BeautyMAG

5 trucuri pentru a ține umezeala departe de părul tău

Pinterest LinkedIn Tumblr

Tern, uscat, electrizat și creț? Cine, de fapt, nu s-a trezit niciodată cu părul așa din cauza vremii nefavorabile? Umiditatea este una dintre problemele verii, inamicul coafării, fie că avem părul drept, creț, scurt sau lung. Iată 5 trucuri pentru a ține umezeala departe de părul tău.

 

De fapt, condițiile atmosferice afectează strălucirea și moliciunea părului, făcându-l plat și plictisitor.

Porozitatea joacă un rol important

În primul rand, trebuie să avem în vedere că atunci când vremea este umedă, micro-picăturile de apă prezente în aer se depun între cuticule, ridicându-le. Acest lucru face ca teaca exterioară a părului să se „umfle” și, prin urmare, să aibă o suprafață nu foarte compactă, ducând la un aspect tern și încrețit al părului.

5 trucuri pentru a ține umezeala departe de părul tău

De asemenea, este important de știut că fiecare păr are propriul grad de porozitate și, cu cât părul va fi mai poros, cu atât cuticulele vor fi mai deschise și vor permite trecerea umidității.

Deci, primul semnal este că părul ferm și sănătos va oferi un răspuns mai bun la umiditatea atmosferică. Spre deosebire de părul casant, deteriorat și supus unui stres chimic și mecanic excesiv, care își pierde hrănirea și hidratarea necesare pentru a contracara efectul de încrețire.

Cum ții umezeala departe de părul tău?

Acum știi: umiditatea variabilă din timpul verii îți deteriorează firul de păr și îl predispune la rupere. Partea bună e că există soluții, mai exact există câteva mici remedii care ne pot ajuta să trecem cu bine peste acest inconvenient al sezonului estival, fără a renunța la stilul nostru de coafare.

Iată 5 trucuri care te ajută să îți păstrezi coafura de vară cât mai rezistentă:

  1. Lasă părul să se usuce ușor la aer, înainte de a folosi uscătorul de păr

Înainte de a porni uscătorul de păr, lasă părul să se usuce, cel puțin parțial, într-un mod lent și natural, în loc să-l ciufulești cu jetul puternic al uscătorului de păr. Acest pas ajută la evitarea încrețirii.

Nu uita că folosirea uscătorului de păr fără a peria părul, îl poate face excesiv de voluminos. De asemenea, este mai bine să folosești un uscător de păr care eliberează ioni, deoarece astfel vei evita electrizarea părului.

  1. Folosește măști și produse anti-frizz

Vara, cuvântul de ordine este să renunți la lucruri și gesturi complicate, să te simți liberă… dar nu și când vine vorba de îngrijirea părului și de umiditate! Dacă nu vrei să te regăsești la sfârșitul sezonului cu părul slăbit și fragil, neglijarea rutinei de frumusețe nu este o idee bună.

Chiar și atunci când te grăbești, nu renunța la tratamentele de bază, precum balsam și măști anti-încrețire pentru a menține părul moale și ușor de gestionat. În acest fel, vei putea contracara efectul inestetic de încrețire dat de umiditate și vei salva lungimea, inclusiv vârfurile.

Așadar, nu îți sufoca părul cu multe operațiuni de stilizare, ci optează pentru produse profesionale de netezire și domolire a firului. Gama Sleek Smoother oferă efect antistatic pentru părul rebel și contine ulei de avocado și ulei din germeni de grâu.

  1. Tunde-ți vârfurile regulat

Stiliștii Londa Professional subliniază că tunsul regulat ajută la împrospătarea coafurii. La îmbunătățitea stării de sănătate a părului, dar și la o stare de bine a ta. „Este foarte important să îți tunzi vârfurile regulat ca să previi ruperea și pătrunderea umezelii în interiorul firului de păr. Totodată, fii atentă să folosești întotdeauna un balsam de hidratare. Recomandarea noastră? Deep Moisture de la Londa Professional.

  1. Un ulei de păr face minuni

Mizează pe uleiul Velvet Oil de la Londa Professional. Cu ajutorul acestuia te vei alege cu o experiență de lux, care îți va revigora părul de la prima aplicare. Produsul conține ulei prețios de argan, un ulei hrănitor, renumit pentru beneficiile și proprietățile sale de a reface structura firului de păr.

  1. Apelează la accesorii

Ține mereu la îndemână câteva accesorii care salvează părul: elasticele, bentițele și agrafele de păr pot fi foarte utile dacă ești departe de casă și observi că părul începe să devină creț și umflat. La momentul potrivit, poți reface aspectul părului în cel mai scurt timp, improvizând o împletitură, o coadă de cal sau un coc dezordonat.

 Ai grijă de părul tău și fii pe fază la nevoile acestuia!

Lasă un răspuns

Pin It