Tag

Herculane

Browsing

Pielea este oglinda sufletului. Și, de asemenea, a sănătății noastre. De multe ori, atunci când există ceva în neregulă cu corpul, pielea este prima care trage un semnal de alarmă. Există multe aspecte, medicale și psihologice, care privesc pielea. Pentru că frumusețea noastră, în cea mai mare parte, trece prin piele. Acesta este motivul pentru care este bine să avem grijă de ea zi de zi. Să vedem cum! Iată apa care aduce frumusețea.

 

Băile Herculane, una dintre cele mai vechi și valoroase stațiuni balneare din Europa și din lume, este recunoscută pentru calitățile extraordinare pe care le are apa sa termală. Eficiența terapeutică a izvoarelor termominerale din stațiune a fost cunoscută și utilizată de către romani încă din cele mai vechi timpuri, prima mențiune epigrafică datând din anul 153 d.Hr. În acest loc binecuvântat sunt prezente peste 20 de izvoare de apă termală, cu diferite concentrații de minerale, și care tratează o multitudine de afecțiuni.

Apa care aduce frumusețea

Izvoarele se întind pe o lungime de 40 de km de-a lungul văii Cernei și se împart în: izvoare cu apă minerală termală clorurosodică, bromurată, iodată și sulfuroasă, izvoare cu apă minerală termală, bicarbonatată, calcică și izvoare cu apă minerală termală clorurosodică, bicarbonatată, ușor sulfuroasă. Principala caracteristică a tuturor acestor izvoare minerale naturale o constituie concentrația lor în hidrogen sulfurat, care face ca întreaga stațiune balneară să aibă o capacitate extraordinară de a susține cure de tratament balnear, cu cei peste 4000 mc de apă termală minerală accesibili zilnic în Băile Herculane.

Apa termală sulfuroasă oferă o serie de beneficii pentru sănătate

Stațiunea Băile Herculane este renumită pentru băile termale cu sulf. Ce face însă ca apa de la Herculane să fie atât de minunată? Așa cum am menționat deja, apa termală de la Herculane este bogată în hidrogen sulfurat ce are proprietăți deosebite în tratarea afecțiunilor reumatice degenerative: combate durerea, inflamațiile și rigiditatea musculară, ajută la recuperarea mobilității articulare, iar la nivel articular, induce vasodilatație și astfel scade ischemia. „Hidrogenul sulfurat este singurul compus al sulfului care se absoarbe în organism prin piele, plămâni și pe cale digestivă. Urmând ca apoi să fie eliminat prin piele, intestin și rinichi.”, aflăm de la dr. Larisa Băloi, balneolog în cadrul Bacolux Afrodita Resort&Spa și Bacolux Diana Resort din Băile Herculane.

De-a lungul secolelor, hidrogenul sulfurat și-a dovedit eficacitatea în tratarea mai multor afecțiuni. Efectul antiinflamator și antialergic al apelor sulfuroase de la Herculum Spa este util și în tratarea unor boli ginecologice (infecții cervicale, eczemă, anexită, insuficiențe ovariene cu sau fără alte tulburări endocrine, sau insuficiențe enzimatico-metabolice), precum și al celor respiratorii, ajutând bolnavii cu BPOC, astm bronșic, sinuzite sau rinite alergice (au efecte antiinflamatorii, antiseptice și desensibilizante asupra căilor aeriene superioare și traheo-bronșice).

Mai mult decât atât, apa termală sulfuroasă este folosită în tratament pentru sănătatea pielii, pentru anumite forme de psoriazis, eczeme și urticarii cronice sau dermatită seboreică. De asemenea, în cazul persoanelor care suferă de diabet zaharat, o cură de 15 minute petrecute într-o baie sulfuroasă poate contribui la reducerea indicelui glicemic. În timpul unei băi cu apă termală sulfuroasă, temperatura ridicată a apei folosite (38-60ºC) deschide porii, mineralele sunt absorbite prin piele, circulația se îmbunătățește, se elimină toxinele și se oxigenează organele interne.

Vindecare și relaxare între tradiție și modernism

Herculum Spa, centrul de wellness și balneoterapie din cadrul Bacolux Afrodita Resort&Spa este un concept inovativ, care îmbină tradiția de vindecare a apelor termominerale Herculane cu cerințele omului modern. Ai toate motivele să alegi acest loc pentru vindecare și relaxare: aici te așteaptă peste 2500 mp de relaxare și răsfăț, cu vedere la parc și un vârf de munte abrupt de o frumusețe rară, circuit de saune și piscine, camere de tratament pentru relaxare, întinerire și regenerare.

Resursele naturale de sănătate din Băile Herculane sunt folosite atât pentru tratarea diferitelor boli, cât și pentru menținerea sănătății și pentru revitalizare. De menționat că baza de tratament Herculum Spa are propriul izvor de apă termosulfuroasă. „Accesul la băile termale cu sulf este deschis tuturor, atât celor care au prescrise tratamente balneare cu ape minerale, precum și oricui altcuiva dorește să le încerce, ca parte din terapiile wellness.”, punctează specialistul. În plus, totul este asistat de către medicul balneolog, iar dacă nu se solicită consultația medicului, se comunică contraindicațiile acestor băi cu sulf.

În cadrul bazei de tratament, oaspeții pot beneficia atât de tratamente balneare cu apă sulfuroasă, precum și de tratamente wellness care folosesc aceasta resursă naturală prețioasă pentru rejuvenare și vitalitate. Una dintre terapiile de spa signature ale Herculum Spa este pachetul Hercule It’s Me, care începe cu o baie termală minerală de 45 de minute și este urmată de un masaj energetic de 75 de minute: „O baie în piscina cu apă minerală termală. Sunteți încurajați să vă mișcați articulațiile ușor și încet în apa caldă. Toți mușchii se relaxează profund, o căldură plăcută pătrunde în fiecare fibră și inima vă începe să bată mai repede. Când părăsiți baia, răcoriți-vă dacă simțiți nevoia, stropindu-vă fața, sau beți un pahar de apă. Veți fi invitați apoi să vă întindeți și veți fi atent învelit cu o pătură moale din lână pufoasă. Respirați adânc și încet, inima se va liniști și ritmul va reveni la normal, în timp ce procesul de detoxifiere va continua. După ce vă odihniți, un duș de răcorire vă va trezi din visare și vă veți simți infinit mai calm.”, descrie experiența atât de frumos medicul balneolog, Larisa Băloi.

Apa salină și beneficiile sale pentru frumusețe

Așa cum am menționat, compoziția fiecărui izvor termal din Băile Herculane este diferită. Ele sunt, în principal, ape cu conținut ridicat de hidrogen sulfurat, dar există și izvoare saline, a căror apă termală are o mineralizare medie, ideală pentru tratamente cosmetice. Este cazul produselor dermato-cosmetice Ivatherm, care combină tradiția cu inovația prin utilizarea apei termale de Herculane și a celor mai noi ingrediente cosmetice folosite în exclusivitate pentru terapiile și tratamentele spa și wellness de la Herculum Spa. „Apa termală Herculane este esența tratamentelor noastre faciale. Este ideală pentru tenurile sensibile și cele care trăiesc în poluare: le echilibrează și le protejează împotriva trecerii timpului. Curăță delicat, dar în profunzime, și hidratează, oferind o senzație de răcoare și un aspect absolut radiant.”, punctează specialistul.

