Tag

decembrie

Browsing

Decembrie este sezonul strălucirii, al farmecului. Feminitatea se declină sub toate formele și stilurile, iar tu nu trebuie decât să te adaptezi tendințele stilului tău și să te bucuri de unicitatea ta!

 

Specialiștii OPI îți recomandă pentru perioada care urmează 3 modele inedite de manichiură, perfecte pentru petrecerile de Crăciun și Revelion.

O manichiură clasică cu un detaliu subtil și elegant!

Dacă preferi o manichiură într-o singură culoare, dar nu îți dorești să apelezi la același model, poți opta pentru un detaliu subtil, dar elegant. Optează o manichiură într-o singură culoare, precum roșu sau nude, iar pe degetul inelar mergi pe o altă culoare, mai intensă sau mai strplucitoare. De exemplu, poți alege un auriu intens, sidefat, argintiu cu sclipici sau un maro cu particule de auriu!

O manichiură cu model de sarbatori!

Modelele de sărbători sunt ideale dacă îți dorești o manichiură ieșită din tipare! Poți încerca desene simple sau poți cere Nail Specialistului stickere de Crpciun! Spre exemplu, steluțe, fulgi de nea, oameni de zăpadă, brăduți, spiriduși sau chiar pe Moș Crăciun. Tot ce trebuie să faci este să îți amintești de ce desenai atunci cînd erai mică și să ceri ajutor.

Pentru o manichiura glam, poți alege culori precum auriu sau argintiu și te asigurăm că vei obține un efect elegant și strălucitor!

Un french absolut inedit!

Manichiura french poate fi ideea perfectă pentru sărbători dacă o adaptezi puțin! Renunță la albul clasic, înlocuiește-l cu auriu, cu argintiu sau cu sclipici. Daca vrei să ai unghii colorate, poți să ceri un french pe o baza de roși, nude, gri sau alb.

 

Decembrie e despre bucurie, gust, arome și nostlagie. Este despre povești spuse în locuri frumoase, care să te facă să te simți ca acasă, presărate cu ingrediente menite să-ți trezească spiritul ludic, să redescopere copilul din tine. În decembrie ne strângem cu toții în jurul meseleor într-o atmosferă de sărbătoare, colecționând cele mai frumoase amintiri.

 

În Ținutul Covasnei fiecare loc are povestea lui, iar tu ești oaspetele de seamă invitat să o descoperi. Iată așadar, trei locuri în care vei putea descoperi aorme de poveste în bucate covăsnene.

Decorare turtă dulce la familia Szántó – Târgu Secuiesc

Fără îndoială, capitala turtei dulci este orașul Târgu Secuiesc. În mod tradițional, turta dulce se pregătește pentru târguri, sărbători, dar este oferită și drept cadou între îndrăgostiți sau celor dragi din familie.

Dacă vei ajunge la Târgul Secuiesc, vei avea ocazia să-l cunoști pe meșterul Szántó József. Acesta provine dintr-o familie care de câteva generații prepară turtă dulce tradițională. Toate bunătățile pregătite de familia Szántó se fac după o rețetă din 1880, cu ingrediente cât mai naturale și cu multă pasiune. Cele mai importante ingrediente sunt făina, mierea și ouăle. Însă succesul acestei turte constă în decorarea făcută cu multă măiestrie de meșterul Szántó József și familia lui.

Trebuie să știi că decorarea tradițională a turtei dulci necesită timp, dar aici, în județul Covasna, toată lumea are posibilitatea de a învăța tehnicile decorării acestui desert.

Arome de poveste în bucate covăsnene

Care sunt pașii? Procesul de a face turtă dulce începe cu prepararea aluatului. În prima zi, odată pregătit, aluatul se lasă să se odihnească, iar în ziua următoare se întinde și se fac forme din el. De exemplu, se folosește forma de căluț, pe care meșterul József o are de la străbunica lui, încă din 1880, dar sunt și forme mai noi. Între timp, în cuptor focul arde o oră, oră și jumătate, după care jarul se dă într-o parte, iar în partea cealaltă a cuptorului se pun turtele dulci. Prima dată se face un test cu o singură bucată, pentru a vedea dacă cuptorul s-a încălzit suficient. În timpul decorării, când se folosesc formele tradiționale (de exemplu inima), atunci întotdeauna, acestea se decorează cu modele vechi, folosite tradițional și în trecut. Cu toate acestea, în atelier sunt și forme noi pentru decorat turta dulce precum mașină sau pisică, forme pe care copiii le iubesc, acestea fiind decorate într-un stil mai modern.

Toți cei care vor dori să se bucure de o astfel de experiență, vor avea la dispoziție turte dulci gata preparate și ustensilele de decorare. Aceasta este o idee de cadou aparte, ce va bucura destinatarul indiferent de vârstă.

