Tag

Ursina

Browsing

Ai fost la Sovata? Dacă da, știi cât de minunat este acolo! Iar primăvara la Sovata este mai ademenitoare și mai verde. Soarele blând, mărețul Lac Ursu, aerul curat, explozia de verdeață și liniștea, la care se adaugă relaxarea și spa-ul fac din Sovata destinația perfecta pentru această primăvară.

 

Dar, primăvara este și despre starea noastră de bine, iar pentru asta avem nevoie în primul rând de o imunitate bună, tratată cu grijă și cu echilibru. Pentru că, mai mult decât orice, imunitatea reprezintă scutul de apărare al întregului nostru organism

Putem susține imunitatea organismului? În ce mod?

Evident că da! Ba chiar prin metode naturale, iar una dintre acestea este nămolul de Sovata. „Prin efectul de reglare neuro-psiho-imuno-endocrină mediat de hipotalamus, nămolul poate ajuta la creșterea imunității”, spune medicul balneolog Suzana Pretorian de la Ensana Health Spa Hotels Sovata. Mai exact, acesta are efecte fizice. „De menționat că temperatura nămolului este diferită de cea a corpului (care, în general, este mai mare) și, astfel, stimulează receptorii nervoși din piele. Aceștia induc vasodilatație sau vasoconstricție + vasodilatație (când se aplică nămol rece), precum și reacții la distanță mai complexe ce se transmit prin rețeaua sistemului nervos”, punctează specialista de la Ensana.

Primăvara, ai nevoie de o cură de revigorare la Sovata

În plus, pe lângă efectele fizice amintite, nămolul are și efecte chimice: „substanțele pe care le conține – sare, bicarbonați, sulfați, hidrogen sulfurat, acizi humici, vitamine – au efect direct asupra pielii (emolient, antiinflamator), cât și de permeabilizare (pielea devine mai permisivă față de transferul acestor substanțe către țesutul subcutanat). Vasodilatația amintită anterior permite captarea substanțelor din țesutul subcutanat și transportul lor către interiorul corpului, dar și detoxifierea profundă a țesuturilor, mergând până la nivel intercelular după 5 zile de tratament.”, ne exlică balneologul.

Efectele nămolului de Sovata

Și asta nu e totul, pentru că efectele nămolului nu se opresc aici. El are si efecte ionice si electromagnetice. În ce constau acestea? Prin intermediul apei din nămol, dar și prin intermediul apei biologice din și dintre celulele organsimului, respectiv a apei din fluidele circulante (sânge, limfă) se modifică frecvența de vibrație a moleculelor din corp. Mai simplu spus, se „deblochează căile energetice” și se „armonizează nivelele energetice din diferite țesuturi ale corpului”.

De asemenea, nămolul generează asupra corpului uman și beneficii psihice, inducându-ne o stare de bine. Cum? Armonizarea energetică complexă este transmisă de la nivelul hipotalamusului către cortexul cerebral, care „conștientizează” starea de bine.

Toate aceste aspecte contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar. Astfel că „într-un organism detoxifiat, bine circulat/oxigenat, hrănit, echilibrat energetic – celulele imune, cât și comunicarea dintre ele devin mult mai competente, adică detectează mai prompt pătrunderea unor agenți toxici/infecțioși. Și îi anihilează mai eficient. În același timp, acesta nici nu dezvoltă reacții imune exagerate, hiperreactive sau aberante (ca în cazul bolilor autoimune – unde imunitatea aberantă atacă țesuturile proprii confundate cu molecule străine).

Cură de revigorare a la Sovata

Așadar, iată de ce să vii la Sovata! Ai numai de câștigat, pentru că un tratament cu nămol de Sovata te face bine. „După o perioadă de depresie imună survenită de obicei în a 3-4-a zi de tratament, imunitatea începe să crească. Astfel, la 2-3 săptămâni post-tratament, ea este de câteva ori mai eficientă decât imediat înaintea tratamentului. Această stare de imunitate crescută se menține până la o jumătate de an post-tratament și chiar câțiva ani.”, punctează medicul balneolog.

De asemenea, la Sovata, imunitatea respiratorie poate fi crescută prin proceduri cu efect local, efectuate în bazele de tratament ale hotelurilor Ensana (Sovata, Bradet, Ursina), respectiv prin asa-numita „cură de teren” în jurul Lacului Ursu, și prin îmbăierea în apa acestuia în sezonul estival. Un aspect foarte important: Stațiunea Sovata beneficiază de aer cu puritate înaltă (în Sovata și în zonele din jur neexistând poluare industrială), cu o cantitate mare de aeroioni negativi prin vegetația abundentă din jurul Lacului Ursu și efectul de spargere a valurilor la vărsarea pâraielor în lac. Oxigenarea obținută de organism este astfel mult mai intensă.