Produsele cosmetice utilizate în tratamente și proceduri sunt bazate pe apa termală care izvorăște de la o adâncime de 2000 m, într-un mediu ferit de poluare urbană sau industrială, și este colectată la ieșirea din stâncă. Această apă termală este unică datorită concentrațiilor ridicate de minerale și oligoelemente esențiale pentru sănătatea pielii: calciu, cupru și magneziu, cu proprietăți antiinflamatoare și antialergice, mangan și seleniu, ce acționează împotriva radicalilor liberi și, nu în ultimul rând, zinc și fier, cu rol lor în procesele de vindecare ale organismului.

Te invităm la răsfăț! Descoperă terapiile cosmetice faciale precum și ritualurile corporale de la Herculum Spa cu apă termală Ivatherm, ce ajută la netezirea și hidratarea pielii: Ivatherm Body Hidratare intensă, Lifting by Ivatherm, Ivapur sau Ivatherm for Him. Oferta Wellness îți oferă o mare varietate de terapii wellness, cazare la 4 stele în camerele Afroditei (demipensiune sau all inclusive, la alegere). Te așteptam la Băile Herculane pentru a încerca și tu puterea miraculoasă a apei termale Herculane!

https://www.afroditaresort.ro/  https://www.dianaresort.ro/

De când căutăm starea de bine? De când lumea! Din vremea romanilor, spune istoria. Însă cu siguranță căutarea aceasta a început mai devreme, de când oamenii au observat că există izvoare termale binefăcătoare la Băile Herculane, dar și în alte locuri binecuvântate din țara noastră: Băile Felix, Băile Tușnad, Sovata și Slănic Moldova.

Noutatea este că specialiștii indică acum un trend mondial în turism. Pe fondul valului de conștientizare a nevoilor noastre de a ne recăpăta echilibrul și starea de bine atât de greu încercate în ultimii ani, la nivel fizic și psihic, interesul mondial se îndreaptă spre turismul de wellness și spa în detrimentul turismului de consum, shopping, city break. Potrivit World Travel & Tourism Council (WTTC), turiștii vor dori să cheltuiască mai puțin în vacanțe scumpe, cumpărături sau mese în oraș și mai mult să investească în activități care le susțin sănătatea și bunăstarea.

Starea de bine este trendy

Cu alte cuvinte, suntem din ce în ce mai stresați, dar vestea bună este că devenim conștienți de asta, de nevoia de a ne regăsi echilibrul și mai ales de posibilitățile reale și la îndemână de a face acest lucru.Mai exact, alegem fără să ezităm un sejur la spa într-o stațiuni balneară de la noi. Numărul turiștilor care aleg să vină în țara noastră pentru tratament balnear și wellness a crescut constant în ultimii ani, astfel că, în 2022, cererea de tratament balnear a revenit până aproape de nivelul anului 2019, iar pentru 2023 se estimează o continuare a creșterii.

Ce e mai plăcut în afara sezonului – adica după jumătatea lunii septembrie până la finalul lunii aprilie, decât să iei o pauză de la stresul orașului și să te scufunzi în câteva zile de wellness și tratamente holistice. În această perioadă, găsești și cele mai atractive oferte de tratament balnear.

Descoperă relaxarea

Băile Herculane este una dintre cele mai vechi stațiuni balneare, atât din România, cât și din Europa; când legiunile romane ajungeau aici, după cucerirea Daciei, deja locul era cunoscut pentru izvoarele sale termale binefăcătoare. Aceste plaiuri au fost dintotdeauna atât odihna războinicului, cât și un loc de mare inspirație spirituală. Izvoarele minerale sulfuroase se găsesc peste tot în zonă și au vindecat de-a lungul timpului numeroase afecțiuni, în special cele reumatismale, posttraumatice, neurologice sau digestive. Configurația actuală a stațiunii a fost dată în timpul stăpânii austro-ungare, când Băile Herculane a devenit una din destinațiile de top ale Europei. Romantismul acelor vremuri este prezent încă pe străzi și la izvoare, iar iubitorii de plimbări romantice vor avea inspirație pentru visare, dar și pentru câteva instantanee pe Instagram.

La Bacolux Afrodita Resort & Spa, începutul de an vine cu patru oferte atractive, ce combină serviciile de cazare și  servicii wellness & balneo și facilități spa premium în Herculum Spa.

Sănătate și imunitate

Pentru cei care sunt preocupați în primul rând de sănătate și de funcționarea sistemului imunitar în acest sezon în care el este greu încercat de gripe și alte afecțiuni de sezon, dar și pentru cei care știu că principalul adversar al imunității este stresul, există pachetul SpaMed, care îți oferă o experiență de well-being bazată pe un mix de terapii wellness și balneo. Sejurul include o terapie wellness și două tratamente balneare pe zi pentru fiecare persoană, cazare și demipensiune / all inclusive.

Cu Sanitatem, o oferta creată pentru a trata afecțiuni specifice, vei beneficia de trei tratamente balneare / zi, prescrise de medicul specialist. Cazarea și mesele sunt, de asemenea, incluse în pachetul cu 5 nopți de vacanță.

Dacă ceea ce-ți dorești este pur și simplu relaxare, dacă vrei să îți însoțești rudele sau prietenii aflați la tratament, ei bine, poți alege cea mai plăcută vacanță – cea care te va răsfăța în fiecare zi cu proceduri de wellness suprinzătoare, care îți vor încânta simțurile, te voi inspira și îți vor realimenta pofta de viață. Pentru tine există Celestium, un pachet din care vei putea alege o terapie wellness / zi, pentru fiecare zi a sejurului tai. Plus cazare de patru stele și servicii complete de masă. Vei trăi din plin experiența Herculum Spa, centrul nostru de wellness premiat ESPA, o călătorie senzorială completă în circuitul de saune și piscine cu oferta Apeduct, un pachet de cinci zile cu cazare, demipensiune/all inclusive și acces nelimitat la Herculum Spa.

În 2023, începe-ți călătoria către sănătate și stare de bine alături de noi (https://www.afroditaresort.ro/)!

Aventură sau relaxare? Ce îți dorești pentru o escapadă de iarnă? Dar, și mai bine, de ce să nu combini relaxarea cu distracția și să petreci câteva ore într-un mediu cald? Cu siguranță va merita, pentru că astfel vei putea să oferi cea mai bună stare corpului și minții, în armonie cu temperaturile scăzute din exterior.

Alege să petreci timp la spa!

Băile termale sunt locul ideal pentru a lua o pauză de la viața de zi cu zi, cu atât mai mult în timpul iernii. Da, pentru că în această perioadă a anului, mai mult decât oricând, combinația dintre cald și rece este înfrumusețată de relaxarea dată de aburul apei termale în contrast cu frigul de afară. Este un sentiment unic și îmbătător, ceea ce ne face să apreciem spa-ul în timpul iernii chiar mai mult decât vara. Pentru că da, iarna este cea mai bună perioadă din an pentru un tratament la spa care elimină oboseala, și pregătește organismul pentru sezonul rece.

