Tag

Păstorel Teodoreanu

Browsing

În 107 ani de existență, Hotelul Athénée Palace a văzut, a găzduit și a fost martorul multor evenimente istorice, dar a reprezentat și un magnet pentru personalitățile timpurilor pe care le-a traversat.

Atât înaintea războaielor mondiale, cât și în perioada interbelică, Athénée Palace a găzduit lumea mondenă a Bucureștiului și a Europei. Regi, regine, prinți și prințese, președinți și vedete, cu toții au trecut pragul somptuoasei clădiri. Era locul preferat pentru organizarea de recepții și ceaiuri dansante. Sala „Le Diplomate” și „English Bar” și-au clădit reputația de top încă din anii 30, când erau unele dintre cele mai populare locații din Capitală.

Ecaterina Caradja (născută Kretzulescu), a fost una din cele mai respectate și remarcabile femei ale vremii, care frecventa des Athénée Palace, unde se bucura de o deosebită considerație. A devenit foarte cunoscută pentru ajutorul oferit prizonierilor de război englezi și americani de la noi, care au botezat-o „Îngerul de la Ploiești”.

Doamne de primă mână la Athénée Palace

Una din cele mai atrăgătoare „domnișoare” care își făceau apariția la Athénée Palace era Elena Prodan. Era o femeie frumoasă care știa să se pună în evidență. La recepții venea ultima, după ce soseau toți invitații, și își regiza intrarea. Era generoasă, caldă și în general veselă, cu o viziune mai libertină despre viață.

English Bar-ul atrăgea de asemenea scriitori, poeți și noua elită intelectuală a vremii. Scriitorii interbelici, dar și cei postbelici petreceau ore în șir la braseria hotelului. Ion Barbu, Păstorel Teodoreanu, Geo Bogza, Octavian Goga, Camil Petrescu sau Nicolae Grigorescu sunt doar câteva dintre numele celebre care au trecut pe aici.

Ion Barbu, Păstorel Teodoreanu, Geo Bogza, Octavian Goga, Camil Petrescu sau Nicolae Grigorescu – obișnuiții casei

Păstorel Teodoreanu, celebrul epigramist și totodată iubitor de preparate rafinate, a intrat în istorie cu o poveste amuzantă. Într-o seară, acesta a ieșit mai vesel decât de obicei din bar și s-a îndreptat spre un personaj galonat, în uniformă, pe care l-a crezut portar. A scos o bancnotă de 5 lei și l-a rugat „Adu-mi te rog, un taxi.” Poetul făcuse o confuzie și l-a crezut portar pe un amiral, ieșit de la o recepție din cadrul hotelului. Indignat, acesta și-a declinat identitatea, amenințându-l pe poet cu arestarea. Păstorel a ripostat fără să stea pe gânduri: „Atunci cheamă-mi un vapor”.

La Athénée Palace, Păstorel l-a cunoscut și s-a bucurat de bucatele fără seamăn ale celebrului bucătar Nicolae Colea Olexiuc, care a rămas și favoritul său, și ale cărui rețete le-a preluat și publicat ulterior. Rămân celebre aspicul, ghiveciul măcelăresc, batogul, salata boeuf și multe altele.

Magret de canard cu andive și piure de cireșe

Alte mâncăruri celebre marca Athénée Palace? „Magret de canard cu andive și piure de cireșe”, deserturi cu marțipan, ciocolată neagră și cremă de brânză. Renumitul cocktail “Amalfi”, de altfel, favoritul Contesei Waldeck, autoarea cărții “Athene Palace, este una dintre cele mai renumite băuturi, cu care te poți delecta și în ziua de azi.

Mulți au venit la Athénée Palace îndrumați sau seduși iremediabil de reputația gastronomică a locației. Un exemplu? Preşedintele american Richard Nixon. În 1968, cu ocazia vizitei sale în România, i-a gătit maestrul în arta culinară Iulian Stanciu, care era pe atunci bucătar la Athénée Palace.

Un hotel embelmatic: Athenee Palace Hilton

Fastul culinar s-a păstrat pe toată perioada anilor 60 și 70. Dumitru Burtea, unul dintre seniorii artei culinare românești, a fost atunci ucenic practicant la Athénée Palace. ”Clienții erau primiți și conduși la mese după protocolul marilor case hoteliere. Ei erau serviți într-o atmosferă ce emana eleganță, iar personalul din restaurant servea purtând papion și mănuși albe. Fastul culinar se păstra, iar noi putem spune că am avut o școală de artiști bucătari care s-au format și datorează enorm acestui hotel emblematic” își amintește Dumitru Burtea.

Lady Gaga, Brigitte Bardot, Tom Jones, Paris Hilton au fost oaspeți

30 de ani mai târziu, personalități ale sportului și muzicii treceau pragul hotelului ca să doarmă în luxoasele apartamente ale renumitului Hotel Athénée Palace: Prințul Albert de Monaco, Marco Van Basten, Edwin Van der Saar, Messi, Joe Cocker, trupa The Rolling Stones, Nicholas Cage, Lady Gaga, Brigitte Bardot, Tom Jones, Paris Hilton sau Paolo Coelho, numeroase oficialități politice.

În anul 2020, compania „ANA Hotels”, proprietar al hotelului, a început cea de-a patra mare renovare a clădirii-monument. Proiectul de modernizare a hotelului se derulează în două etape: prima cuprinde actualizarea designului și a infrastructurii celor 132 de camere ale „Aripii Noi”, construită în 1965, iar cea de-a doua vizează renovarea fațadei hotelului și a camerelor din „Aripa Veche”, construită în 1914.

Noul design al camerelor are la bază un concept de amenajare actual, elegant, dar complementar cu istoria de peste 107 ani a hotelului. Lucrările primei etape de renovare vor fi finalizate în curând, pentru ca începând cu luna iunie, să ne bucurăm de noua experiență Athénée Palace Hilton.

 

Pin It