Târg de Crăciun – Sfântu Gheorghe (17-23.XII.2021)

Ca în fiecare an, atunci când ne bucurăm de o viață normală, fără restricții, la Sfântu Gheorghe are loc Târgul de Crăciun. Acesta se desfășoară în perioada de Advent și cuprinde o serie de evenimente festive, în cadrul cărora vizitatorii pot alege dintre produsele producătorilor autohtoni, meșteșugarilor locali și din împrejurimi, sau pot gusta bucate delicioase din oferta comercianților din târg.

În plus, atmosfera trăită la târg este una minunată. Deja au devenit tradiționale spectacolele de muzică, dans, poezii, concertele simfonice festive, concertele de muzică ușoară, spectacolele de teatru, locul unde se mănâncă Kürtőskalács și serviciile de rotisserie. În plus, vizitatorii sunt așteptați an după an cu numeroase noutăți.

Kürtőskalács

Kürtőskalácsul este cel mai cunoscut desert din zonă și nu este de mirare acest lucru.. Cine a testat gustul acestuia s-a îndrăgostit pe loc de aroma și textura inconfundabile ale colacului unguresc. La bază, Kürtőskalácsul este un produs de patiserie înrudit cu produse întâlnite chiar și în Suedia sau Germania. De menționat că prima rețetă cunoscută ce leagă colacii secuiești de meleagurile din Covasna a fost publicată în cartea de bucate din 1784 a contesei Mikes Mária.

Nu este sărbătoare fără acest delicious preparat. Kürtőskalács este cozonacul de sărbătoare al familiilor secuieşti, fiind un simbol al maghiarilor transilvăneni, un produs „hungarikum”. Cel mai delicios kürtőskalács este cel proaspăt copt, cu o crustă crocantă şi interior moale, un desert unic care cucereşte prin simplitate și rafinament.

Deserturi aromate de la Covasna

Dacă vei pătrunde în culisele preparării acestui desert, vei afla că nu este uşor să prepari kürtőskalács, deşi nu are o reţetă secretă. Se spune că – pe lângă ingrediente de calitate – prepararea şi coacerea kürtőskalács-ului au nevoie mai ales de căldura sufletului şi, bineînţeles, mulţi ani de experienţă. În ziua de azi se găsesc multe tipuri de kürtőskalács, începând de la cel simplu cu zahăr sau cu nucă, cocos sau scorțișoară și ajungând până la cel cu zmeură. Toate aceste arome au fost adăugate pentru a satisfice gustul fiecărui nou degustător.

 

Și dacă am reușit să-ți conturăm un peisaj cu arome de poveste, te așteptăm în Ținutul Covasnei pentru a descoperi și alte gusturi și preparate tradiționale!

Pentru mai multe informații, accesează site-ul https://visitcovasna.com/.

 

Luna decembrie este dedicată familiei, bucuriei, liniștii și relaxării. Dacă ești în căutarea unui loc care să îndeplinească aceste condții, un hotel cu facilități de wellness ar putea fi alegerea ideală.

 

Ensana Health Spa Hotels poate fi cea mai bună destinație pentru sărbătorile de iarnă. Resortul oferă pachete turistice speciale pentru a petrece o mini vacanță relaxantă, în care să beneficiezi și de tratamente de calitate, dar și de o experiență culinară autentică.

Sovata, destinația ta de final de an

Armonie și strălucire de Crăciun la Sovata! Stațiunea Sovata oferă cadrul ideal pentru o întâlnire de familie, cu prietenii sau pentru un cadru romantic. Turiștii sunt așteptați cu oferte diverse, de la saună finlandeză, tratament medical balnear și terapii de înfrumusețare, până la un program special pentru copiii și cadouri surpriză pentru oaspeți.

Crăciun la Sovata

Situat în centrul stațiunii Sovata, la doar 200 de m distanță de lacul helioterm Ursu, hotelul Brădet este locația perfectă pentru a petrece un Crăciun de poveste, departe de zgomotul orașului. Pachetul de Crăciun oferit Hotelul Brădet Ensana Health Spa Hotel****superior include cazare în cameră dublă deluxe + cadou surpriză în camera, mic dejun şi cină bufet suedez în restaurantul Magnolia, snack de Crăciun în fiecare după-amiază (24-25-26 decembrie), programe distractive și ateliere de creație pentru copii (25 și 26 decembrie), acces nelimitat la centrul Spa al complexului – bazine cu apă dulce şi sărată, piscină, jacuzzi, baie Kneipp alternantă pentru picioare, bazin pentru copii, saună finlandeză, saună cu aburi, infrasaună, aromasaună, bazin de imersie totală după saună, cameră de relaxare, sala de fitness.

Prețul pachetului începe de la 340 lei/persoană/noapte.