Beneficiile unui sejur spa de iarnă

       Căldura vindecă, relaxează și tratează. La Bacolux Afrodita Resort&Spa și Bacolux Diana Resort poți alege dintre ritualurile de frumusețe și relaxare de la spa și cele de tratament balnear pentru afecțiuni diverse. Căldura binefăcătoare a saunelor întărește sistemul imunitar, prin activarea limfocitelor, care ajung mai repede prin vasele de sânge pentru a trata diferite inflamații. Alternanța dintre temperatura înaltă și cea rece, din circuitul de saune și piscine, crește rezistența și capacitatea corpului de a se adapta la frig, făcându-l mai puțin expus la viroze, gripe și alte afecțiuni ale sezonului rece.”, aflăm de la dr. Larisa Băloi, balneolog în cadrul Bacolux Afrodita Resort&Spa și Bacolux Diana Resort din Băile Herculane.

Iarna, momentul ideal pentru o experiență spa

Totodată, saunele umede sunt ideale pentru a contracara efectul de uscare al vremii reci și al vânturilor de iarnă, care afectează pielea. Aburii, căldura și umiditatea hidratează pielea și ajută circulația sanguină, ameliorând durerile articulare și musculare. Mai mult decât atât, hidrotermoterapia, prin puterea binefăcătoare a apei termale, relaxează mușchii, în timp ce porii se deschid, pentru a elibera toxinele acumulate și pentru a absorbi substanțele minerale din apă. Suficiente motive cât să nu ratezi o vacanță de iarnă la spa!

Încearcă o nouă experiență de wellness!

       Unde? La Herculum Spa și Diviana Spa, cele două baze de tratament din cadrul Bacolux Afrodita Resort&Spa și Bacolux Diana Resort, au fost create special pentru a-ți oferi o experiență de relaxare unică. Pentru că odată ce ai ajuns în stațiunea Băile Herculane, începe starea de bine specifică unui sejur de relaxare la spa. Poziționată în centrul Parcului Național Domogled Cerna, stațiunea Băile Herculane te întâmpină cu cel mai ionizat aer din România și cu resursele sale naturale celebre: apele minerale sulfuroase. Cele două baze de tratament amintite reprezintă un concept inovativ de wellness tocmai prin faptul că integrează resursele naturale ale locului, folosite în mod tradițional pentru tratamente balneare – apele termale – în ritualuri de spa și de frumusețe.

Experiența la spa include mai multe elemente: priveliștea de la piscina principală, zona de fitness, camera de relaxare și toate camerele de tratament wellness îți vor dezvălui peisajul montan, atât de fermecător în timpul iernii. Toată experiența spa de la Herculum și Diviana Spa este o abordare holistică a stării de bine. „Facem tratamente wellness exclusiv manual și folosim ingredientele locale, atent selecționate: apă pură Ivatherm de la Herculane, miere naturală din Valea Cernei și plante culese special pentru băile revitalizante și pentru saune. Alege una dintre tratamentele wellness signature de la Herculum Spa – Afrodita It’s Me sau Hercules It’s Me – pentru senzații de-a dreptul divine de relaxare și răsfăț.”, punctează balneologul.

Spa-ul, un răsfăț deopotrivă pentru doamne și domni

       Ritualul Afrodita It’s Me începe în sauna Ierburile Afroditei, o saună uscată, care te va învălui plăcut în căldură și te va înconjura cu aromele amestecurilor de plante și ale uleiurilor esențiale. Busuiocul, salvia, rozmarinul, vinul fiert cu cimbru, menta, lavanda și măghiranul formează o poțiune magică, care te va îmbăta în arome seducătoare, chiar afrodisiace. După saună, un masaj de relaxare cu miere naturală în care sunt adăugate câteva picături de ulei esențial de portocală, lămâie și ienupăr, îți va oferi o liniște profundă și te vei simți răsfățată ca o Afrodita a zilelor noastre.

Nici domnii nu sunt uitați. Aceștia pot opta pentru ritualul Hercules It’s Me care începe cu o baie în bazinul cu apă termală minerală, după care te vei relaxa cu un masaj energetic cu uleiuri esențiale, care lucrează mușchii și readuce în echilibru fluxurile de energie ale corpului. La fel ca și vechiul erou grec, te vei simți revigorat și plin de vitalitate, cu corpul relaxat și mintea limpede.

Aerul ionizat negativ din stațiunea Băile Herculane este similar celui din Alpi! Datorită vegetației abundente și apelor curgătoare, aerul are între 2000 şi 6400 de ioni negativi/cm3, fiind extrem de sănătos. O plimbare prin stațiune, unde poți admira izvoare de apă sulfuroasă și vestigii arhitecturale, va fascina mintea și oxigena trupul cu totul.

După o plimbare prin aerul proaspăt, ce poate fi mai oportun decât circuitul de saune și piscine din cele două centre spa. În funcție de specificul saunei preferate, se poate folosi aburul, lemne cu esență aromată, plante medicinale sau uleiuri aromatice volatile. Plantele utilizate au rol antiinflamator, antibacterian, calmant sau tonic, etc., iar efectul acestei terapii spa wellness este unul cu beneficii multiple. La saună, corpul se purifică de toxine și se relaxează. De asemenea, se decongestionează căile respiratorii, durerile se calmează și stresul se evaporă odată cu uleiurile aromate.

Alege cea mai bună cazare din Herculane pentru sejurul tău spa!

Serviciile oferite de Bacolux Afrodita Resort&Spa și Bacolux Diana Resort atrag deopotrivă turiști și pacienți în căutarea vindecării prin balneologie, spa wellness și terapie fizică.

Rezervă-ți cazare în Herculane profitând de ofertele spa wellness disponibile! Astfel te vei bucura nu doar de cazare, ci și de servicii de masă și servicii spa de înaltă calitate, pentru a avea o experiență de wellness unică, într-un loc de o frumusețe aparte. Te așteptăm!

https://www.afroditaresort.ro/

https://www.dianaresort.ro/

 

De la tulburări respiratorii la boli de piele, de la osteoartrită și dureri musculo-scheletice la inflamație pelvină și ginecologică. De la ficat, tractul urinar, probleme ale sistemului digestiv la dureri cronice și stres. Pentru fiecare perturbare, apa reprezintă soluția. Fiecare apă termală corespunde proprietăților naturale unice și inimitabile. Iată cele 4 proceduri pe bază de apă care îți dau un boost de vitalitate.

Odată ce ai luat contact cu apa, vei cunoaște ce înseamnă să trăiești în armonie cu natura.

Pornește într-o călătorie a corpului și a minții

Unde? La Băile Herculane, terapiile balneare dezlănțuie forțele naturii asupra ta, asupra corpului și minții tale. Apa hrănește, vindecă, are grijă de corpul tău și de încărcătura ta interioară de stres, oboseală, suferință și emoții fluctuante. Terapiile naturale pe bază de apă nu pot aduce decât relaxare, forță, vitalitate și frumusețe întregului organism.

Descoperă 4 proceduri ce au la bază apa, care îți oferă energie și te pun în mișcare:

Băi cu sulf la cadă individuală 

După calciu și fosfor, sulful este al treilea cel mai important mineral din organism. Apa cu sulf are multiple beneficii asupra organismului. Are efect condroprotector și antireumatic asupra cartilajului articular, în timp ce asupra pielii are efect keratolitic, favorizând decolarea keratozelor și eliminarea scuamelor. Favorizează eliminarea secrețiilor bronșice și relaxează mușchii respiratori, permițând astfel o mult mai bună oxigenare a plămânilor. Are de asemenea și efect asupra anumitor afecțiuni ginecologice, favorizând restabilirea componentei biologice transvaginale.

