Tag

Părul după 35 de ani

Browsing

Pentru femei, părul reprezintă o putere, o expresie a personalității lor. Însă, la fel ca pielea, cu trecerea timpului, și părul suferă câteva schimbări importante: creștere încetinită, uscăciune, rărire, pierdere… Există multe aspecte care indică o schimbare a structurii părului după 35 de ani. Deja, în jurul vârstei de 25-30 de ani, părul nostru începe să-și piardă din strălucire; la 35 de ani se poate observa subțierea și pierderea volumului; la 40, în general, vitalitatea scade. Iata cum e cu părul după 35 de ani.

 

Prin urmare, ce trebuie să știi despre modificările podoabei capilare după 35 de ani? Iată recomandările lui Vali Sava, stilist Londa Professional!

Cum se schimbă structura părului după 35 de ani?

În cea mai mare parte, părul devine mai sticlos. Este momentul în care realizăm (sau ar trebui) că începem să albim. Iar în momentul în care albim, dispare melanina din firul de păr, pigmentul de culoare, și acesta devine puțin mai casant, mai sticlos și puțin mai greu de aranjat, ce-i drept. Însă, părul se mai schimbă și din alte puncte de vedere, se mai rărește, mai cade… și atunci trebuie să avem grijă să stimulăm scalpul.”, punctează stilistul Londa Professional.

Deci, ce să faci pentru a menține părul mereu frumos și plin de vitalitate? Cum stimulezi scalpul?

În primul rând, este esențial să încerci să îți păstrezi părul într-o stare perfectă de sănătate, oferindu-i toți nutrienții capabili să-i redea puterea, vigoarea și starea generală de bine. Prin urmare, este foarte important să folosești produse specifice concepute special pentru a obține aceste rezultate, dar și să combini rutina de îngrijire a părului cu unele măsuri de precauție, întotdeauna valabile, precum atenția la nutriție, stimularea corectă a pielii capilare și utilizarea limitată a surselor de căldură la nivelul scalpului, pentru a preveni uscarea și iritarea acestuia.

Scalpul trebuie sa fie sănătos

Scalpul ar trebui să fie puțin antrenat și stimulat. Altfel spus, ar trebui să ne mai antrenăm mușchii scalpului, mușchii arectopilici, unde avem foliculul, firul de păr. Făcând acest lucru, reușim să întărim rădăcina firului.”, este de părere stilistul Vali Sava. Cum putem să stimulăm scalpul? „Simplu: de exemplu, un coafat face foarte bine! Dacă reușim o dată pe săptămână sau măcar la două săptămâni să mergem la coafor, unde persoana care se ocupă de noi ne spală frumos părul, ne masează scalpul și pe urmă începe să usuce și să tragă părul cu peria…este minunat! Trasul părului cu peria este foarte benefic și astfel, putem să stimulăm scalpul prin activitate fizică, prin sport, iar sportul rădăcinii firului de păr este coafatul. Însă, normal, scalpul poate fi stimulat și cu anumite produse care ajută și stimulează și creșterea părului, dar totodată energizează scalpul. Spre exemplu, Lotiune tonică Stimulating Sensation Leave-in Londa Professional este o loțiune pentru energizare, pe care o poți folosi împreună cu un masaj energic sau cu un masaj de relaxare. În același timp poți să faci un masaj de relaxare folosind Serul Londa Professional Care Vital Booster, tot pentru stimularea scalpului. Aceste fiole de îngrijire sunt de ajutor pentru oprirea căderii părului, dar și pentru scalpul sensibil totodată.”, punctează specialistul.

Cum îți poți adapta rutina de frumusețe vârstei?