 

Ai toate motivele să vii la Sovata! Profită de o evadare de aprilie ca să fii în formă în această primvăvară. Bucură-te de spa, răsfăț și stare de bine!

https://www.ensanahotels.com/ro/pachet-oferte/pachet-spa-esential-pp72339

 

Luna decembrie este dedicată familiei, bucuriei, liniștii și relaxării. Dacă ești în căutarea unui loc care să îndeplinească aceste condții, un hotel cu facilități de wellness ar putea fi alegerea ideală.

 

Ensana Health Spa Hotels poate fi cea mai bună destinație pentru sărbătorile de iarnă. Resortul oferă pachete turistice speciale pentru a petrece o mini vacanță relaxantă, în care să beneficiezi și de tratamente de calitate, dar și de o experiență culinară autentică.

Sovata, destinația ta de final de an

Armonie și strălucire de Crăciun la Sovata! Stațiunea Sovata oferă cadrul ideal pentru o întâlnire de familie, cu prietenii sau pentru un cadru romantic. Turiștii sunt așteptați cu oferte diverse, de la saună finlandeză, tratament medical balnear și terapii de înfrumusețare, până la un program special pentru copiii și cadouri surpriză pentru oaspeți.

Crăciun la Sovata

Situat în centrul stațiunii Sovata, la doar 200 de m distanță de lacul helioterm Ursu, hotelul Brădet este locația perfectă pentru a petrece un Crăciun de poveste, departe de zgomotul orașului. Pachetul de Crăciun oferit Hotelul Brădet Ensana Health Spa Hotel****superior include cazare în cameră dublă deluxe + cadou surpriză în camera, mic dejun şi cină bufet suedez în restaurantul Magnolia, snack de Crăciun în fiecare după-amiază (24-25-26 decembrie), programe distractive și ateliere de creație pentru copii (25 și 26 decembrie), acces nelimitat la centrul Spa al complexului – bazine cu apă dulce şi sărată, piscină, jacuzzi, baie Kneipp alternantă pentru picioare, bazin pentru copii, saună finlandeză, saună cu aburi, infrasaună, aromasaună, bazin de imersie totală după saună, cameră de relaxare, sala de fitness.

Prețul pachetului începe de la 340 lei/persoană/noapte.

Ursina Ensana Health Spa Hotel*** oferă oaspeților camere cu dotări moderne și acces la zona de spa a hotelului. Pachetul de Crăciun include: cazare în cameră dublă standard, mic dejun şi cină bufet suedez în restaurantul Mentha, snack de Crăciun amplasat lângă barul Lavanda, în fiecare după- amiaza, programe distractive și ateliere de creație pentru copii (25 și 26 decembrie), acces nelimitat la centrul Spa – bazine cu apă dulce şi sărată, saună finlandeză, biosaună, zonă de relaxare.

Prețul pachetului pornește de la 275/persoană/noapte.

Petrece un Revelion de lux 2021–2022 la Sovata!

Brădet Ensana Health Spa Hotel****superior oferă oaspeților ocazia de a petrece noaptea dintre ani într-o atmosferă de lux, relaxare, beneficiind de cele mai bune servicii.

Pachetul conţine: cazare în camere duble deluxe + 1 welcome drink și surpriză în camera, mic dejun sub formă de bufet suedez și cină, cină de Revelion (31 decembrie + 1 ianuarie) în Margareta Ballroom cu muzică live, open cocktail bar cu băuturi alese, programe de divertisment tematice și atelier de creație pentru copii, acces la centrul spa al complexului – bazine cu apă dulce şi sărată, piscină, jacuzzi, baie Kneipp alternantă pentru picioare, bazin pentru copii, saună finlandeză, saună cu aburi, infrasaună, aromasaună, bazin de imersie totală după saună, cameră de relaxare, sală de fitness. Prețul pachetului pornește de la 2.600 Lei pentru 3 nopți/persoană și respectiv 2.960 pentru 4 nopți/persoană.

Ursina Ensana Health Spa Hotel*** este, de asemenea, pregătit să-și întâmpine oaspeții la final de an, într-o atmosferă de sărbătoare. Pachetul conţine: cazare în camere dublă standard + 1 welcome drink și surpriză în camera, mic dejun sub formă de bufet suedez şi cină; cină de Anul Nou (31 decembrie + 1 ianuarie) cu muzică live și open cocktail bar cu băuturi alese, programe de divertisment tematice și atelier de creație pentru copii, acces la centrul spa al hotelului – bazin cu apă sărată, piscină cu apă dulce, saună finlandeză, biosaună, cameră relaxare. Prețul pachetului pentru 3 nopți/persoană pornește de la 2.125 Lei și 2.400 lei pentru 4 nopți/persoană.

Dacă te-am convins, alege oferta care ți se potrivește și rezervă-ți loc din timp. Tot ce e bun se termină repede. Te așteptăm la Sovata pentru un final de 2021 ca în povești! https://www.ensanahotels.com/ro

Pin It