Tag

o cremă intens hidratantă

Browsing

Dacă și tu te confrunți cu probleme de sănătate ale unghiilor, ai fi surprinsă să afli că există soluții și tratamente pentru pentru fiecare problemă. De data aceasta, ne îndreptăm atenția către tratarea cuticulei uscate și pielii uscate din jurul unghiei.

 

Schimbările de temperatură, substanțele la care ne expunem pot afecta cuticula, dar din fericire această problemă poate fi tratată acasă.

De ce se usucă cuticula?

”Uscarea excesivă a cuticulei este cauzată de mai mulți factori. Pe timpul iernii, trecerea de la temperaturile scăzute de afară, la aerul cald și uscat din interior poate contribui la uscarea cuticulei. Un alt factor care favorizează acest fenomen este expunerea la agenții dăunători precum dezinfectanții și spălarea în exces a mâinilor”, ne indică Diana Marandiuc, Education Manager OPI România.

Drumul spre o cuticulă sănătoasă, în doar 7 pași

Ce ai de făcut? Înainte de toate, trebuie să identifici toate posibilele cauze. Primul pas este să arunci o privire la produsele de curățare pe care le folosești, pentru că ele pot intensifica uscarea cuticulei. Alte aspecte de care trebuie să ții cont sunt timpul petrecut pe afară, dar și cât de bine te hidratezi.

Cum tratăm cuticula uscată acasă?

O cuticulă sănătoasă are nevoie de o cremă intens hidratantă.

Temperaturile scăzute și pielea uscată nu se împrietenesc ușor, așadar poți încerca Pro Spa Protective Hand Serum de la OPI.

Hidratează, hidratează și iar hidratează

Apa este vitală pentru o piele sănătoasă. Poartă mereu cu tine o sticlă cu apă. Fă-ți mereu plinul și rămâi hidratată. Tot așa, dacă spațiul în care petreci cel mai mult timp pe parcursul unei zile, nu beneficiază de suficientă umiditate, atunci ia în calcul să investi într-un umidificator.

Împinge cuticula.

Acest obicei va preveni deteriorarea pielii din zona cuticulei. Folosește un băț reutilizabil din lemn de portocal și împinge cuticula fiecărui deget.

Poartă mănuși.

Când speli vasele sau când faci curățenie, poartă mănuși. Apa și detergenții pot usca mâinile, iar cuticulele vor avea și ele de suferit.

Optează pentru produse fără chimicale.

Evită săpunurile dure. Ele, alături de dezinfectanți usucă execesiv cuticula. Încearcă să le înlocuiești cu produse pe bază de ulei sau cu unele care nu conțin alcool. Un alt vinovat al uscării exagerate este acetona pură. Folosește, în schimb, un remover pe bază de acetona care are efecte de hidratare- OPI Expert Touch Lacquer Remover.

Începe de acum!

Niciodată nu este prea târziu să ai grijă de cuticula ta. Poți începe la duș. Clătește, usucă și aplică o cremă protectoare pentru mâini și cuticule. Masează-ți delicat mâinile și unghiile.

Ia mai multe vitamine.         

”Cuticulele uscate pot fi un semn al deficitului de zinc sau vitamina E. Această problemă poate fi ameliorată consumând alimente bogate în acizi grași omega-3 precum spanac, somon și alte fructe de mare”, completează specialista OPI.

Pin It