Tag

Lacul Alunis

Browsing

În fiecare an, pe 22 iunie, în întreaga lume se sărbătorește World Bathing Day – Ziua Mondială a Scăldatului. Această zi specială recunoscută la nivel international și creată de Fundația Bathe the World, onorează și celebrează diversele ritualuri și tradiții care merg mână în mână cu actele de îmbăiere, curățare și întinerire. Ziua Mondială a Scăldatului este sărbătorită și la Sovata!

 

World Bathing Day atrăge în același timp atenția asupra unei realități crude: în prezent, conform raportului UNICEF, una din trei persoane din lume nu are acces la apă curată pentru scăldat (îmbăiat).

Ensana Health Spa Hotels Sovata se alătură inițiativei globale și în acest an

Din 2018, odată cu deschiderea Lacului Ursu, ne alăturăm inițiativei globale a Fundației Bathe The World și sărbătorim alături de aceasta „World Bathing Day”. Totodată, fundația amintită militează pentru recunoașterea de către ONU a zilei de 22 iunie, ca Ziua Mondială a Scăldatului – (www.worldbathingday.org) –”, ne informează Andrei Rusu, directorul administrativ Ensana Health Spa Hotels Sovata

Ziua Mondială a Scăldatului este sărbătorită și la Sovata!

Astfel, în data de 22 iunie, oaspeții cazați la Ensana sunt invitați să facă poze cu locul lor preferat de îmbăiere (din zona spa-urilor sau de la Lacul Alunis), și să le posteze pe Facebook sau Instagram, cu hashtag-urile: #worldbathingday #BatheTogether #BreatheTogether #HealTogether.

Prin acest pas, dorim să atragem atenția asupra celei mai de seamă comori a planetei, APA. Să subliniem și să celebrăm puterea magică a apei și, totodată, să onorăm tradițiile legate de ceremonia îmbăierii în diferite culturi. Pe 22 iunie, dorim să ne arătăm recunoștința pentru izvoarele naturale și apele tămăduitoare care ne fac viața mai frumoasă și mai sănătoasă. Să arătăm lumii întregi că aceste comori sunt accesibile tuturor și că fiecare dintre noi se poate bucura de ele. 

„Vindecarea Împreună” – este tema din acest an pentru Ziua Mondială a Scăldatului

„Tema noastră pentru 2022 – <Vindecarea Împreună>. Acum este timpul reconectării, reunirii și renașterii pentru comunitatea noastră globală. Pe 22 iunie, oamenii din întreaga planetă sunt invitați să sărbătorească legătura comună a umanității cu apa, prin practica scăldatului. Simplul act de a te scufunda în apă are puterea de a sparge barierele dintre oameni de diferite medii și de a apropia comunitățile. În această perioadă de schimbări și perturbări, îmbăierea ne amintește de interconexiunile dintre bunăstarea comunităților noastre și bunăstarea planetei noastre.”, este mesajul postat pe pagina ofcială www.worldbathingday.org.

De altfel, scăldatul a fost de mult practicat ca parte a ritualurilor sociale și multiculturale. În multe părți ale lumii, scăldatul este sărbătorit ca o experiență plăcută care îmbunătățește calitatea generală a vieții. În special, scăldatul cu izvoare termale se bucură de o reputație excelentă. Beneficiile înmuierii în ape bogate în minerale sunt multe. Unele dintre acestea includ tratamentul bolilor cronice, cum ar fi artrita și fibromialgia; îmbunătățirea circulației sângelui; calmarea afecțiunilor pielii, cum ar fi eczema și psoriazisul și chiar promovarea unui somn mai bun.

Implică-te!

Împărtăşeşte cu noi locul tău preferat de scăldat: postează o fotografie pe rețelele de socializare cu locul unde te scalzi!

PASUL 1: Fotografiază locul în care te scalzi!

Pe 22 iunie 2022, oamenii de pe întreaga planetă sunt invitați să posteze o fotografie pe rețelele de socializare cu locul lor preferat de scăldat și astfel să susțină Ziua Mondială a Scăldatului.

Toate imaginile vor fi apoi adăugate în contul official al World Bathing: #worldbathingday

PASUL 2: Postează angajamentul!

Copiază şi inserează apoi textul de mai jos în postarea ta de pe reţelele de socializare:

„Bathe Together, Breathe Together, Heal Together”

Ca parte a Zilei Mondiale a Scăldatului 2022, noi:

  1. Celebrăm și respectăm diferențele culturale ale omenirii;
  2. Promovăm înţelegerea și acceptarea internațională prin scăldat;
  3. Susţinem accesul universal la privilegiul apei vindecătoare.

La Sovata, apa e cea care ne unește!

