Tag

Nămolul de la Sovata

Browsing

De-a lungul timpului, multiplele domenii de aplicare și proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să obțină un mare succes în domeniul cosmetic, dar și în domeniul medical. În plus, lucrurile au evoluat: Tratamentele pe bază de nămol sunt foarte solicitate nu doar de către femei, ci și de către bărbați, în ambele cazuri urmărindu-se îmbunătățirea unor imperfecțiuni ale pielii sau vindecarea anumitor tulburări dermatologice, în special: acneea, punctele negre, celulita, vergeturile și chiar ridurile. Iată 5 tipsuri pentru o piele remineralizată.

Așadar, pe lângă faptul că nămolul este utilizat cu succes în tratarea afecțiunilor reumatice, atenuarea durerilor, detoxifiere și multe altele, poți apela, de asemenea, la împachetări și proceduri pe bază de nămol pentru a trata afecțiuni dermatologice, dar și pentru o piele impecabilă.

Iată 5 tipsuri pentru o piele remineralizată, toate având la bază nămolul:

  1. Hidratează și regenerează pielea. Bonus: efect antirid!

Unul dintre cele mai puternice ingrediente antirid este nămolul sapropelic extras din Lacul Ursu. De ce este atât de special? „Acesta conține substanțe cu un efect antiinflamator marcant (în principal, cantități mari de clorură de sodiu). Totodată, nămolul sapropelic din Lacul Ursu, aplicat în strat subțire, are efect emolient (carbonat de calciu), hidratant (acizi humici – derivați din microflora și microfauna lacului), biostimulator (biostimuline, vitamine, auxine – compuși cu structură asemănătoare hormonilor feminini estrogen și progesteron – estrogenul fiind binecunoscut pentru efectul de menținere a tinereții, elasticității și strălucirii pielii) și de regenerare (inclusiv antirid) la nivelul pielii. Acesta exfoliază și detoxifică, astfel pielea devine catifelată, luminoasă și întinerită”, punctează dr. balneolog Suzana Pretorian, în cadrul Ensana Health Spa Resorts Sovata.

  1. Nămolul sapropelic din Lacul Ursu ajută la absorbția mineralelor în organism

Contează pe împachetările cu nămol! Ai toate motivele să o faci: Acestea ajută la absorbția mineralelor în organism. „Nămolul conține numeroase minerale, vitamine, substanțe coloidale și biostimuline. Acestea sunt bune atât pentru piele, cât și pentru organism. În plus, nămolul sapropelic extras din Lacul Ursu are și proprietăți termale. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, atunci când este aplicat, acesta îmbunătățește absorbția mineralelor în piele. De asemenea, procedura intensifică activitatea antiinflamatorie din organism”, adaugă medicul balneolog.

  1. Asigură pielii un minunat gomaj și o excelentă detoxifiere

Unde mai pui că, nămolul de Sovata are efect de gomaj și detoxifiere prin cristalele de sare/minerale din structura sa! Odată aplicat pe piele, nămolul induce efectul de sudație (pielea transpiră) la temperatura de aplicare de 42 de grade Celsius. Însă, proprietățile nămolului nu se opresc aici:

  1. Nămolul de la Sovata are efect cicatrizant

Pe lângă reglarea gradului de aciditate al pielii (pH), nămolul din Lacul Ursu este antiseptic, cicatrizant și purificator; catifelează pielea, o calmează de orice roșeață și poate favoriza ameliorarea petelor și cicatricilor, făcând tenul mai luminos. Dar nu numai! Nămolul este util și pentru combaterea unor afecțiuni precum producția excesivă de sebum și eczema. Un adevărat elixir pentru piele!

În cazul persoanelor care suferă de acnee sau se confruntă cu exces de sebum, trebuie precizat că nămolul aduce luminozitate tenului, ajută la vindecarea rănilor și are efect cicatrizant. „Micile leziuni și inflamații sunt resorbite prin efect antibacterian, antiinflamator și cicatrizant. Cu toate acestea, atenție: Nămolul nu se aplică la nivelul feței, din cauza riscului de iritare (conținut foarte mare de sare)!”, explică și atenționează specialistul Ensana.

Pornind de la aceste proprietăți, e necesar de punctat faptul că tratamentele cu nămol pot fi de mare ajutor în cazul unor afecțiuni dermatologice. Nămolul poate fi folosit pentru a ameliora dermatita atopică, eczemele cronice și psoriazisul.

  1. Are efect anti-aging

Având în vedere toate calitățile menționate mai sus, acest lucru ne confirmă faptul că nămolul sapropelic peloidogen extras din Lacul Ursu, pe lângă faptul că înfrumusețează pielea și îi redă elasticitatea, are certe efecte anti-aging, atât direct – la nivel cutanat, cât și indirect – prin reechilibrarea sistemului hormonal, nervos vegetativ și efect immunologic – crește atât capacitatea imună locală la nivelul pielii, cât și imunitatea generală a organismului.

Explicația? „Nămolul are proprietăţi anti-aging datorită efectului său de regenerare. Acesta exfoliază și uniformizează textura tenului, prevenind apariția ridurilor. Împachetarea cu nămol are efect de regenerare şi, astfel, pielea devine mai luminoasă,” mai dezvăluie Suzana Pretorian.

Și încă un detaliu important: efectul anti-aging se menține pe termen lung, aproximativ 6 luni.

Ai toate motivele să testezi procedurile cu nămol, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Te așteptăm la Sovata!

https://www.ensanahotels.com/ro

 

 

 

 

Pin It