Primăvara aduce în prim plan renașterea naturii și multă bucurie pentru noi toți. Luna martie este printre altele și despre a fi mamă, dorință care pentru multe femei rămâne adesea neîmplinită. Fa pași către cariera de mamă.
Tu și partenerul tău încercați să concepeți? Acesta poate fi deopotrivă un moment emoționant, dar și stresant. Multe cupluri presupun că vor obține o sarcină rapid. În realitate, statisticile arată că, deși peste o treime dintre cuplurile sănătoase vor obține o sarcină în prima lună de încercare, este, de asemenea, perfect natural pentru un cuplu sub vârsta de 35 de ani și în stare bună de sănătate să aștepte până la un an pentru a-și atinge obiectivul propus.
Pași către cariera de mamă
Mai mult de jumătate dintre femei se așteaptă să rămână însărcinate în termen de șase luni, iar femeile mai tinere tind să se aștepte ca acest proces să dureze mai puțin. Cu toate acestea, într-un studiu efectuat pe mai mult de 1.400 de femei care și-au planificat cea mai recentă sarcină, 30-44% au constatat că timpul a fost mai lung decât se așteptau. Unul dintre motive? Aproximativ jumătate dintre cupluri pot încerca să conceapă la momentul nepotrivit, deoarece nu știu care sunt zilele cele mai fertile.
Există speranță… știința e de partea noastră!
Când procesul natural întâmpină un blocaj, fertilizarea in vitro reprezintă, indubitabil, cea mai mare realizare medicală în domeniul tratamentului infertilității cuplului. Dovada stă în realitatea de lângă noi: De la sfârșitul anilor 70 ai secolului trecut și până în ziua de astăzi, mii de familii au beneficiat de acest progres științific, devenind părinți. Metoda a cunoscut numeroase îmbunătățiri de la începutul practicării ei, în special referitor la tratamentul de stimulare ovariană, dar și la tehnicile de aspirație și embriotransfer. Însă, pentru a obține o rată cât mai mare de reușită a acestei metode, trebuie respectate o serie de etape. Conform metodologiei integrative de pregătire a procedurii de fertilizare in vitro, următorii pași sunt foarte importanți:
În primul rând, unde trebuie să se adreseze o persoană care are o problemă de fertilitate? „Aici comportamentul este foarte diferit, primii medici vizitați pot fi de diferite specialități. Este foarte importantă prezentarea la un medic specialist în tratamentul infertilității cuplului care, la rândul lui, să facă parte dintr-o echipă medicală multidisciplinară (endocrinolog, cardiolog, genetician, hematolog, medic de terapii complementare, medic de familie, medic anestezist, embriolog, psiholog). Astfel, în perioada de pregătire pentru procedura FIV, mare parte dintre acești specialiști ar trebui vizitați.”, explică dr. George Vasilescu – medic primar ginecolog, specialist în tratamentul infertilității cuplului și acupunctură – Ensana Health Spa Hotels Sovata.
Cum decurge tot procesul și care sunt pașii de urmat în ordinea lor firească?
Prima vizită la medicul specialist în infertilitatea cuplului are drept scop punerea unui diagnostic cauzal, de cele mai multe ori relativ, inițial (în urma consultului și a studierii eventualelor analize medicale). Urmează recomandările de investigații, vizite la alți medici, în final putându-se decela cauza (sau cauzele) infertilității și recomanda tratamentul adecvat. Medicul specialist atenționează că este foarte importantă contribuția medicilor echipei în luarea celor mai bune decizii de tratament în cazul afecțiunilor asociate. „Din experiența proprie pot trage anumite concluzii și anume: incidența hipotiroidiilor și a tiroiditelor autoimune (Hashimoto) este destul de mare în rândul populației feminine din România. La fel și a hiperprolactinemiilor, cauzate în special de stres și oboseală”.
Mai departe, medicul endocrinolog, în urma consultației și a investigațiilor ultrasonice, poate da cele mai acurate recomandări de tratament pentru a favoriza apariția unei sarcini. „Aducerea valorilor TSH între 1,5 – 2, precum și a prolactinei în spectrul valorilor normale, constituie premiza creșterii șanselor de concepție, fie că ne referim la încercare pe cale naturală sau FIV. De asemenea, riscul apariției trombofiliilor (certificate prin analiza profilului de trombofilie) este destul de mare la populația de origine română. Acest risc poate avea consecințe negative asupra evoluției unei sarcini.”, adaugă specialistul. În acest sens, medicul hematolog va stabili o conduită terapeutică adecvată, protectivă împotriva acestui risc.