 Alege băile individuale cu sulf!

Pornind de la faptul că sulful este un mineral magic pentru organism, o baie cu sulf la cadă individuală poate fi cea mai bună alegere pentru tine. La Herculane, apele sulfuroase au indicaţie datorită efectelor H2S, care se resorb prin tegument şi prin mucoasele gastrice, a căilor aeriene superioare, bronhopulmonare şi vaginale.

Beneficiile unui tratament balnear în cadrul celor două baze de tratament Bacolux – Herculum Spa și Diviana Spa – sunt multe: „În timpul băilor sulfuroase, organismul absoarbe o cantitate mare de minerale. Temperatura ridicată a apei folosită în tratamentul balnear (38-60º C) deschide porii, astfel că mineralele sunt absorbite în acest mod prin piele. Aburii au efecte antiinflamatorii, antiseptice și desensibilizante asupra căilor aeriene superioare și traheo-bronșice, ajutând bolnavii cu BPOC, astm bronșic, sinuzite, rinite alergice, ozena.”, aflăm de la dr. Larisa Băloi, balneolog în cadrul Bacolux Afrodita Resort & Spa și Bacolux Diana Resort din Băile Herculane.

Baie cu infuzie de plante 

Tot la Băile Herculane te poți bucura de o baie cu infuzie de plante. Băile cu plante medicinale sunt indicate în bazele de tratament pentru valoarea lor terapeutică în actul medical complex profilactic-curativ-recuperatoriu.

Băile cu plante medicinale sau cu substanțe organice pot conține ingrediente ca: infuzie de mușețel, de mentă, făină de muștar, tărâțe, malț, coajă de stejar, coajă de castan. Temperatura lor este de 35-36 grade Celsius și acționează prin componenta chimică, mecanică, termică. Durata unei băi este de 20-40 de minute.

Duș subacval 

Ești obosit, lipsit de vlagă? Cauți noi surse de revigorare? Ce zici de un duș subacval? Pe scurt: energie și revitalizare deopotrivă. La Herculum Spa din cadrul Bacolux Afrodita Resort & Spa și la Diviana Spa din cadrul Bacolux Diana Resort poți opta pentru o formă de hidroterapie inedită: dușul subacval.

În ce constă procedura? Dușul subacval se face într-o cadă cu apă fierbinte. Este o formă de hidromasaj. Cu ajutorul unui furtun subacvatic se pompează un jet puternic de apă caldă, timp de 5-15 minute, care e direcționat de terapeut asupra principalelor grupe musculare, de la o distanță de 10-15 cm, și dintr-un anumit unghi. Acțiunea începe dinspre picioare. Secretul dușului subacval stă în presiunea pe care o are jetul de apă. Aceasta poate varia de la 1 la 6, în funcție de rezistența zonei tratate. Apa proiectată de duș va forma un unghi de 35°C față de piele.

Efectul? Apa caldă dilată vasele de sânge și activează aportul de sânge dinspre organe, spre mușchi și piele. Mușchii, țesuturile conjunctive, dar și ligamentele se vor relaxa. Ulterior, apa rece accelerează aportul sângelui spre organe. Atuul? Jeturile alternative de apă reduc tensiunea și durerea musculară, pentru ca tu să te simți în formă și să ai parte de un sistem imunitar mai activ, mereu în gardă. În plus, principala calitate a apei este să întărească organismul și să îl curețe de impurități și toxine. Totodată, dușul subacval ameliorează digestia, stimulează circulația sângelui și reduce durerea.

Băi galvanice cu 4 celule 

Băile galvanice reprezintă o formă de terapie bazată pe curent electric, un tratament medical alternativ (un tip de electroterapie) bazat pe utilizarea simultană a apei și a curentului electric. Concret, pacientul se află într-o baie de 34 de grade Celsius, în timp ce un curent electric ușor (cu o tensiune de 50-60 volți, însă de intensitate slabă) este trecut prin corpul său. Pe lângă băile galvanice complete, pacientul poate beneficia (atunci când corpul său este complet scufundat în apă), și de băi galvanice cu patru camere (numite și băi galvanice cu patru celule).

       În ce constă baia galvanică cu patru celule? Aceasta este formată din patru cuve realizate din material neconductor, dintre care două sunt utilizate pentru mâini, iar celelalte două pentru picioare. Aceste 4 celule sunt umplute cu apă, în care, dacă este necesar, se pot adăuga unele medicamente, infuzii sau decocturi de plante medicinale, efectul substanțelor active crescând în timpul trecerii curentului electric. Aceste băi combină, de asemenea, energia electrică și hidroterapia, dar sunt utilizate doar pe membre, așa cum am menționat.

Tratamentul prin intermediul băii galvanice este folosit în fizioterapie, în principal pentru terapia durerii de origine nervoasă sau musculară, în insuficiență venoasă cronică, atrofii musculare după imobilizări prelungite, dar și pentru tratarea diferitelor afecțiuni reumatismale.”, punctează balneologul.

De menționat că bazele de tratament Herculum Spa și Diviana Spa (ambele din Băile Herculane) sunt alimentate în zonă pentru tratamente balneo de un izvor propriu de apă termală minerală, concentrată în sulf, cu pH optim pentru piele. Astfel că băile galvanice au la bază apă din propriul izvor al centrului.

Vino să experimentezi toate acestea printr-un sejur relaxant la Băile Herculane!

https://www.afroditaresort.ro/

https://www.dianaresort.ro/

Zile tot mai reci, timp mai puțin petrecut în aer liber, spații închise și slab aerisite, imunitate scăzută… sunt factori care favorizează infecțiile respiratorii tot mai prezente în această perioadă. Te confrunți cu o astfel de situație? Iată cum stau lucrurile:

Căile aeriene superioare reprezintă o primă linie importantă de apărare împotriva bacteriilor, virușilor și a altor substanțe agresive dispersate în mediul în care trăim. De aceea, infecțiile căilor respiratorii superioare sunt cele mai frecvente boli infecțioase acute. Când există o inflamație acută cauzată de viruși și bacterii este implicat întreg sistemul respirator care cuprinde nările, cavitățile nazale, faringele, laringele și care garantează trecerea aerului către traheea, bronhiile și plămânii.

Natura ne vine în ajutor

Apele minerale sulfuroase au fost folosite în mod tradițional în balneologie ca tratament pentru afecțiunile pielii (psoriazis, eczeme, iritații), boli respiratorii și dureri musculo-scheletale. Totodată, apa termală este cu siguranță un panaceu pentru cei cu probleme respiratorii. Datorită compoziției sale, aceasta are un efect benefic asupra tractului respirator, luptă împotriva diferitelor patologii și întărește sistemul imunitar.