Pe 22 iunie sărbătorim Ziua Mondială a Scăldatului cu un program special la spa, în cadrul Sovata Health Spa Hotel:

8:30 – Aerobic;

10:00 – Gimnastică revigorantă pentru seniori;

11:00 – Gimnastică funcțională;

12:00 – Aquagym;

15:00 – Aerobic;

15:30 – Gimnastică revigorantă pentru seniori;

16:30 – Aquagym;

17:30 – Sesiune de saună cu Bere.

 

Așadar, pe 22 iunie, să ne unim prin conexiunea noastră comună cu apa! Ia parte și tu la World Bathing Day!

https://www.ensanahotels.com/ro

 

 

Pe 24 iunie trecute fix, vara vine oficial și la Sovata, odată cu deschiderea sezonului de bălăceală. Știți deja, la Sovata, vara aduce cu sine deschiderea ștrandului Lacul Ursu. Așadar, hai și tu alături de noi și bucură-te de soare și de vacanță, direct pe malul Lacului Ursu. Se deschid ștrandurile de la Sovata!

 

Din 24 iunie, Lacul Ursu își așteaptă vizitatorii la scaldat! Nu rata ocazia! Vino și plutește pe lac chiar în ziua deschiderii!

Fie că alegi să faci o baie în lac pentru relaxare, fie pentru sănătate, trebuie să știi că te poți bucura de soare și de vacanță, direct pe malul Lacului Ursu, în siguranță.

Se deschid ștrandurile de la Sovata!

Ne bucurăm că lacul este într-o stare foarte bună, și vă anunțăm că toate analizele apei au ieşit foarte bine, astfel că, pe 24 iunie dăm startul unui nou sezon de scăldat în cel mai mare lac helioterm din lume.”, ne informează Andrei Rusu, directorul administrativ Ensana Health Spa Hotels Sovata.

Lacul Ursu din staţiunea balneoclimaterică Sovata este cel mai mare lac helioterm din lume. Acesta are cea mai mare concentraţie salină de pe planetă și a împlinit de curând 147 de ani de la formarea sa, fiind singurul căruia i se cunoaşte cu exactitate anul, ziua, ora şi minutul formării. Astfel, pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras, s-a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare. Potrivit istoricului, în urma unei ploi torenţiale, apele au antrenat fânul şi resturile vegetale de pe păşune şi au obturat gaura din muntele de sare.

Sare și bălăceala

Cu o suprafață de 40.000 de metri pătrați, adâncimea de 18 metri și o salinitate medie de 300 de grame/litru, Lacul Ursu este o adevărată sursă de sănătate. Fenomenul de heliotermie caracteristic Lacului Usu a apărut grație scurgerii continue în lac a unui pârâu și a precipitațiilor, care au format peste apa sărată un strat protector de apă dulce, creând efect de seră, și astfel, asigurând încălzirea straturilor de apă sărată din adâncime. Efectele terapeutice ale apei și nămolului din lac sunt binecunoscute, acestea stand la baza tratamentelor în cazul unor afecțiuni reumatismale, dermatologice, ginecologice sau în cazul îmbolnăvirilor căilor respiratorii.

Ia aminte!

Apa are o temperatură perfectă: 28˚C la suprafață și 39˚C la o adâncime de 1,5 metri. Între orele 13.00 – 15.00 este pauză, timp în care lacul se odihnește. Astfel, în acest interval orar este obligatorie ieşirea din lac, însă vizitatorii pot rămâne pe teritoriul ştrandului.

O altă veste bună? Lacul Aluniș, fratele mai mic al Lacului Ursu, s-a deschis deja de la finalul lunii mai. Particularitatea acestuia o reprezintă nămolul argilos, cu proprietăți beneficice în tratarea și prevenția unor afecțiuni precum cele locomotorii, artroze, spondiloze, neurologice sau ginecologice.

Prețuri bilete ștrand

Prețul biletelor de intare la ștrandul Lacul Ursu, administrat de către hotelurile Ensana din Sovata, este de 40 lei pentru adulți și de 30 lei pentru copii si pensionari. Pentru lacul Aluniș, tarifele sunt de 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copii. Clienții pot achiziționa bilete cu intrări multiple, valabile pentru mai multe zile. Între orele 13 și 15, lacul este pus la ”odihnit”. Mai exact, îi permitem apei dulci să își formeze stratul protector peste apa sărată și, astfel să o încălzească din nou. În acest răstimp, vizitatorii pot rămâne în incinta ștrandului, dar intarea în apă nu este permisă. În funcție de condițiile meteorologice, Lacul Ursu îsi așteaptă vizitatorii până la mijlocul lunii septembrie.

Alege Sovata

Alege Sovata ca destinație de vacanță și bucură-te de puterea binefăcătoare a naturii! Vă așteptăm cu mic cu mare la o baie de sănătate în cel mare mare lac helioterm din Europa. Experimentează o vară marca Ensana Hotels! Află mai multe detalii pe ensanahotels.com/ro

 

 

Pin It