Medicul cardiolog va evalua starea aparatului cardiovascular, aparat ce va fi intens încercat atât în perioada de stimulare ovariană, cât și în cea de graviditate.
Medicul de familie va evalua starea generală de sănătate alături de medicul anestezist, cel care va asigura confortul antialgic pe parcursul aspirației foliculare și va asigura funcționarea organismului la parametri optimi pe timpul procedurii. Urmează medicul genetician, care va interveni în cazul în care în familiile viitorilor părinți au fost puse în evidență diverse anomalii cromozomiale sau boli genetice. De asemenea, pentru viitorii părinți care au depășit vârsta de 35 de ani, consultul genetic este obligatoriu. În toate cazurile de proceduri FIV psihologul va asculta cu atenție viitorii părinți și va face recomandările necesare pentru ca procedura să se desfășoare într-o stare de calm și de relaxare.
Când toate aceste investigații medicale și vizite vor fi încheiate, o ultimă vizită importantă ar trebui să fie la medicul de terapii complementare. Această disciplină medicală privește pacientul ca un tot unitar, nu pe segmente specifice ca până acum.
În ce constă o astfel de vizită?
„Din anamneza luată de medicul de terapii complementare amintim întrebări cum ar fi: Cum dormiți? Somnul este liniștitor? Aveți griji excesive pe parcursul unei zile? Vă simțiți obosită? Sunteți excesiv de îngrijorată? Care este conduita alimentară în momentul de față? De aceea, cooperarea cu medicul nutriționist-dietetician va fi de bun augur în cazurile în care este nevoie de reglarea greutății corporale.”, explică medicul specialist.
De ce este importantă vizita la medicul de terapii complementare? Pentru a afla răspunsul și pentru a analiza contextul în care se desfășoară cele mai multe proceduri de fertilizare in vitro. Trăim într-o lume plină de responsabilități, stres și oboseală, o lume dinamică. Tehnologia ne înconjoară peste tot, pe strada, în mașină, la locul de muncă, acasă; suntem supuși așadar poluării electromagnetice, alături de cea atmosferică. Și atunci apare întrebarea:
Este organismul pregătit suficient pentru procedura de FIV?
„Și da și nu… de multe ori. Terapiile complementare au rolul de a ajuta viitoarea mămică să suporte mai ușor atât tratamentul de stimulare ovariană, cât și starea de graviditate. Un cuplu care aspiră la statutul de părinți ar trebui să vorbească cu medicul specialist în infertilitate și, împreună, să ajungă la un consens în ceea ce privește perioada aproximativă de desfășurare a procedurii FIV.”, recomandă specialistul. De cele mai multe ori există dorința exprimată de către pacienți ca tratamentul să fie făcut cât mai repede. Dar oare organismul este pe deplin pregătit? Se mai poate face ceva pentru a-l ajuta?„ Pentru a combate efectele nocive ale stresului și oboselii asupra organismului avem la dispoziție acupunctura.”, ne informează dr. George Vasilescu, medic specialist în această metodă terapeutică.
În ce constă și cum ajută acupunctura în procesul de concepere al unui copil?
Această metodă orientală de tratament complementar și-a dovedit eficiența în pregătirea procedurii FIV având următoarele beneficii: crește vascularizația zonei pelvine cu implicații directe asupra dezvoltării endometrului și a creșterii ratei implantării embrionului; îmbunătățește reacția organismului împotriva fenomenelor inflamatorii, responsabile de scăderea fertilității, modulează răspunsul imun; reduce efectele stresului asupra organismului, acesta fiind recunoscut drept un inamic veritabil al fertilității; îmbunătățește calitatea somnului și reface organismul obosit; crește sinteza de endorfine îmbunătățind astfel starea de bine a organismului. De altfel, și bărbații pot beneficia de tratamentul cu acupunctură, metoda, în cazul lor, având următoarele beneficii: crește vascularizația zonei pelvine cu implicații directe asupra procesului de spermatogeneză; ca și în cazul femeilor, reduce efectele stresului asupra organismului, îmbunătățește calitatea somnului și reface organismul obosit; crește sinteza de endorfine.