Ursina Ensana Health Spa Hotel*** oferă oaspeților camere cu dotări moderne și acces la zona de spa a hotelului. Pachetul de Crăciun include: cazare în cameră dublă standard, mic dejun şi cină bufet suedez în restaurantul Mentha, snack de Crăciun amplasat lângă barul Lavanda, în fiecare după- amiaza, programe distractive și ateliere de creație pentru copii (25 și 26 decembrie), acces nelimitat la centrul Spa – bazine cu apă dulce şi sărată, saună finlandeză, biosaună, zonă de relaxare.

Prețul pachetului pornește de la 275/persoană/noapte.

Petrece un Revelion de lux 2021–2022 la Sovata!

Brădet Ensana Health Spa Hotel****superior oferă oaspeților ocazia de a petrece noaptea dintre ani într-o atmosferă de lux, relaxare, beneficiind de cele mai bune servicii.

Pachetul conţine: cazare în camere duble deluxe + 1 welcome drink și surpriză în camera, mic dejun sub formă de bufet suedez și cină, cină de Revelion (31 decembrie + 1 ianuarie) în Margareta Ballroom cu muzică live, open cocktail bar cu băuturi alese, programe de divertisment tematice și atelier de creație pentru copii, acces la centrul spa al complexului – bazine cu apă dulce şi sărată, piscină, jacuzzi, baie Kneipp alternantă pentru picioare, bazin pentru copii, saună finlandeză, saună cu aburi, infrasaună, aromasaună, bazin de imersie totală după saună, cameră de relaxare, sală de fitness. Prețul pachetului pornește de la 2.600 Lei pentru 3 nopți/persoană și respectiv 2.960 pentru 4 nopți/persoană.

Ursina Ensana Health Spa Hotel*** este, de asemenea, pregătit să-și întâmpine oaspeții la final de an, într-o atmosferă de sărbătoare. Pachetul conţine: cazare în camere dublă standard + 1 welcome drink și surpriză în camera, mic dejun sub formă de bufet suedez şi cină; cină de Anul Nou (31 decembrie + 1 ianuarie) cu muzică live și open cocktail bar cu băuturi alese, programe de divertisment tematice și atelier de creație pentru copii, acces la centrul spa al hotelului – bazin cu apă sărată, piscină cu apă dulce, saună finlandeză, biosaună, cameră relaxare. Prețul pachetului pentru 3 nopți/persoană pornește de la 2.125 Lei și 2.400 lei pentru 4 nopți/persoană.

Dacă te-am convins, alege oferta care ți se potrivește și rezervă-ți loc din timp. Tot ce e bun se termină repede. Te așteptăm la Sovata pentru un final de 2021 ca în povești! https://www.ensanahotels.com/ro

Se apropie luna sărbătorilor, a bucuriei și timpului petrecut alături de cei dragi. Visezi la o escapadă într-un loc magic? Să-l descoperim împreună!

 

Despre staţiunea Băile Govora, din judeţul Vâlcea, se spune, de mai bine de un secol, că are cel mai curat aer din Europa. În plus,staţiunea Băile Govora oferă nu doar cel mai mare parc balnear din ţară, ci şi un muzeu de arhitectură în aer liber, majoritatea clădirilor din oraş fiind adevărate opere de artă.

Cocheta staţiune a început să-şi recapete farmecul de odinioară datorită unui efort comun al comunităţii, antreprenorilor şi autorităţilor. Astfel că, micuţa şi boema staţiune încă atrage turişti, chiar şi în pandemie.

Te tratezi și relaxezi: Stațiunea Băile Govora are izvoare terapeutice și SPA de patru stele

Staţiunea Băile Govora este unicul areal din sud-estul Europei care are patru tipuri de izvoare minerale extrem de concentrate atât în iod, cât şi în sulf. De altfel, nu este de mirare că stațiunea este recomandată în continuare pentru apele sale minerale de mare concentraţie, iodurate, bromurate, sulfuroase, clorurate, sodice, hipertone, bicarbonatate, sodice, calcice, hipotone, precum şi pentru izvoarele minerale de crenoterapie (terapie hidrominerală prin ingestie), dar şi pentru climat.

În staţiune se fac tratamente atât pentru afecţiunile respiratorii, cât şi pentru cele reumatismale, neurologice, metabolice, pentru combaterea stresului şi pentru întărirea imunităţii. Procedurile de tratament sunt complexe, dar şi individualizate, de la inhaloterapie, la electroterapie, termoterapie, hidrotermoterapie, crenoterapie, kinetoterapie, hidrokinetoterapie şi masaj în hotelurile Palace, Belvedere şi Parc.

În plus, de menționat că Hotelul Palace face parte din Asociaţia SPA-urilor europene, având un centru spa de patru stele, fiind primul hotel din România cu bază medicală integrată. În 2019, hotelul a primit marele premiu la categoria „Cel mai bun hotel cu SPA şi bază de tratament în clădire istorică, renovată, păstrând arhitectura originală“, în cadrul primei ediţii a galei Premiilor turismului balner şi SPA din România.

