HealthMAG

Ce trebuie să știi despre dantura ta odată cu înaintarea în vârstă?

Pinterest LinkedIn Tumblr

Știm cu toții că odată cu înaintarea în vârstă apar numeroase schimbări în organism, inclusiv la nivelul danturii. Pentru a ne menține o dantură sănătoasă este nevoie doar de 2 minute de periaj dentar de două ori pe zi și vizite ocazionale la medicul stomatolog. Cu toate acestea, în timp, aceste lucruri banale pot deveni o adevărată provocare, iar asta din cauza gingivitei, cancerului oral (bucal) și a altor probleme care pot apărea.

 

Cariile nu ocolesc pe nimeni. Astfel că, „nu doar copiii se confruntă cu carii dentare, ci și adulții, care la o vârstă înaintată ajung să aibă mai multe carii decât s-ar aștepta. Un raport CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) arată că rata de cancer oral crește după vârsta de 60 de ani și că aproape 40% dintre adulții în vârstă nu au mers în ultimul an la medicul dentist. O igientă orală corespunzătoare este o componentă critică a unei sănătăți dentare generale.”, punctează dr. Lorelei Nassar.

Iată ce trebuie să știi despre dantura ta odată ce înaintezi în vârstă:

Problemele dentare sunt asociate bolilor de inimă

Medicii vorbesc de mult timp despre o legătură între problemele periodontale și bolile cardiovasculare. Ultimele cercetări sugerează că acestea pot accentua problemele de inimă. Ba mai mult, riscul de accident vascular cerebral, Alzheimer și anumite forme de artrită sunt rezultatul bolii parodontale.

Evită să ai gura uscată

Saliva este esențială în procesul de remineralizare. Aceasta ajută dinții să rămână sănătoși și puternici. Trebuie să știi că multe dintre medicamentele prescrise pot cauza uscarea cavității bucale, iar astfel apar cariile și alte probleme dentare. Odată cu înaintarea în vârstă, nici glandele salivare nu mai funcționează la cote maxime. În schimb, consumul suficient de apă poate ajuta. Ai grijă să bei suficientă apă și… la timp!

Folosește cea mai bună periuță de dinți

De ce e important să folosești o periuță potrivită? Osteoporoza, artrita și alte probleme de sănătate asociate mișcărilor musculare pot face ca spălatul pe dinți să devină o adevărată provocare pentru seniori. O periuță electrică poate fi de mare ajutor în acest sens.

Folosește mai mult fluor

Periajul dentar este mult mai important decât orice altă formă de curățare a cavității bucale. Nu poți înlocui periajul dentar doar cu produsele pentru clătire. În schimb, pentru a evita problemele serioase și pentru a-ți proteja dinții, mai ales că odată cu înaintarea în vârstă cariile dentare sunt tot mai frecvente, poți folosi produse care conțin mai mult fluor.

Ai grijă la dietă

Atât calciul, cât și vitamina D sunt nutrienți esențiali pe care adulții în vârstă nu îi administrează suficient. Lipsa lor duce la aparția osteoporozei, care ulterior reprezintă un risc pentru pierderea dinților. Asigură-te că prin dietă consumi suficient calciu și vitamina D și ai grijă la consumul de zahăr.

Fă o vizită la dentist

Nu neglija vizita la medicul stomatolog. Vizita anuală sau la șase luni este o modalitate ideală de a ține la distanță problemele de sănătate orală. Pentru seniori, medicul stomatolog va verifica și prezența oricărui tip de cancer oral, mai ales că incidența este destul de crescută în rândul persoanelor trecute de 60 de ani.

Apelează la tratamente dentare

Dacă ți-ai pierdut majoritatea dinților, sau chiar pe toți, zâmbetul tău este compromis. În același timp, volumul și fizionomia facială sunt profund afectate. În plus, fără dinți, impactul negativ asupra stimei de sine, sănătății și funcționalității orale este total. De aceea, ai grijă de sănătatea ta dentară și acționează la timp. La clinica dr. Nassar poți beneficia de implant dentar într-o zi, „o soluție modernă și sigură ce se adresează celor ce au pierdut majoritatea dinților de pe o arcadă sau chiar pe toți, ca urmare a unui accident sau a unei afecțiuni (ex parodontoza); purtatorilor de proteze mobile învechite ce macină osul.”, adaugă medicul implantolog.

 

Ai o urgență stomatologică? Nu mai amâna! Solicită sfatul medicului stomatolog și vino la Clinica de Implantologie Dr. Lorelei Nassar, str. Puțul lui Zamfir nr. 17, sect. 1, București sau trimite un mail la contact@drnassar.ro.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Pin It