Tag

„Vindecarea Împreună”

Browsing

În fiecare an, pe 22 iunie, în întreaga lume se sărbătorește World Bathing Day – Ziua Mondială a Scăldatului. Această zi specială recunoscută la nivel international și creată de Fundația Bathe the World, onorează și celebrează diversele ritualuri și tradiții care merg mână în mână cu actele de îmbăiere, curățare și întinerire. Ziua Mondială a Scăldatului este sărbătorită și la Sovata!

 

World Bathing Day atrăge în același timp atenția asupra unei realități crude: în prezent, conform raportului UNICEF, una din trei persoane din lume nu are acces la apă curată pentru scăldat (îmbăiat).

Ensana Health Spa Hotels Sovata se alătură inițiativei globale și în acest an

Din 2018, odată cu deschiderea Lacului Ursu, ne alăturăm inițiativei globale a Fundației Bathe The World și sărbătorim alături de aceasta „World Bathing Day”. Totodată, fundația amintită militează pentru recunoașterea de către ONU a zilei de 22 iunie, ca Ziua Mondială a Scăldatului – (www.worldbathingday.org) –”, ne informează Andrei Rusu, directorul administrativ Ensana Health Spa Hotels Sovata

Ziua Mondială a Scăldatului este sărbătorită și la Sovata!

Astfel, în data de 22 iunie, oaspeții cazați la Ensana sunt invitați să facă poze cu locul lor preferat de îmbăiere (din zona spa-urilor sau de la Lacul Alunis), și să le posteze pe Facebook sau Instagram, cu hashtag-urile: #worldbathingday #BatheTogether #BreatheTogether #HealTogether.

Prin acest pas, dorim să atragem atenția asupra celei mai de seamă comori a planetei, APA. Să subliniem și să celebrăm puterea magică a apei și, totodată, să onorăm tradițiile legate de ceremonia îmbăierii în diferite culturi. Pe 22 iunie, dorim să ne arătăm recunoștința pentru izvoarele naturale și apele tămăduitoare care ne fac viața mai frumoasă și mai sănătoasă. Să arătăm lumii întregi că aceste comori sunt accesibile tuturor și că fiecare dintre noi se poate bucura de ele. 

„Vindecarea Împreună” – este tema din acest an pentru Ziua Mondială a Scăldatului

„Tema noastră pentru 2022 – <Vindecarea Împreună>. Acum este timpul reconectării, reunirii și renașterii pentru comunitatea noastră globală. Pe 22 iunie, oamenii din întreaga planetă sunt invitați să sărbătorească legătura comună a umanității cu apa, prin practica scăldatului. Simplul act de a te scufunda în apă are puterea de a sparge barierele dintre oameni de diferite medii și de a apropia comunitățile. În această perioadă de schimbări și perturbări, îmbăierea ne amintește de interconexiunile dintre bunăstarea comunităților noastre și bunăstarea planetei noastre.”, este mesajul postat pe pagina ofcială www.worldbathingday.org.

De altfel, scăldatul a fost de mult practicat ca parte a ritualurilor sociale și multiculturale. În multe părți ale lumii, scăldatul este sărbătorit ca o experiență plăcută care îmbunătățește calitatea generală a vieții. În special, scăldatul cu izvoare termale se bucură de o reputație excelentă. Beneficiile înmuierii în ape bogate în minerale sunt multe. Unele dintre acestea includ tratamentul bolilor cronice, cum ar fi artrita și fibromialgia; îmbunătățirea circulației sângelui; calmarea afecțiunilor pielii, cum ar fi eczema și psoriazisul și chiar promovarea unui somn mai bun.

Implică-te!

Împărtăşeşte cu noi locul tău preferat de scăldat: postează o fotografie pe rețelele de socializare cu locul unde te scalzi!

PASUL 1: Fotografiază locul în care te scalzi!

Pe 22 iunie 2022, oamenii de pe întreaga planetă sunt invitați să posteze o fotografie pe rețelele de socializare cu locul lor preferat de scăldat și astfel să susțină Ziua Mondială a Scăldatului.

Toate imaginile vor fi apoi adăugate în contul official al World Bathing: #worldbathingday

PASUL 2: Postează angajamentul!

Copiază şi inserează apoi textul de mai jos în postarea ta de pe reţelele de socializare:

„Bathe Together, Breathe Together, Heal Together”

Ca parte a Zilei Mondiale a Scăldatului 2022, noi:

  1. Celebrăm și respectăm diferențele culturale ale omenirii;
  2. Promovăm înţelegerea și acceptarea internațională prin scăldat;
  3. Susţinem accesul universal la privilegiul apei vindecătoare.

La Sovata, apa e cea care ne unește!

Pe 22 iunie sărbătorim Ziua Mondială a Scăldatului cu un program special la spa, în cadrul Sovata Health Spa Hotel:

8:30 – Aerobic;

10:00 – Gimnastică revigorantă pentru seniori;

11:00 – Gimnastică funcțională;

12:00 – Aquagym;

15:00 – Aerobic;

15:30 – Gimnastică revigorantă pentru seniori;

16:30 – Aquagym;

17:30 – Sesiune de saună cu Bere.

 

Așadar, pe 22 iunie, să ne unim prin conexiunea noastră comună cu apa! Ia parte și tu la World Bathing Day!

https://www.ensanahotels.com/ro

 

 

Pin It