FemiMAG

Apa care aduce frumusețea

Pinterest LinkedIn Tumblr

Pielea este oglinda sufletului. Și, de asemenea, a sănătății noastre. De multe ori, atunci când există ceva în neregulă cu corpul, pielea este prima care trage un semnal de alarmă. Există multe aspecte, medicale și psihologice, care privesc pielea. Pentru că frumusețea noastră, în cea mai mare parte, trece prin piele. Acesta este motivul pentru care este bine să avem grijă de ea zi de zi. Să vedem cum! Iată apa care aduce frumusețea.

 

Băile Herculane, una dintre cele mai vechi și valoroase stațiuni balneare din Europa și din lume, este recunoscută pentru calitățile extraordinare pe care le are apa sa termală. Eficiența terapeutică a izvoarelor termominerale din stațiune a fost cunoscută și utilizată de către romani încă din cele mai vechi timpuri, prima mențiune epigrafică datând din anul 153 d.Hr. În acest loc binecuvântat sunt prezente peste 20 de izvoare de apă termală, cu diferite concentrații de minerale, și care tratează o multitudine de afecțiuni.

Apa care aduce frumusețea

Izvoarele se întind pe o lungime de 40 de km de-a lungul văii Cernei și se împart în: izvoare cu apă minerală termală clorurosodică, bromurată, iodată și sulfuroasă, izvoare cu apă minerală termală, bicarbonatată, calcică și izvoare cu apă minerală termală clorurosodică, bicarbonatată, ușor sulfuroasă. Principala caracteristică a tuturor acestor izvoare minerale naturale o constituie concentrația lor în hidrogen sulfurat, care face ca întreaga stațiune balneară să aibă o capacitate extraordinară de a susține cure de tratament balnear, cu cei peste 4000 mc de apă termală minerală accesibili zilnic în Băile Herculane.

Apa termală sulfuroasă oferă o serie de beneficii pentru sănătate

Stațiunea Băile Herculane este renumită pentru băile termale cu sulf. Ce face însă ca apa de la Herculane să fie atât de minunată? Așa cum am menționat deja, apa termală de la Herculane este bogată în hidrogen sulfurat ce are proprietăți deosebite în tratarea afecțiunilor reumatice degenerative: combate durerea, inflamațiile și rigiditatea musculară, ajută la recuperarea mobilității articulare, iar la nivel articular, induce vasodilatație și astfel scade ischemia. „Hidrogenul sulfurat este singurul compus al sulfului care se absoarbe în organism prin piele, plămâni și pe cale digestivă. Urmând ca apoi să fie eliminat prin piele, intestin și rinichi.”, aflăm de la dr. Larisa Băloi, balneolog în cadrul Bacolux Afrodita Resort&Spa și Bacolux Diana Resort din Băile Herculane.

De-a lungul secolelor, hidrogenul sulfurat și-a dovedit eficacitatea în tratarea mai multor afecțiuni. Efectul antiinflamator și antialergic al apelor sulfuroase de la Herculum Spa este util și în tratarea unor boli ginecologice (infecții cervicale, eczemă, anexită, insuficiențe ovariene cu sau fără alte tulburări endocrine, sau insuficiențe enzimatico-metabolice), precum și al celor respiratorii, ajutând bolnavii cu BPOC, astm bronșic, sinuzite sau rinite alergice (au efecte antiinflamatorii, antiseptice și desensibilizante asupra căilor aeriene superioare și traheo-bronșice).

Mai mult decât atât, apa termală sulfuroasă este folosită în tratament pentru sănătatea pielii, pentru anumite forme de psoriazis, eczeme și urticarii cronice sau dermatită seboreică. De asemenea, în cazul persoanelor care suferă de diabet zaharat, o cură de 15 minute petrecute într-o baie sulfuroasă poate contribui la reducerea indicelui glicemic. În timpul unei băi cu apă termală sulfuroasă, temperatura ridicată a apei folosite (38-60ºC) deschide porii, mineralele sunt absorbite prin piele, circulația se îmbunătățește, se elimină toxinele și se oxigenează organele interne.

Vindecare și relaxare între tradiție și modernism

Herculum Spa, centrul de wellness și balneoterapie din cadrul Bacolux Afrodita Resort&Spa este un concept inovativ, care îmbină tradiția de vindecare a apelor termominerale Herculane cu cerințele omului modern. Ai toate motivele să alegi acest loc pentru vindecare și relaxare: aici te așteaptă peste 2500 mp de relaxare și răsfăț, cu vedere la parc și un vârf de munte abrupt de o frumusețe rară, circuit de saune și piscine, camere de tratament pentru relaxare, întinerire și regenerare.

