BeautyMAG

Cum să estompezi petele pigmentare de pe ten?

Pinterest LinkedIn Tumblr

Petele pigmentare cauzate de expuneriea la soare, cele declanșate în sarcină sau după cicatrizarea erupțiilor acneice îți dau bătăi cap? Oare, chiar și dacă aplici machiaj, tenul este tern și neuniform? Estompează-le aspectul inestetic cu ajutorul următoarelor soluții! Cum să estompezi petele pigmentare de pe ten?

 

Indiferent de anotimp, cea mai eficientă modalitate de a preveni accentuarea petelor pigmentare este să incluzi în rutina ta skincare și aplicarea unei creme cu SPF. Aceasta protejează pielea de efectul nociv al razelor UV prezente chiar și în zilele mai răcoroase și înnorate de iarnă (din nefericire, razele solare țintesc și închid nuanța petelor pigmentare, făcându-le mai persistente).

Cum să estompezi petele pigmentare de pe ten?

Aplică SPF-ul înainte de machiaj și optează pentru un produs cu textură adecvată tipului tău de ten sau a preferințelor personale (spray, fluid, crema, stick etc). Alege formule non-comedogenice și care nu încarcă tenul. Pentru față, ar trebui aplicat echivalentul unei lingurițe de cremă, iar conform recomandărilor specialiștilor, SPF-ul se reaplică la fiecare 2 ore pentru menținerea eficacității, mai ales dacă transpiri, înoți sau te ștergi cu prosopul.

Antioxidanții previn formarea petelor pigmentare

Atât intern (asimilați din alimentație), cât și extern (aplicați la nivel cutanat, sub formă

de creme), antioxidanții revitalizează și fortifică bariera cutanată. Numeroase studii realizate de-a lungul timpului demonstrează că celulele pielii afectate de radicalii liberi – expunerea la soare, poluarea – se refac mai ușor în prezența lor. De asemenea, antioxidanții estompează pigmentările, ajutând pielea să-și recapete tonusul și strălucirea.

Pune accent pe hidratare

Pe lângă cremele și serurile hidratante, răsfață-ți tenul cu o mască puternic hidratantă o dată pe săptămână. Acest tratament intensiv îți va menține pielea catifelată și luminoasă, chiar și în cele mai reci zile.

Exfolierea e la fel de importantă

Iarna, când razele soarelui nu sunt atât de puternice este momentul potrivit pentru un astfel de tratament. Îndepărtarea primelor straturi de celule ajută la reducerea intensității petelor. În plus, produsele exfoliante stimulează producția de colagen și implicit, ajută la refacerea celulară cutanată. Însă nu orice exfoliere este recomandată, ci una enzimatică pentru a îndepărta delicat straturile de celule, lăsând tenul moale, catifelat și cu un aspect uniform. Acidul lactic sau AHA sunt alegeri potrivite.

Ia în calcul și o cremă cu efect depigmentant

Pe lângă procedurile dermatologice recomandate de medicul dermatolog, poți avea în

vedere, ca adjuvant în rutina ta zilnică de îngrijire facială, și o cremă cu efect depigmentant. Cele care includ și factor de protecție te vor ajuta să contracarezi mai eficient persistența lor inestetică. În acest sens, optează cu încredere pentru Dépiderm crema anti-pete SPF 50+ de la Uriage. Aceasta oferă protecție ridicată pentru pielea hiperpigmentată grație Complexului CX 20% și filtrelor SPF50+. Mai mult, crema corectează petele și uniformizează textura tenului. Studiile clinice demonstrează că această cremă fluidă și lejeră, non-lipicioasă, fără parfum, scade intensitatea petelor cu 19%, le reduce dimensiunea cu 27% și uniformizează tenul cu 45%. Formula este bine tolerată de toate tipurile de ten, chiar si pe cele mai sensibile și pe zone tratate cu laser sau peeling superficial.

Produsele din gama Uriage sunt disponibile online și în farmacii – atât lanțuri naționale, cât și regionale și independente (Farmaciile Tei & Bebetei, Sensiblu, Dr. Max, Help Net, Remedium, Mattca, Morpheus, Nordpharm, Salofarm sau pe platformele e-commerce, precum eMag.ro), iar prețurile lor variază în funcție de complexitatea gamei. Întreabă și tu medicul sau farmacistul despre produsele Uriage și, în funcție de nevoi, alege-le pe cele care ți se potrivesc.

uriage.ro (Instagram)
Uriage.Romania (Facebook)
uriage.com/RO/ro (website)

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Pin It