     Unde? Pe Valea Cernei, la Herculane, 16 izvoare naturale cu apă termominerală sunt înșirate pe o distanță de 4 km, de-a lungul râului Cerna.  De altfel, stațiunea balneară Băile Herculane este renumită pentru apele sale sulfuroase, apreciate în toată Europa, atât pentru proprietățile lor curative în tratarea diferitelor afecțiuni, cât și pentru efectele benefice asupra întăririi sistemului imunitar. Cel mai important factor curativ natural, care a creat renumele Băilor Herculane îl constituie izvoarele termale cu apă termosulfuroasă și cele clorurosodice radioactive.

Sulf viu de Herculane, remediu pentru sănătatea căilor respiratorii

O comoară pentru sănătate, sulful termal din apele termominerale din stațiunea Băile Herculane este un sulf solubil, dizolvat în apele termale de mare adâncime, cu o mare putere de pătrundere și de difuziune în organism în timpul îmbăierii. Și astfel, pe drept cuvânt, marele nostru clinician și balneolog, părintele balneologiei clinice românești, prof. dr. Marius Sturza, a denumit sulful termal conținut de apele termominerale din Herculane, sulf viu.

De ce este atât de important sulful viu? „Fără sulf, procesele fiziologice fundamentale, transformările biochimice complexe vitale și intime ale țesuturilor nu ar putea avea loc. Singurul sulf asimilat în organism este sulful neoxidat. Prin urmare, un compus al sulfului este cu atât mai activ, cu cât este mai puțin oxidat. Sulful viu de Herculane este extraordinar în tratarea afecțiunilor respiratorii (cura balneară cu aerosoli). Aici, poți scăpa de bronșite, traheobronșite cronice, sinuzite, alergii respiratorii, astm bronșic.”, explică dr. Larisa Băloi, balneolog în cadrul Bacolux Afrodita Resort&Spa și Bacolux Diana Resort.

Cum acționează sulful / apa cu sulf în scop terapeutic în organism?

Apa cu sulf are multiple beneficii asupra organismului. „Are efect condroprotector și antireumatic asupra cartilajului articular. Asupra pielii are efect keratolitic, favorizând decolarea keratozelor și eliminarea scuamelor. Favorizează eliminarea secrețiilor bronșice și relaxează mușchii respiratori, permițând astfel o mult mai bună oxigenare a plămânilor. De asemenea, apa cu sulf are și efect asupra anumitor afecțiuni ginecologice, favorizând restabilirea componentei biologice travaginale.”, punctează specialistul.

În ce fel de afecțiuni este recomandată apa sulfuroasă?

La nivel articular, este recomandată pentru artroze, periartrite, tendinite, poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă. La nivel respirator, este recomandată în cazul bronșitelor, sinuzitelor, al alergiilor respiratorii și al astmului bronșic. Dermatologic, apa cu sulf se recomandă în psoriazis, urticarii, eczeme, dermatite, iar ginecologic, în infecții cervicale, prolaps genital, anexite dureroase, uter hipoton, frigiditate sau lipsa menstruației. De asemenea, specialistul recomandă a se urma o cură internă în băi cu sulf pentru gastrite cronice cu hiposecreție și hipopepsie, enterocolite și dispepsii intestinale, sechele postoperatorii pe căile biliare, angiocolita, diabet zaharat, hiperuricemie, sechele după nefropatii, litiază urinară.

Există contraindicații?

       Desigur! „Deși este indicată în multiple afecțiuni, apa sulfuroasă are și ea contraindicațiile sale. Nu se recomandă atunci când pacientul are febră, infecții, boli cardiace decompensate, în cazul unei tensiuni arteriale de peste 160 mm/hg, în cazul afecțiunilor neoplazice, afecțiunilor tiroidiene, în cazul sarcinii, psihopatiilor, afecțiunilor ficatului și rinichilor decompensate, hemoragiilor, stărilor casectice sau TBC-ului.”, avertizează medicul balneolog.

În ce constă tratamentul cu apă sulfuroasă sub formă de aerosoli?

Înainte de toate trebuie precizat că există mai multe forme de terapie cu apă cu sulf. Sunt cure externe, care se aplică sub formă de baie, gimnastică acvatică sau în căzi, și cele prin inhalare, sub forma de aerosoli. În cazul curelor interne, acestea se fac prin ingerarea apei cu sulf direct, de la izvorul termal.

Tratamentul cu apă sulfuroasă sub formă de aerosoli constă în efectuarea de inhalații printr-un aparat de aerosoli cu ultrasunete, care transformă apa minerală sulfuroasă din lichid în aerosoli. Principalul avantaj al aparatului de aerosoli cu ultrasunete este capacitatea de a transforma lichidul care trebuie administrat (apă minerală sulfuroasă sau medicamentele în formă lichidă) în particule extrem de fine, de aproximativ 5 microni, fiind astfel mult mai ușor de inhalat. Rezultatul obținut? Inhalarea aerosolilor ajută la eliminarea secrețiilor din plămâni, relaxează mușchii căilor respiratorii și permite astfel o mai bună oxigenare a plămânilor. Totodată, crește rezistența la infecții a mucoasei căilor respiratorii.

Câte terapii sunt recomandate și cum poți beneficia de cure cu apă cu sulf la Bacolux Afrodita Resort & Spa și Bacolux Diana Resort?

Pentru a beneficia de întregul efect terapeutic al curelor cu apă cu sulf, numărul de terapii recomandate trebuie să se desfășoare într-un interval de 10 – 14 zile.

La Herculum Spa și Diviana Spa poți beneficia de tratament balnear sub formă de cură externă cu apă sulfuroasă și aerosoli. Apa folosită pentru tratament provine din propriul izvor natural de apă mineral și are o concentrație în sulf cu un ph optim pentru piele. Astfel, un sejur cu cazare în Băile Herculane înseamnă acces la una dintre cele mai bune baze de resurse naturale cu proprietăți curative din țară. Nu doar apele sulfuroase, dar și aerul de la Herculane are calități speciale, cu concentrații superioare de ioni negativi, extrem de benefici pentru sănătate.

În bazele de tratament Herculum Spa și Diviana Spa ai de ales între trei oferte balneo și wellness: pachetul Sanitatem, ce include trei tratamente balneare pe zi, cazare și servicii de demipensiune / all inclusive, oferte de wellness cu pachetul Celestium, cu cazare de patru stele, servicii de masă de tip demipensiune sau all inclusive, precum și terapii zilnice de spa wellness și, alegerea combinată, SpaMed, cu un mix de terapii wellness și balneare. La toate acestea se adaugă demipensiune sau pensiune completă precum și cazare la un standard ridicat.

 

Te preocupă sănătatea ta? Te așteptăm să experimentezi curele de apă cu sulf de la Băile Herculane și să te bucuri de sănătate!

https://www.afroditaresort.ro/

https://www.dianaresort.ro/

 

 

 

 

 

 

 

 

Alchimia povestește despre sulf din cele mai vechi timpuri, poate chiar puțin înainte ca legendarul Hercule să fi poposit pe Valea Cernei, ca să-și oblojească în izvoarele termale sulfuroase de aici rănile și beteșugurile dobândite în muncile și luptele sale. Da, apele sulfuroase mențin alchimia familiei.

 

Nu ne putem aventura să evaluăm ce știau despre chimia concretă înțelepții alchimiști, dar credința lor era că sulful este unul dintre principiile fundamentale ale vieții și încarnează chiar vitalitatea fizică, acea forță vitală care stă la baza energiei psihice.