Resursele naturale de sănătate din Băile Herculane sunt folosite atât pentru tratarea diferitelor boli, cât și pentru menținerea sănătății și pentru revitalizare. De menționat că baza de tratament Herculum Spa are propriul izvor de apă termosulfuroasă. „Accesul la băile termale cu sulf este deschis tuturor, atât celor care au prescrise tratamente balneare cu ape minerale, precum și oricui altcuiva dorește să le încerce, ca parte din terapiile wellness.”, punctează specialistul. În plus, totul este asistat de către medicul balneolog, iar dacă nu se solicită consultația medicului, se comunică contraindicațiile acestor băi cu sulf.

În cadrul bazei de tratament, oaspeții pot beneficia atât de tratamente balneare cu apă sulfuroasă, precum și de tratamente wellness care folosesc aceasta resursă naturală prețioasă pentru rejuvenare și vitalitate. Una dintre terapiile de spa signature ale Herculum Spa este pachetul Hercule It’s Me, care începe cu o baie termală minerală de 45 de minute și este urmată de un masaj energetic de 75 de minute: „O baie în piscina cu apă minerală termală. Sunteți încurajați să vă mișcați articulațiile ușor și încet în apa caldă. Toți mușchii se relaxează profund, o căldură plăcută pătrunde în fiecare fibră și inima vă începe să bată mai repede. Când părăsiți baia, răcoriți-vă dacă simțiți nevoia, stropindu-vă fața, sau beți un pahar de apă. Veți fi invitați apoi să vă întindeți și veți fi atent învelit cu o pătură moale din lână pufoasă. Respirați adânc și încet, inima se va liniști și ritmul va reveni la normal, în timp ce procesul de detoxifiere va continua. După ce vă odihniți, un duș de răcorire vă va trezi din visare și vă veți simți infinit mai calm.”, descrie experiența atât de frumos medicul balneolog, Larisa Băloi.

Apa salină și beneficiile sale pentru frumusețe

Așa cum am menționat, compoziția fiecărui izvor termal din Băile Herculane este diferită. Ele sunt, în principal, ape cu conținut ridicat de hidrogen sulfurat, dar există și izvoare saline, a căror apă termală are o mineralizare medie, ideală pentru tratamente cosmetice. Este cazul produselor dermato-cosmetice Ivatherm, care combină tradiția cu inovația prin utilizarea apei termale de Herculane și a celor mai noi ingrediente cosmetice folosite în exclusivitate pentru terapiile și tratamentele spa și wellness de la Herculum Spa. „Apa termală Herculane este esența tratamentelor noastre faciale. Este ideală pentru tenurile sensibile și cele care trăiesc în poluare: le echilibrează și le protejează împotriva trecerii timpului. Curăță delicat, dar în profunzime, și hidratează, oferind o senzație de răcoare și un aspect absolut radiant.”, punctează specialistul.

Produsele cosmetice utilizate în tratamente și proceduri sunt bazate pe apa termală care izvorăște de la o adâncime de 2000 m, într-un mediu ferit de poluare urbană sau industrială, și este colectată la ieșirea din stâncă. Această apă termală este unică datorită concentrațiilor ridicate de minerale și oligoelemente esențiale pentru sănătatea pielii: calciu, cupru și magneziu, cu proprietăți antiinflamatoare și antialergice, mangan și seleniu, ce acționează împotriva radicalilor liberi și, nu în ultimul rând, zinc și fier, cu rol lor în procesele de vindecare ale organismului.

Te invităm la răsfăț! Descoperă terapiile cosmetice faciale precum și ritualurile corporale de la Herculum Spa cu apă termală Ivatherm, ce ajută la netezirea și hidratarea pielii: Ivatherm Body Hidratare intensă, Lifting by Ivatherm, Ivapur sau Ivatherm for Him. Oferta Wellness îți oferă o mare varietate de terapii wellness, cazare la 4 stele în camerele Afroditei (demipensiune sau all inclusive, la alegere). Te așteptam la Băile Herculane pentru a încerca și tu puterea miraculoasă a apei termale Herculane!

https://www.afroditaresort.ro/  https://www.dianaresort.ro/

Lasă un răspuns

Pin It