Odată cu timpul, lucrurile trebuie schimbate puțin. „Sunt persoane care nu prea au acordat atenție aranjării părului în tinerețe și acum suportă consecințele: începe să le cadă părul, să se rărească, începe să aibă acel aspect sticlos, să se albească și atunci trebuie acordată puțin mai multă atenție. Cred că principalul lucru pe care ar trebui să îl facem, este să ne informăm mai bine cu ce produse ar trebui să ne spălăm părul. Concret, ar trebui să începem prin a folosi produsele potrivite tipului nostru de păr. Pentru că, după 35 de ani, firele albe s-ar putea să fie un pic mai multe ca număr și asta înseamnă că ar trebui să mergem la coafor pentru a-l vopsi mai des (o dată la o lună pentru persoanele care-l vopsesc mai rar).”, explică Vali Sava.

Însă rutina de frumusețe nu se oprește aici. Este de preferat să includem aici și anumite tratamente. „Putem să facem și acasă sau la coafor tratamente pentru păr. La coafor dacă mergem, profesioniștii știu ce produse sau tratamente să aplice, dar dacă nu avem timp să mergem la coafor putem să ne achiziționăm din anumite saloane de coafură, produsele necesare pentru acasă și să le includem în rutina noastră de îngrijire. Și anume: un șampon, o mască, un ulei. De exemplu, o mască trebuie lăsată să acționeze între 10-20 de minute, timp în care poți să-ți faci unghiile, cu condiția să nu uiți să-ți clătești părul după acest timp.

Poți adopta, de asemenea, o rutină pentru a-ți îngriji podoaba caplară, pentru a-ți hidrata părul, pe lângă faptul că ar trebui să-l vopsești corespunzător și să nu mai faci greșelile pe care, poate, le făceai la 20 de ani: ideea de a te vopsi acasă singură, de a te vopsi prietena cea mai bună. În concluzie: cred că ar trebui să facem alegerile mai potrivite, măcar după 35 de ani.”, sunt recomandările stilistului.

Ce coafuri sunt recomandate după 35 de ani?

După 35 de ani nu se termină viața, așadar nu cred că ar trebui să ne focusăm pe coafuri oldies, dar cred că acele coafuri pe care le porți după 35 de ani ar trebui să insufle și să le arate, totuși, celor din jur vârsta pe care o ai, și astfel să primești respectul pe care îl meriți. Dincolo de acest aspect, coafura se alege oricum, în funcție de ce ne stă bine: părul poate să fie prins sau nu, dar cred că un păr aranjat/coafat <curat> este recomandat după 35 de ani, care să evidențieze cumva experiența ta de până atunci. Și asta înseamnă o îngrijire, un aspect plăcut. Pentru că, în primul rând, aspectul plăcut te face pe tine să te simți bine. În al doilea rând, îi face pe cei din jurul tău să te privească și potae să te aprecieze altfel, să-ți acorde altă atenție etc. Cred că și asta este important.”, punctează stilistul Londa.

Revenind la coafurile recomandate după vârsta de 35 de ani, stilistul Vali Sava este de părere că e prea devreme să adoptăm coafura sub formă de coc, pentru că aceasta poate duce cu gândul la o vârstă mult mai înaintată: „Nu prea aș recomanda cocul. După părerea mea, cred că o coadă prinsă și poate un breton, care să pice pe frunte într-o parte, ar fi potrivite; de asemenea, niște șuvițe care să iasă din zona perciunelui, și să coboare ușor pe mandibulă, ar fi recomandarea potrivită, dacă vorbim despre o tunsoare scurtă, poate una ușor de aranjat. După 35 de ani, de asemenea, cred că ar merge și tunsorile scurte pixie. Dacă ne uităm pe Pinterest, pe Instagram, pe Facebook, peste tot și căutăm modele de tunsori scurte pixie, vedem numai fete frumoase vopsite frumos, vedem culori frumoase, iar toate fetele cred că au în jur de 35-45 de ani.”. adaugă Vali Sava.

 

În concluzie, e important ce se poartă, dar e foarte important să fii tu: să porți ceea ce te face să te simți bine și frumoasă în pielea ta. Îndrăznește!

 

Pin It