Apele sulfuroase mențin alchimia familiei

Dincolo de credințe și filosofie, Băile Herculane este acum o destinație recomandată de medici persoanelor care suferă de afecțiuni ale pielii (psoriazis, eczeme, iritații), boli respiratorii și dureri musculo-scheletale. Aceasta datorită apelor sulfuroase, prezente aici mai peste tot, care sunt principalul factor curativ, prezent sub formă de hidrogen sulfurat. Studii recente au demonstrat noi aplicabilități ale acestor ape curative, Curele cu ape minerale sulfuroase bogate în hidrogen sulfurat au potențialul de a trata tulburări ale organelor interne, cum ar fi hipertensiunea arterială, ischemia și afecțiunile care afectează rinichii sau sistemul nervos.

La băi, în familie

Însă de multe ori decizia de a merge la băi a unui membru al familiei nu este întâmpinată cu prea mult entuziasm de către ceialți, care ar dori să petreacă un concediu împreună, dar se simt excluși dacă soțul/soția merg solo la băi. Resorturile moderne de la Băile Herculane, printre care strălucesc Bacolux Afrodita Resort & Spa și Bacolux Diana Resort au reușit să elimine această problemă: baza de tratament a integrat serviciile SPA, care folosesc la rândul lor apele sulfuroase, datorită proprietăților lor de vindecare a pielii, dar oferă și alte multiple beneficii amatorilor de SPA.

Cu alte cuvinte, la Bacolux Afrodita Resort & Spa, au beneficii atât bărbații, cât și femeile, chiar dacă au sau nu probleme de sănătate. Se știe că experiențele împărtășite ne apropie, așa că acum puteți îmbrățișa pe deplin invitația partenerului/partenerei de a merge împreună la Băile Herculane. Un sejur la Bacolux Afrodita Resort & Spa este un răsfăț și o bucurie indiferent de sezon, o sursă de relaxare, de regăsire și de armonie în familie.

Apele sulfuroase vindecă numeroase afecțiuni

De la doamna doctor balneolog Larisa Băloi am aflat cum putem beneficia la maximum de binefacerile apelor sulfuroase la Bacolux Afrodita Resort & Spa din Băile Herculane.

„În primul rând, aici orice procedură ce implică tratament balnear cu ape sulfuroase începe cu o vizită la medicul balneolog, care va recomanda tipul și frecvența procedurilor. Apa cu sulf protejează articulațiile și are efect antireumatic asupra cartilajului articular. Asupra pielii are efect keratolitic, favorizând decolarea keratozelor și eliminarea scuamelor. Favorizează eliminarea secrețiilor bronșice și relaxează mușchii respiratori, permițând astfel o mult mai bună oxigenare a plămânilor. Are de asemenea și efect asupra anumitor afecțiuni ginecologice, favorizând restabilirea componenței biologice intravaginale.

Ca urmare, procedurile cu apă sulfuroasă se recomandă pentru maladii diverse:

  • la nivel articular, este recomandată pentru artroze, periartrite, tendinite, poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă.

  • la nivel respirator, în cazul bronșitelor, sinuzitelor, al alergiilor respiratorii și al astmului bronșic. Dermatologic, în psoriazis, urticarii, eczeme, dermatite.

  • ginecologic, în infecții cervicale, prolaps genital, anexite dureroase, uter hipoton, frigiditate sau lipsa menstruației.

Se recomandă o cură internă în băi cu sulf pentru gastrite cronice cu hiposecreție și hipopepsie, enterocolite și dispepsii intestinale, sechele postoperatorii pe căile biliare, angiocolita, diabet zaharat, hiperuricemie, sechele după nefropatii, litiază urinară.“

Atenție, sunt și contraindicații! Nu se fac băi cu sulf dacă avem febră, infecții, afecțiuni neoplazice, afecțiuni tiroidiene, boli cardiace, renale sau hepatice decompensate, TBC. Se vor evita și atunci când avem tensiunea arterială mai mare160 mm/hg, când avem hemoragii sau slăbiciune extremă (cașexie).

La Herculum Spa puteți beneficia de tratament balnear sub formă de cură externă cu apa sulfuroasă (baie, gimnastică acvatică) și aerosoli. Sejurul balnear trebuie să cuprindă cel puțin 10 – 14 zile, pentru a beneficia de întregul efect terapeutic ale curelor cu apă cu sulf.

Apa de la Bacolux Afrodita Resort & Spa provine din propriul izvor natural de apa minerală. Acesta face parte din Herculum Spa și are o concentrație în sulf cu un ph optim pentru piele.

Vino și tu să te bucuri de sănătate!

 

Te simți descurajat, trist, fără speranță, dezinteresat de viață în general? Când aceste sentimente te încearcă pentru o perioadă scurtă de timp, poate fi vorba doar de o fază dificilă a vieții, dar când durează mai mult de două săptămâni și interferează cu activitățile zilnice, cum ar fi îngrijirea familiei, petrecerea timpului cu prietenii, mersul la muncă sau la școală, este posibil să te confrunți cu un caz mai sever de depresie. Uită de depresie grație apelor termale

După anxietate, depresia este cea mai frecventă tulburare psihică

Aproximativ 30% dintre persoanele care își vizitează medicul primar au simptome de depresie, dar mai puțin de 10% dintre ei au depresie severă. Practic, depresia a devenit cea mai frecventă suferință mintală la nivel de comunitate.

Uită de depresie grație apelor termale

Un studiu desfășurat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atestat faptul că depresia afectează circa 121 de milioane de persoane de pe întregul mapamond. Se estimează că anual, 3 – 15 % din populația generală prezintă un episod depresiv, dintre care 0,4 – 5 % sunt episoade depresive severe. În Europa, din 1000 de adulți, 58 prezintă tulburare depresivă majoră (adică 33,4 milioane de persoane). Toate aceste cifre îngrijorătoare au facut ca depresia să devină în acest moment una dintre cele mai studiate afecțiuni psihice.

Care sunt cauzele și cât durează depresia?

Cauza exactă a depresiei este neclară, dar o serie de factori pot contribui la apariția depresiei:

  • predispoziție familială (moștenire);
  • evenimente stresante din punct de vedere emoțional, mai ales dacă implică o pierdere;
  • în cazul femeilor, posibilitatea unor variații ale nivelurilor hormonale;
  • unele afecțiuni fizice;
  • efecte secundare ale unor medicamente.

De obicei, depresia se dezvoltă la adolescenți, deși poate apărea la orice vârstă, inclusiv în copilărie. Aproape un sfert dintre adulții tineri prezintă un episod depresiv major până la vârsta de 24 de ani, acest grup populațional fiind mai expus decât oricare altul riscului de declanșare a depresiei. Depresia instalată în această perioadă critică a vieții poate avea consecințe nefaste de mare amploare pe termen scurt – cuprinzând aici deteriorarea relațiilor interpersonale, funcționarea deficitară socioprofesională și riscul de adicție sau consum de substanțe psihoactive, dar și pe termen lung, cu afectarea întregii dezvoltări neuropsihice.

