Tag

„Mănâncă de plăcere”

Browsing

Stilul de viață, obiceiurile alimentare greșite, lipsa odihnei și stresul în exces ți-au afectat greutatea? Te îngrjorează sănătatea ta și nu ești mulțumită de aspectul corpului tău? Te-ai gândit vreodată la un detox sau la schimbarea rutinei, ba chiar a stilului de viață? Iată 3 căi de atac pentru kilogramele în plus.

 

Dacă da, înseamnă că deja ai făcut un prim pas. Însă, înainte de toate, pentru a merge mai departe, nu uita: nu există comenzi rapide! Fără perseverență, determinare și răbdare, nu ajungi nicăieri!

3 căi de atac pentru kilogramele în plus

Accepți provocarea, dar nu știi exact ce ai de făcut? Dr. Suzana Pretorian, medic balneolog la Ensana Health Spa Hotels, îți oferă câteva sfaturi ce-ți vor fi de mare ajutor: „În primul rând, trebuie să știi că toxinele ne împiedică să slăbim și să putem elimina kilogramele în plus eficient. Aceasta deoarece principalul mecanism prin care organismul se apără de toxine este, înainte de toate, producerea de țesut gras cu care le izolează.”.

Concret, iată ce înseamnă „toxine”:

  • Alimentele procesate, conservate, hipercalorice, non-nutritive (ulei, făinuri, orice dulce rafinat în afară de fructe întregi proaspete, alimente naturale supraprelucrate termic).

Nutrienții sunt vitaminele, mineralele, enzimele, substanțele fitochimice – existente predominant în alimente vegetale neprelucrate termic;

  • Stimulentele: cofeină, alcool, tutun;
  • Medicamentele și suplimentele (conțin conservanți);
  • Cosmeticele (conțin conservanți);
  • Poluarea aerului, apei, respectiv cea electromagnetică (telefon mobil, calculator, TV, tot ce este introdus în priză);
  • Somnul insuficient;
  • Emoțiile negative: furie, frică, tristețe, presiunile psihologice; toate acestea cresc aciditatea corpului și produc blocaje energetice.

Odată ce ai înțeles cum stă treaba cu toxinele, este nevoie să faci unele schimbări în stilul tău de viață:

Încearcă metoda „Mănâncă de plăcere” („Eat for Pleasure”)

Această metodă își are baza științifică în neurofiziologie. De fapt, este dovedit faptul că, în sistemul limbic, în interiorul creierului uman, zonele responsabile de plăcere și cele de sațietate sunt strâns legate și răspund la aceiași neurotransmițători (dopamină). De aici se poate deduce că toate comportamentele sau experiențele care pot crește percepția plăcerii vor crește cel mai probabil și senzația de sațietate. În plus, vor ajuta la limitarea consumului de alimente inutile, ceea ce, într-un final, are ca rezultat creșterea în greutate și acumularea de kilograme în plus.

Prin urmare, este nevoie de un plan de masă complet personalizat, definit în funcție de nevoile individuale, cu atenție la plăcerea gustului alimentelor, la plăcerea alimentelor și la faptul că poți mânca cu gust chiar și cu alimente sănătoase. Totodată, una dintre principalele probleme cu care se confruntă multe persoane se numește în mod obișnuit „foame nervoasă”, sau consumul constant de alimente ca element capabil să compenseze stresul.

Bea multă apă de calitate înaltă

Pentru a funcționa, „motorul” organismului are nevoie de circa 2,5 litri/zi (apă de izvor, apă ionizată negativ – obtinuță de exemplu cu filtru SDK-501 Enagic). „Dacă nu ai cum să folosești un astfel de aparat, optează pentru apă plată cu pH în jur de 7,5 și densitate minerală cât mai scăzută (de exemplu, calciu sub 50mEq/l) sau apă filtrată cu ajutorul unui aparat cu osmoză inversă (care însă este încărcată pozitiv, și prin urmare nu are puterea detoxifiantă și regeneratoare a apei de izvor sau a celei încărcate negativ).”, recomandă medicul balneolog. În plus, pentru o bună hidratare poți include în dieta ta și apă simplă sau sucuri de legume.

Fă mișcare!

Știai că activitatea fizică este singura modalitate sănătoasă de a accelera drastic metabolismul organismului și de a slăbi într-un mod constant și regulat? Atenție însă! Adesea, abordarea inițială este greșită: persoanele care aleg să facă sport din motive de sănătate, de multe ori se aruncă într-o experiență stresantă, cu scopul de a pierde în greutate… imediat! Se antrenează din greu câteva săptămâni, alegând o activitate sportivă nu prea potrivită, dar cu un impact caloric mai mare. Rezultatul? După scurt timp, oboseala și plictiseala nu fac decât să ducă ușor la abandon, cu un sentiment de frustrare și căutarea unor soluții alternative cu efecte magice.

Soluția? Mai bine să găsești o practică fizică care să te mulțumească cu adevărat și pe care să o efectuezi treptat. „Pentru cei care nu au practicat niciodată vreo activitate fizică sau care se confruntă cu obezitatea, plimbările lungi și folosirea zilnică a scărilor de acasă pot reprezenta deja puncte de plecare excelente. În plus: stai minim 30 minute pe zi în natură; înoată sau alege să faci o drumeție o dată la două săptămâni; fă 10 minute de stretching (întinderi) dimineața, după trezire; înainte de o nouă zi de muncă, dedică-ți 10 minute de relaxare a minții (contact spiritual – meditație, rugăciune).”, propune specialistul Ensana.

BONUS: Detoxifiază-te cu ajutorul saunei!

La Ensana Health Spa Hotels, poți alege între sauna finlandeză, cea cu aburi, infrasauna și aromasauna care te vor ajuta să elimini mai ușor toxinele din organism. Tot aici poți beneficia de masajele de relaxare și de drenajul limfatic, de mare ajutor în lupta cu kilogramele în plus.

Urmează și combină toate aceste recomandări, pentru a stimula sistemul imunitar și pentru a putea face față noilor provocări. Astfel, rezultatele nu vor înceta să apară, iar tu vei avea o stare de bine și vei fi într-o formă extraordinară.

Îți dorești să fii în formă, să ai o stimă de sine crescută și să fii mândră de corpul tău? Vino la Sovata! https://www.ensanahotels.com/ro

 

Pin It