ensana Health Spa Hotels Sovata.

Pornind de la aceste beneficii, iată 3 masaje care se potrivesc perfect cu ritmul primăverii și care pot transforma această perioadă într-un adevărat ritual de reînnoire.

  1. Terapia cu pietre calde

Primăvara este momentul în care corpul începe să se dezmorțească după lunile reci, iar terapiile care aduc căldură în profunzime sunt ideale pentru această tranziție. Masajul cu pietre calde este unul dintre cele mai eficiente ritualuri pentru a elibera tensiunea acumulată iarna și pentru a pregăti corpul să intre într-un ritm mai energic și mai luminos. Este recunoscut pentru capacitatea sa de a reduce durerile de spate, de a îmbunătăți circulația și de a induce o stare profundă de relaxare. Exact tipul de resetare de care ai nevoie pentru a întâmpina primăvara cu mai multă ușurință și vitalitate.

Procedura începe cu aplicarea unui ulei de masaj, care permite pietrelor să alunece ușor pe piele. Pietrele folosite — de obicei din bazalt sau lavă vulcanică, materiale ce rețin căldura — sunt încălzite la o temperatură optimă și folosite pentru a masa spatele și zonele tensionate. Căldura lor pătrunde treptat în musculatură, relaxând-o profund”, explică medicul balneolog.

Tratamentul continuă apoi cu un masaj clasic, inspirat din tehnicile suedeze, iar la final pietrele pot fi așezate pe puncte-cheie ale corpului pentru câteva momente, amplificând efectul de calmare și revitalizare. În funcție de durata sesiunii, terapia poate fi extinsă și pe partea anterioară a corpului.

  1. Masaj suedez complet personalizat – relaxare profundă și reactivarea energiei

Primăvara este momentul ideal pentru a-ți reconecta corpul la un ritm mai ușor și mai fluid, iar masajul suedez complet personalizat este alegerea perfectă pentru această tranziție. Este un masaj blând, dar eficient, care lucrează asupra întregului corp prin mișcări ample, ritmice și presiune adaptată nevoilor tale.

Timp de 60 de minute, musculatura se destinde treptat, tensiunea acumulată în sezonul rece se eliberează, iar circulația este stimulată într-un mod natural. Terapeutul ajustează intensitatea fiecărei manevre astfel încât corpul să se relaxeze complet, iar mintea să intre într-o stare de calm și claritate.

Beneficiile masajului suedez în prag de primăvară:

  • relaxează musculatura fără a o suprasolicita
  • îmbunătățește circulația și mobilitatea
  • reduce stresul și induce o stare de echilibru
  • pregătește corpul pentru un sezon mai activ și mai luminos

Este un ritual excelent pentru cei care își doresc o reactivare blândă, dar profundă, a energiei, potrivit pentru începutul de primăvară.

  1. Masaj cu nămol de Sovata – detox profund și revitalizare

Primăvara este momentul ideal pentru a elibera corpul de tensiunea și încărcarea acumulată în timpul iernii, iar masajul cu nămol de Sovata este una dintre cele mai eficiente terapii pentru această tranziție. Nămolul sapropelic extras din Lacul Ursu este renumit pentru proprietățile sale antiinflamatoare, detoxifiante și remineralizante. Aplicat cald pe piele, acesta relaxează musculatura, stimulează circulația și susține procesele naturale de regenerare ale organismului.

Combinat cu tehnici de masaj, efectul devine intens revitalizant: pielea capătă fermitate, corpul se destinde, iar metabolismul primește un impuls natural. Este o terapie ideală pentru cei care simt nevoia unei „curățări” profunde după sezonul rece și vor să își pregătească organismul pentru un ritm mai activ.

De ce este perfect pentru primăvară:

  • susține detoxifierea și stimulează metabolismul
  • reduce durerile musculare și articulare
  • remineralizează pielea și o lasă vizibil mai tonifiată
  • pregătește corpul pentru energia noului sezon

Așadar, indiferent dacă îți dorești relaxare profundă, detox sau un boost de energie, Ensana Sovata are terapii care se aliniază perfect cu ritmul primăverii. Trei masaje, trei moduri diferite de a-ți trezi corpul și mintea — și de a intra în noul sezon cu vitalitate și echilibru.

https://ensanahotels.com/ro

 

 

 

Stilul de viață sedentar și pozițiile incorecte adoptate la birou sunt principalii vinovați pentru durerile de spate, o afecțiune foarte frecventă în ziua de azi care afectează bărbați și femei de toate vârstele, categoriile sociale și populațiile. Explicația? Spatele este zona corpului care acumulează cea mai multă tensiune.

 

De altfel, statisticile arată că: aproximativ 9 din 10 persoane recunosc că au suferit de dureri de spate cel puțin o dată în viață, în timp ce 5 din 10 adulți care lucrează merg anual la medic pentru dureri de spate.