Există și alte terapii la fel de eficiente precum acupunctura?
„Da! Pe lângă terapia cu acupunctură, eficiente sunt și apifitoterapia, dietoterapia și balneoterapia. Aceasta din urmă a fost singura metodă de tratament a infertilității timp de multe decenii până la apariția metodelor moderne. Și în prezent, terapia balneară are rolul ei în facilitarea apariției unei sarcini. De regulă, la aceasta apelează 3 categorii de paciente: cele care doresc metode mai blânde de stimulare a fertilității, naturale și fără riscuri; paciente care au avut în trecut numeroase proceduri de reproducere umană asistată și care vin cu o ultimă speranță și, în sfârșit, paciente care se pregătesc pentru o procedură de reproducere umană asistată (FIV, inseminare, embrio transfer).”, punctează medicul.
Iată câteva concluzii din istoricul cazurilor tratate prin metode naturale balneare în stațiunea Sovata:
În primul rând, terapia balneară este eficientă ca metodă unică de tratament la persoanele care nu au probleme grave de fertilitate. Mai exact, persoanele obosite, stresate, care își doresc un copil, dar nu au timp să se ocupe de pregătirea organismului pentru apariția unei sarcini. De asemenea, pacientele cu procese inflamatorii cronice pelvine, destul de des întâlnite și care pot cauza infertilitate, beneficiază din plin de terapiile antiinflamatorii balneare. Locul pe care îl ocupă balneoterapia în procesul de reproducere umană asistată (FIV) este acela de terapie complementară pregătitoare. „Din nou, menționez efectul antiinflamator în zona pelvină a acestor tratamente. Viitoarea procedură FIV va găsi o zonă genitala <curată>, aptă de nidare. Se știe că inflamația în exces poate dăuna procesului de implantare. De regulă, inflamația provine de la vaginite netratate sau tratate incomplet, de la endometrite cronice cu simptomatologie frustă, neconcludentă. Efectul antiinflamator al terapiilor balneare asupra endometrului și ovarelor este binevenit înaintea unei proceduri FIV.”, completează medicul.
Când ar trebui făcute aceste terapii pregătitoare și în ce ordine?
Așa cum precizează dr. Vasile Georgescu, „În mod optim, terapiile pregătitoare ar trebui începute cu 3 luni înainte de o procedură FIV, timp suficient pentru a acționa asupra procesului de maturare ovocitară și asupra dezvoltării endometrului. De asemenea, eventualele mici procese inflamatorii tubare, nedecelabile nici clinic, nici paraclinic vor fi eliminate prin aceste terapii (procesele inflamatorii tubare pot împiedica implantarea sau pot duce la oprirea în evoluție a sarcinii). Avorturile repetate sau oprirea în evoluție a sarcinilor ar trebui, de asemenea, să reprezinte indicații majore pentru terapii complementare de pregătire a viitoarei FIV.”.
Ce terapii complementare pregătitoare pentru FIV sunt recomandate și ce rată de succes au?
„Se poate începe cu balneoterapie (timp de 2 săptămâni), apoi se continuă cu acupunctura (10 ședințe lunar, timp de 3 luni) sau invers, se poate începe cu acupunctura apoi se continuă cu balneoterapie. Cât despre fitoterapie, aceasta ar trebui începută tot cu 3 luni înainte de procedura FIV și stopată în momentul în care se începe stimularea ovariană. Dacă procedura FIV este planificată repede, atunci în luna premergătoare începerii stimulării ovariene se poate efectua pregătirea (balneoterapie, acupunctură, fitoterapie). După toate aceste terapii complementare pregătitoare, organismul feminin va fi pregătit optim pentru FIV. Bărbații beneficiază și ei de pregătirea pentru FIV a partenerei prin acupunctură și fitoterapie (același protocol de 3 luni sau minim 1 lună).”, recomandă dr. George Vasilescu.
Statisticele arată că terapiile naturale au avut o rată de succes medie de 25% la cazurile de infertilitate ușoară, care au apelat numai la aceste metode, și o îmbunătățire a șanselor FIV cu aproximativ 10%, atunci când au fost utilizate ca metode complementare de tratament (FIV, inseminare, embrio transfer cu embrioni în prealabil înghețați).
Îți dorești un copil? Nu îți pierde speranța… la Sovata, dorința îți poate fi îndeplinită!
https://ensanahotels.com/ro