Un episod de depresie durează de obicei aproximativ 6 luni dacă nu este tratat, dar uneori persistă timp de 2 sau mai mulți ani. Episoadele tind să se repete de mai multe ori de-a lungul vieții. În aproape un sfert din cazuri, primul episod depresiv se produce ca o reacție la un eveniment de viață negativ. Ulterior însă, episoadele se pot repeta fără nicio cauză aparentă.

Riscul este mai mare în cazul persoanelor care au antecedente de tulburări afective sau un istoric de afecțiuni psihice în familie, de consum de alcool sau substanțe psihoactive.

Soluția? Tratamentul balnear cu ape termale sulfuroase

Pentru cei care suferă de anxietate, apele termale pot fi soluția salvatoare, alături de tratamente holistice și meditație. Unde? Una dintre cele mai cunoscute stațiuni balneare, Băile Herculane este bogată în ape termale, iar factorii naturali terapeutici pot fi folosiți atât în scop preventiv, cât și în scop terapeutic. Aici, apele termale nu sunt doar relaxante și plăcute, dar pot ajuta la combaterea stărilor de stres și anxietate, care duc și la depresie. Acestea au proprietăți antidepresive datorită creșterii eliberării serotoninei, un neurotransmițător legat direct de senzația de bine.

Cum te ajută? „Băile termale și cele sulfuroase vor completa starea de bine a pacientului, pentru că diminuează depresia și pesimismul și îi oferă o stare de liniște și confort. Corpul se va simți mai ușor și mai relaxat, în timp ce orice urmă de tensiune va fi îndepărtată. De fapt, beneficiile apei sunt completate de o abordare holistică: în tradiția ayurvedică există tratamente dedicate capului și gâtului sau altor zone ale corpului care ajută la relaxarea minții și la întărirea sistemului nervos, iar combinate cu aportul de apă și balneoterapia ajută la combaterea tensiunii psihofizice cauzate de stres.”, explică Carmen Oproiu, medic balneolog în cadrul bazelor de tratament de la Afrodita Resort&Spa și Diana Resort.

Așa cum se întâmplă, de altfel, cu tratamentul reiki și tehnicile de relaxare asupra respirației, care acționează asupra reechilibrării nivelului de energie individual și te învață să găsești puterea și concentrarea pentru a te calma în momentele de stres și anxietate.

Bineînțeles, și apele termale au un impact pozitiv în tratarea stărilor de anxietate și depresie. „Inhalarea aburilor de apă sulfuroasă dar și baia în sine ajută căile respiratorii să se desfunde, detensionează mușchii și ajută la oxigenarea organismului. De asemenea, nu trebuie uitate nici băile cu infuzie de plante medicinale! Acestea calmează anxietatea, au efect antiinflamator și sunt indicate în tratarea aparatului respirator.”, completează balneologul.

 

Lasă grjile deoparte și vino la Băile Herculane! Aici, fiecare pacient reprezintă o prioritate și ne dorim să-i fie bine.

https://www.afroditaresort.ro/

https://www.dianaresort.ro/

 

Dureri de stomac? Arsuri? Mâncat haotic? Buna funcționare a intestinului, direct legată de sistemul imunitar, este adesea „pusă în criză” de stres, obiceiuri alimentare incorecte și un stil de viață sedentar. Așadar, dacă ai dureri digestive, le poți vindeca cu apă sulfuroasă!

 

De asemenea, complicațiile gastrointestinale legate de diabet au devenit din ce în ce mai frecvente pe măsură ce răspândirea diabetului a crescut. Adesea, aceste boli și simptomele lor sunt cauzate de motilitatea gastrointestinală anormală, ca o consecință a neuropatiei autonome diabetice, care implică tractul gastrointestinal.

Ai dureri digestive? Vindecă-le cu apă sulfuroasă!

Vestea bună? Apele termale ajută organismul să funcționeze mai bine și să-și mărească apărarea imunitară. Bolile gastrice hipersecretorii, precum gastrita și ulcerul, colita spastică și constipația se tratează prin băi termale cu ape sulfate-bicarbonatate-calcice. Apele cloruro-sodice (numite și ape sărate, conținând mai ales clor și sodiu) sunt benefice în afecțiuni ale sistemului digestiv în general, în constipație, dar și în unele boli metabolice. Deși mirosul lor nu este cel mai plăcut, apele sulfuroase aduc numeroase beneficii organismului nostru, iar noi putem profita din plin de acestea. Iată de ce:

Băile cu ape termale ajută la reducerea durerii

Un studiu publicat în Rheumatology International (în anul 2010) a descoperit că este posibil ca apele termale să ajute la reducerea durerii. Unde putem beneficia de aceste propretăți ale apelor termale? La Băile Herculane! Varietatea și abundența de elemente chimice naturale din ape este doar unul dintre motivele prin care se remarcă stațiunea Băile Herculane. Aici, natura vindecă într-un mod aproape miraculos. Căldura apelor, cum sunt cele folosite la tratamentele din Herculane, poate slăbi percepția durerii prin blocarea receptorilor pentru durere din corpul nostru.

În plus, tot la Herculane, pe lângă apele sulfuroase de o calitate deosebită, beneficiezi și de posibilitatea efectuării de cure cu băi termale. De altfel, stațiunea Băile Herculane este renumită pentru băile termale cu sulf, iar în bazele de tratament Herculum Spa de la Afrodita Resort&Spa și Diviana Spa din cadrul Diana Resort există propriul izvor de apă termosulfuroasă.

Ce beneficii se pot obține grație factorilor de cură de la Băile Herculane?

Apa sulfuroasă, cunoscută și sub numele de apă termală, este folosită ca terapie naturală pentru a menține organismul sănătos și pentru a trata diverse boli. Proprietățile apei sulfuroase sunt numeroase, iar beneficiile rezultate reprezintă un adevărat panaceu pentru tratarea a numeroase afecțiuni și, mai ales, pentru înlăturarea durerii. De altfel, persoanele care au mai fost la Băile Herculane și au urmat un tratament balnear s-au convins pe propria piele de beneficiile factorilor de cură de aici”, explică Carmen Oproiu, medic balneolog în cadrul bazelor de tratament de la Afrodita Resort&Spa și Diana Resort din Băile Herculane.

Cum poți beneficia de apele termale sulfuroase din stațiunea Băile Herculane?

Având o concentrație ridicată de sulf, apele sulfuroase de la Herculane nu pot fi folosite ca apă de masă, ci doar ca ape medicinale. Apele sulfuroase de aici au indicație atât pentru crenoterapie, cât și în cura externă sub formă de băi, inhalații și irigații vaginale.

De-a lungul secolelor, tratamentul balnear urmat în cadrul bazelor de tratament amintite și-a dovedi eficacitatea în tratarea mai multor afecțiuni. Pe ce mizează acesta? Apa izvoarelor minerale din Băile Herculane are proprietăți curative datorită conținutului bogat de hidrogen sulfurat. Rolul acestuia? Este singurul compus al sulfului, care se absoarbe în organism prin piele, plămâni și pe cale digestivă, și se elimină prin piele, intestin și rinichi.