Durerea de spate se poate prezenta în diferite moduri: unii pacienți o descriu ca pe o durere surdă; în alte cazuri se manifestă ca o durere chinuitoare care alternează cu faze de remisie aparentă; sau cazuri în care se manifestă cu senzații de „arsură”.

Ce soluții există pentru a trata durerile de spate?

Ei bine, avem cea mai bună soluție: Masajul este una dintre cele mai la îndemână modalități pentru a scăpa de durere și pentru redobândirea stării de relaxare.

O primăvară fără dureri de spate!

Iată câteva dintre cele mai bune terapii de welness și relaxare recomandate de către medicul balneolog Suzana Pretorian, de la Ensana Health Spa Hotels Sovata:

Terapia cu pietre calde

„Această terapie reprezintă o variațiune a terapiei clasice prin masaj. Uleiul de masaj este aplicat mai întâi pe corp, lucru ce permite pietrelor să alunece ușor de-a lungul musculaturii. De menționat că pietrele utilizate sunt de obicei din lavă sau bazalt, un tip de piatră bogată în fier care reține căldura. Aceste pietre sunt încălzite la o temperatură corespunzătoare și sunt folosite pentru masarea spatelui.

După efectuarea masajului cu pietre, tratamentul continuă cu un masaj normal folosind tehnici suedeze. La final, pietrele fierbinți pot fi așezate apoi pe puncte cheie ale corpului și lăsate scurte perioade de timp. În funcție de durata masajului, acesta poate fi repetat și pe partea anterioară a corpului. Acest tip de masaj este eficient pentru durerile de spate, circulația precară, pentru eliminarea stresului și a stărilor de tensionare.

Masaj cu prosoape fierbinți

În cadrul bazei de tratament Ensana Health Spa Hotels propunem o metodă de masaj cu prosoape fierbinți pentru detensionarea spatelui. În ce constă aceasta? În timpul terapiei, maseurul rostogolește cu fermitate prosoapele în jurul gâtului, umerilor și spatelui persoanei tratate, până la sacrum. În acest mod, musculatura se decontractează, iar durerile își pierd din intensitate. De asemenea, partea bună constă în faptul că această terapie poate fi combinată și cu alte tipuri de tratamente de relaxare.

Masaj thailandez

Acest tip de masaj, inclus în gama largă a masajelor wellness clasice practicate în baza de tratament Ensana-Sovata, se adaptează și acționează eficient pentru oaspeții stresați, suprasolicitați, deoarece îmbină relaxarea musculară cu mișcările pasive și deblocarea traseelor energetice.

Atuul acestui masaj? Acesta este un masaj complet, efectuat de către maseuri cu experiență într-un ambient atractiv și relaxant, într-o îmbrăcăminte ușoară, pe o saltea special. Maseurul aplică mișcări uniforme și direcționate precis asupra punctelor de presiune ale corpului, combinând aceste tehnici cu mișcări pasive de întindere. Astfel, prin masarea punctelor cheie, sunt înlăturate blocajele de energie și sunt eliminate durerile articulare, spinale și musculare. Totodată, acest masaj ajută și la relaxarea sistemului nervos, mărește flexibilitatea corpului și optimizează circulația sangvină și limfatică.

Pe lângă beneficiile pe care le oferă acest tip de masaj, trebuie avut în vedere că există și unele contraindicații specifice: proteze de șold, de genunchi sau punți metalice de stabilizare a coloanei vertebrale și hipertensiune arterială severă necontrolată.

Masaj Dolce Vita

Acesta este un masaj complex, ce include procesul de detoxifiere, combinat cu masaj relaxant aromatic, cu uleiuri esențiale de înaltă calitate.

Concret, cum se desfășoară un astfel de masaj? Secvența de detoxifiere durează 20 de minute și se realizează cu prosoape fierbinți, prin manevre speciale de rulare. Aplicând o mișcare continuă, maseurul rostogolește prosoapele în mod ferm în jurul gâtului, al umerilor, de-a lungul zonei spatelui până în zona sacrumului. Efectul? Într-o primă etapă scade tensiunea musculară, are efect relaxant și de diminuare a durerilor la nivelul spatelui, zona de maximă concentrare a tensiunilor induse de stres și de statul prelungit pe scaun.

Mai departe, procesul de detoxifiere este urmat de un masaj relaxant, efectuat în ritm lent, cu manevre uniforme și uleiuri aromatice cu efect relaxant, ce amplifică relaxarea, activarea circulației și diminuarea durerilor musculo-articulare.”

 

Dacă și tu suferi de dureri de spate care te împiedică să-ți desfășori în condiții bune munca și viața de zi cu zi, te așteptăm la Sovata. Lasă-te pe mâna specialiștilor Ensana și bucură-te de sănătate și o primăvară frumoasă!

Mai multe informații găsești pe https://www.ensanahotels.com/ro

 

 

 

Pin It