EscapadeMAG

Descoperă Oltenia și Ținutul Vâlcei!

Pinterest LinkedIn Tumblr

Suntem deja la mijlocul verii și trăim din plin acest anotimp. Și cum temperaturile nu contenesc să crească, gândul ne zboară tot mai mult la vacanță și la locuri care să ne ofere acea relaxare și liniște după care tânjim mai ales noi, cei din orașele mari și foarte aglomerate. Avem nevoie să respirăm! Descoperă Oltenia și Ținutul Vâlcei!

Și dacă încă nu te-ai decis încotro să o iei, te ajutăm noi.

Hai la Govora!

       Despre stațiunea Băile Govora, din județul Vâlcea, se spune, de mai bine de un secol, că are cel mai curat aer din Europa. În plus, în stațiunea Băile Govora se află cel mai mare parc balnear din țară, dar și un muzeu de arhitectură în aer liber, majoritatea clădirilor din oraș fiind adevărate opere de artă. Astfel, Govora reprezintă locația ideală pentru o vacanță în care să te detașezi de stres și să te reconectezi cu tine.

Fiind una dintre stațiunile balneare cele mai bogate în ape iodurate și bromurate din Europa, sute de oameni aleg în fiecare an să profite de beneficiile multiple oferite de această zonă.

Și nu doar atât! Pe lângă stațiunea balneară Băile Govora, există și alte atracții pe care ai putea să le vizitezi, pentru o relaxare ca la carte. Pentru că, nu-i așa, scopul unei vizite la Băile Govora este acela de a aduce liniște în suflet, minte și odihnă cât mai multă. De aceea, o îmbinare a acestor elemente reprezintă rețeta unei vacanțe perfecte.

Un sejur complet în Ținutul Vâlcei: atracțiile zonei, aer curat și o cazare pe cinste

       Odată ajuns în zonă, dă-ți frâu liber: oferă trupului și sufletului bucuria de a se întoarce la origini, de a se plimba printre nuanțe de verde și albastru, de a redescoperi autenticitatea propriei ființe.

Iată ce activități și locuri interesante poți descoperi în zonă:

Râmnicu Vâlcea

       Dacă ți-a fost dor și vrei să explorezi mai mult, în aproximativ 30 de minute (pornind din Băile Govora) poți ajunge la Râmnicu Vâlcea, unul dintre cele mai curate și cochete orașe din România.

Mănăstirea Hurezi (sau Horezu)

       Mai apoi, pașii vor continua să te poarte în zonă până la Mănăstirea Hurezi. O clădire ce face parte din patrimoniul cultural UNESCO, această frumusețe arhitecturală a fost ridicată de Constantin Brâncoveanu și este precum o sinteză a artei românești de la vremea respectivă.

Un loc magic! Înconjurată de pădure, Mănăstirea Horezu reprezintă o locație ideală pentru a te reconecta cu sinele în timp ce admiri frumusețile arhitecturii românești.

Ceramică cu istorie

       Întotdeauna o călătorie include în traseul ei și o parte de istorie și tradiție. Recunoscută internațional, ceramica de la Horezu este una dintre cele mai îndrăgite din țara noastră. Cocoșul de Hurez fiind, de altfel, un simbol al acestei arte culinare. Anual, târgul culinar de Horezu atrage mii de turiști dornici să achiziționeze o piesă unică de la maeștrii din zonă.

Salina Ocnele Mari

       Și după lungi plimbări în aer liber, a sosit momentul să respiri… cât mai bine și profund! Iar unde ai putea face asta mai bine, dacă nu la salină? Situată la 4-5 km de Băile Govora, pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați, salina Ocnele Mari cuprinde un parc turistic alcătuit din magazine de suveniruri, un muzeu, o biserică, restaurant, locuri de joacă pentru copii și pentru practicarea anumitor sporturi. Aici vei putea să descoperi beneficiile salinei pentru afecțiunile respiratorii, mai ales dacă te confrunți cu o astfel de neplăcere.

Degustări de vin

       Și ziua poate fi încheiată cu un moment de relaxare, în compania unui pahar de vin. Bucură-te de tradiția vinului românesc la Cramele Drăgășanilor! Datorită culturii de viță de vie din zonă, există numeroase crame de vinuri și o varietate largă de sortimente cu ajutorul cărora îți poți condimenta concediul.

Ziua s-a scurs și, la final, constați cu bucurie că a fost o călătorie lungă și plină de încărcătură.

E vremea să te retragi și să te odihnești în cel mai confortabil loc din zonă

Dacă vei căuta cazare în zonă, Hotel Palace Băile Govora este destinația perfectă, fiind o locație de 4 stele, o clădire de patrimoniu de o inegalabilă frumusețe, unul dintre simbolurile stațiunii Băile Govora.

Cu o amplasare liniștită, chiar lângă un parc, Hotel Palace este și singurul hotel din România ce beneficiază de centru medical propriu, precum și de un restaurant elegant care servește mâncăruri din bucătăria internațională.

Oaspeții Hotelului Palace beneficiază de acces gratuit la o serie de facilități, printre care se numără o piscină interioară, o cadă cu hidromasaj, hamam, baie cu aburi și centru de fitness.

În plus, aceștia pot alege dintre cele mai atractive oferte pentru sănătate, relaxare și înfrumusețare, în funcție de dorințele și nevoile personale.

Vara aceasta fă-ți cel mai frumos cadou: Rezervă-ți sejurul la Băile Govora!

https://hotelpalacegovora.ro/

Lasă un răspuns

Pin It