Crenoterapia cu ape sulfuroase, de obicei mixte, are efecte de stimulare a secreției gastrice (cele bicarbonatate tamponează acest efect), dar și a peristalticii intestinle, efecte coleretice și colagoge asupra ficatului și căilor biliare, efecte antitoxice și de scădere a glicemiei la diabetici. Totodată, apele sulfuroase mixte carbogazoase au și efecte diuretice prin acțiunea dioxidului de carbon (CO2). Indicațiile pentru crenoterapie cu ape sulfuroase de concetrație mică sunt: afecțiunile hepato-biliare, îndeosebi diskineziile biliare, litiaza biliară și colecistitele cronice, infecții ale căilor urinare, forme de diabet și intoxicații cu metale grele

Dacă vrei să beneficiezi de o cură cu apă termală sulfuroasă, vino la Băile Herculane și experimentează pe propria piele beneficiile factorilor de cură din zonă.

https://www.afroditaresort.ro/  – https://www.dianaresort.ro/

Fie că practici sport, fie că depui efort fizic intens, este posibil să fi famliarizat cu crampele și durerile musculare. Însă nu uita: Corpul are nevoie de pauze! Mai exact, este nevoie de aproximativ 24 până la 48 de ore pentru ca mușchii să se regenereze după un antrenament sau după un efort fizic intens. Ia aminte la busuioc, Dafin, Pin, Rozmarin – ierburi tămăduitoare pentru vigoarea mușchilor.

 

De aceea, dacă folosești aceleași grupe de mușchi în mod repetat, fără a-i lăsa să se recupereze, este posibil să împiedici procesul de refacere a mușchilor sau chiar să riști să te rănești. Vestea bună este că poți face ceva pentru a reduce durerea musculară și pentru a facilita regenerarea musculară.

Contează pe uleiurile esențiale!

Uleiurile esențiale sunt extracte din plante și sunt folosite pentru multe aspecte ale bunăstării fizice și mentale, inclusiv pentru ameliorarea durerilor musculare. Acestea sunt o mare resursă de sănătate, un mijloc natural de susținere a efortului muscular, de relaxare a mușchilor, de calmare a inflamației și de creștere a flexibilității articulațiilor. Totodată, uleiurile esențiale au un puternic efect antiseptic, antiviral, analgezic și cicatrizant. Fiecare ulei esențial are proprietățile sale unice! Uleiurile esențiale pentru durerile musculare au efecte diferite. Se consideră că unele dintre acestea ajută la relaxare și ameliorează tensiunea, în timp ce altele se crede că acționează direct pe zonele dureroase pentru a reduce inflamația.

Descoperă 4 uleiuri esențiale cu puternice proprietăți aniinflamatorii!

Ulei esențial de busuioc

Busuiocul sau „Iarba regilor” a fost eroul multor legende de tămăduire românești. Și pe bună dreptate! Datorită proprietăților sale revigorante, antispastice, analgezice, antiinflamatorii și relaxante, acest ulei poate fi folosit pentru relaxarea mușchilor și îmbunătățirea tonusului muscular, făcându-l excelent pentru crampe, spasme și recuperarea musculară.

Ulei esențial de dafin

Dafinul – „Laurul” împletit în cununi purtate de împărații romani –  este un excelent antiinflamator și analgezic, proprietăți care îl fac util în caz de dureri artritice, reumatice și musculare. De altfel, uleiul esential de dafin a fost folosit multă vreme de către sportivi pentru a da energie și forță mușchilor. Chiar și astăzi, poate fi folosit și pentru masaje tonifiante pe întregul corp. Este potrivit pentru masaje pe zonele corpului afectate de dureri musculare sau articulare, mai ales în urma unor traumatisme. Folosit în acest fel este capabil să exercite o importantă acțiune relaxantă asupra mușchilor.

Ulei esențial de pin

Datorită proprietăților sale antibacteriene, antifungice, antiseptice și decongestionante, uleiul esențial de pin este perfect pentru a fi utilizat în tratarea stărilor de slăbiciune și a pierderii de energie sau tonicitate. De asemenea, poate fi folosit pentru a trata sciatica, lombago, artrita, crampele și reumatismul.

Ulei esential de rozmarin

Rozmarinul e un elixir de sănătate apreciat încă din antichitate. Leziunile musculare pot fi tratate eficient și fără efecte secundare cu ajutorul uleiului de rozmarin. Este excelent, de fapt, pentru a relaxa mușchii contractați și dureroși, stimulând totodată circulația.

Iar dacă vrei să testezi beneficiile tuturor acestor uleiuri, apelează la ritualurile spa care îți oferă acea bunăstare de care ai nevoie și, totodată, un răsfăț pentru întregul corp. Unde?

La Herculum Spa, în cadrul Afrodita Resort&Spa, Băle Herculane, oaspeții pot beneficia de toate proprietățile acestor ierburi tămăduitoare alegând ritualul spa potrivit.

HERCULE, It’s me

Este un ritual spa constând într-o baie termală minerală cu o durată de 45 de minute și un masaj energetic timp de 75 de minute, la prețul de 259 lei.

Legenda spune că Hercule însuși a poposit pe malul Cernei, în apropierea Cazanelor Dunării, în misiunea sa de căutare a Lânii de Aur. Obosit fiind, la îndemnul unei localnice, și-a recăpătat vigoarea scăldând-se în apa de izvor. Legenda dăinuie și astăzi și apele termo-minerale miraculoase din stațiunea Băile Herculane, cea mai veche din sud-estul Europei, continuă să ofere împrejurimilor unicitate, iar aerul de aici e atât de pur.

Ritualul începe cu o baie în bazinul cu apă minerală termală, cu mișcări ușoare și lente ale încheieturilor în apa caldă. Efectul? Toți mușchii se relaxează profund, o căldura plăcută pătrunde fiecare fibră și inima o ia la goană bătând mai repede. La ieșire, dacă vei simți nevoia, te poți răcori stropindu-ți fața cu apă rece, ori te poți hidrata cu un pahar de apă. Ești invitat apoi să stai întins, pentru ca o mana grijulie să te învelească cu o pătură moale de lână peste halatul pufos.

În acestă liniște, tot ce trebuie să faci este să respiri adânc și lent: inima se va calma și ritmul va reveni la normal, în timp ce detoxifierea continuă. După repaos, un duș ploaie pentru răcorire te va trezi din visare și te vei simți infinit de calm. Stai… nu am terminat! E momentul să te lași pe mâna unuia dintre experții bazei de tratament Herculum Spa pentru un masaj energetic.

Formula noastră magică? Hercule It’s me: ulei esențial de Busuioc, Dafin, Pin, Rozmarin, într-o bază de ulei de migdale.

Acest masaj lucrează profund în mușchi, dar în același timp și cu fluxurile de energie ale corpului pentru a le readuce în echilibru. Maseurul lucrează intuitiv folosind diverse tehnici, în funcție de ceea ce îți dorești sau de ceea ce are nevoie organismul tău. Vei deveni pe deplin conștient și de tensiunile din corp, apoi, treptat treptat, și de detensionarea care se produce. În acest moment se relaxează atât corpul fizic cât și mintea, iar odată ce energia începe să curgă din nou, te vei simți complet renăscut și cu un plus de vitalitate, gata să împlinești toate muncile unui Hercule modern.

 

Nu-i așa că ai început să te relaxezi doar citind și imaginându-ți ritualul prezentat? Pentru restul, te așteptăm la Băile Herculane, să cunoști adevărata stare de bine!

https://www.afroditaresort.ro/

Pin It