În cadrul bazei de tratament și SPA, oaspeții hotelului se pot bucura de tratament şi relaxare, având la dispoziție un bazin de înot, dar şi aplicaţii la cald cu nămol de la Techirghiol.

Pe lângă apele minerale, stațiunea se laudă și cu patrimoniul său bogat

Cu un patrimoniu arhitectural de mare valoare istorică şi estetică, salvat doar parţial, staţiunea este considerată un pitoresc muzeu în aer liber. Majoritatea clădirilor din oraş sunt adevărate bijuterii  arhitecturale ce poartă semnătura unor arhitecţi celebri, dintre care: Arta Cerchez, Ştefan Ciocîrlan, Gheorghe Simotta, Ernest Doneaud. Autoritățile au reuşit să readucă la viaţă câteva  obiective turistice de nepreţuit și astfel să redea suflul stațiunii.

Palace Băile Govora, hotelul în care „soarele se închiriază cu ora”

Este o clădire de patrimoniu de o inegalabilă frumuseţe, un alt simbol al stațiunii, renovat de către Băile Govora S.A. De menționat și apreciat că renovarea a păstrat toate elementele originale: arhitectura eclectică, cu influenţe Art Nouveau, şi îmbinarea de stiluri, de la rococo, baroc, clasic şi renascentist până la elementele de inspiraţie neoromânească. Hotelul are 365 de ferestre şi uşi, număr care simbolizează zilele anului. Interesant este faptul că această clădire a fost proiectată astfel încât soarele să poată fi văzut din fiecare cameră a hotelului. De aici și vorba: „La Govora, soarele se închiriază cu ora”.

O altă bijuterie arhitecturală a stațiunii este Pavilionul Băilor, construit în perioada 1911-1914 şi dat în folosinţă în 1915, dar care, din păcate, se află într-un stadiu avansat de degradare.

Parcul Balnear din Govora este considerat cel mai mare din România, cu peste 20 de hectare.

Cazinoul din Băile Govora, singurul din ţară unde nu s-a pariat niciodată. Ulterior, acesta a devenit un centru cultural ce poartă numele celei care l-a creat, Maria Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect-inspector general din Europa.

De asemenea, au fost reamenajate şi aleile de cură balneară şi de promenadă – un traseu care cuprinde o pistă de biciclete şi una de ATV prin pădure, dar şi un parc de distracţie pentru copii şi tineri. Construit în urmă cu aproximativ un secol, Foişorul Interbelic din Băile Govora a fost refăcut cu ajutorul comunităţii. De altfel, este singurul foişor istoric care a rămas în picioare.

Ce mai poți face în zonă? Cum îți poți petrece vacanța, diversificându-ți activitățile?

Vizite la mănăstiri, muzee și ateliere populare

Dacă ai ales să-ți petreci vacanța la Băile Govora, atunci neapărat trebuie să explorezi și împrejurimile. Vei descoperi astfel că în zonă există nenumărate obiective turistice. Mănăstirea Govora este unul dintre acestea, aflată la doar șase kilometri de stațiune. De altfel, aceată mănăstire reprezintă unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din România, aceasta găzduind şi prima tipăritură în limba română – „Pravila de la Govora“, primul cod de legi pentru popor.

Și cine nu a auzit de vestitul Muzeu al Trovanţilor de la Costeşti? Vei avea ocazia să (re)vezi acele „pietre vii“ care „cresc și se mișcă“ după fiecare ploaie. Iar în vecinătatea zonei, vei descoperi vestitele cule de la Măldăreşti, dar şi Mănăstirea Hurezi şi ceramica Horezu, ambele incluse în patrimoniul Mondial UNESCO. După o vizită la atelierele populare de la Horezu, vei putea lua cu tine un minunat suvenir din ceramică tradiţională.

Salina Ocnele Mari este un al obiectiv cu rol terapeutic ce trebuie vizitat dacă te afli în zonă. Aceasta se află pe drumul spre Râmnicu Vâlcea, la numai 14 kilometri depărtare. Iar dacă ai ajuns până în Râmnicu Vâlcea, mai poți vizita: Muzeul de Istorie şi Muzeul Satului Vâlcean, Biblioteca Judeţeană etc.

Iar la toate acestea se adaugă experiența personală, cu propriile descoperiri ale zonei care vor rămâne cele mai frumoase amintiri peste ani. Te-am convins? Rezervă-ți un loc din timp și bucură-te de un loc magic. Descoperă atmosfera regală de la Palace într-un decembrie de poveste.

Preț 740 de lei/ cameră. Rezervări la palace@bailegovora.ro.

Pin It