Tag

infertilitate

Browsing

Primăvara aduce în prim plan renașterea naturii și multă bucurie pentru noi toți. Luna martie este printre altele și despre a fi mamă, dorință care pentru multe femei rămâne adesea neîmplinită. Fa pași către cariera de mamă.

Tu și partenerul tău încercați să concepeți? Acesta poate fi deopotrivă un moment emoționant, dar și stresant. Multe cupluri presupun că vor obține o sarcină rapid. În realitate, statisticile arată că, deși peste o treime dintre cuplurile sănătoase vor obține o sarcină în prima lună de încercare, este, de asemenea, perfect natural pentru un cuplu sub vârsta de 35 de ani și în stare bună de sănătate să aștepte până la un an pentru a-și atinge obiectivul propus.

Pași către cariera de mamă

Mai mult de jumătate dintre femei se așteaptă să rămână însărcinate în termen de șase luni, iar femeile mai tinere tind să se aștepte ca acest proces să dureze mai puțin. Cu toate acestea, într-un studiu efectuat pe mai mult de 1.400 de femei care și-au planificat cea mai recentă sarcină, 30-44% au constatat că timpul a fost mai lung decât se așteptau. Unul dintre motive? Aproximativ jumătate dintre cupluri pot încerca să conceapă la momentul nepotrivit, deoarece nu știu care sunt zilele cele mai fertile.

Există speranță… știința e de partea noastră!

Când procesul natural întâmpină un blocaj, fertilizarea in vitro reprezintă, indubitabil, cea mai mare realizare medicală în domeniul tratamentului infertilității cuplului. Dovada stă în realitatea de lângă noi: De la sfârșitul anilor 70 ai secolului trecut și până în ziua de astăzi, mii de familii au beneficiat de acest progres științific, devenind părinți. Metoda a cunoscut numeroase îmbunătățiri de la începutul practicării ei, în special referitor la tratamentul de stimulare ovariană, dar și la tehnicile de aspirație și embriotransfer. Însă, pentru a obține o rată cât mai mare de reușită a acestei metode, trebuie respectate o serie de etape. Conform metodologiei integrative de pregătire a procedurii de fertilizare in vitro, următorii pași sunt foarte importanți:

În primul rând, unde trebuie să se adreseze o persoană care are o problemă de fertilitate? „Aici comportamentul este foarte diferit, primii medici vizitați pot fi de diferite specialități. Este foarte importantă prezentarea la un medic specialist în tratamentul infertilității cuplului care, la rândul lui, să facă parte dintr-o echipă medicală multidisciplinară (endocrinolog, cardiolog, genetician, hematolog, medic de terapii complementare, medic de familie, medic anestezist, embriolog, psiholog). Astfel, în perioada de pregătire pentru procedura FIV, mare parte dintre acești specialiști ar trebui vizitați.”, explică dr. George Vasilescu – medic primar ginecolog, specialist în tratamentul infertilității cuplului și acupunctură – Ensana Health Spa Hotels Sovata.

Cum decurge tot procesul și care sunt pașii de urmat în ordinea lor firească?

Prima vizită la medicul specialist în infertilitatea cuplului are drept scop punerea unui diagnostic cauzal, de cele mai multe ori relativ, inițial (în urma consultului și a studierii eventualelor analize medicale). Urmează recomandările de investigații, vizite la alți medici, în final putându-se decela cauza (sau cauzele) infertilității și recomanda tratamentul adecvat. Medicul specialist atenționează că este foarte importantă contribuția medicilor echipei în luarea celor mai bune decizii de tratament în cazul afecțiunilor asociate. „Din experiența proprie pot trage anumite concluzii și anume: incidența hipotiroidiilor și a tiroiditelor autoimune (Hashimoto) este destul de mare în rândul populației feminine din România. La fel și a hiperprolactinemiilor, cauzate în special de stres și oboseală”.

Mai departe, medicul endocrinolog, în urma consultației și a investigațiilor ultrasonice, poate da cele mai acurate recomandări de tratament pentru a favoriza apariția unei sarcini. „Aducerea valorilor TSH între 1,5 – 2, precum și a prolactinei în spectrul valorilor normale, constituie premiza creșterii șanselor de concepție, fie că ne referim la încercare pe cale naturală sau FIV. De asemenea, riscul apariției trombofiliilor (certificate prin analiza profilului de trombofilie) este destul de mare la populația de origine română. Acest risc poate avea consecințe negative asupra evoluției unei sarcini.”, adaugă specialistul. În acest sens, medicul hematolog va stabili o conduită terapeutică adecvată, protectivă împotriva acestui risc.

Medicul cardiolog va evalua starea aparatului cardiovascular, aparat ce va fi intens încercat atât în perioada de stimulare ovariană, cât și în cea de graviditate.

Medicul de familie va evalua starea generală de sănătate alături de medicul anestezist, cel care va asigura confortul antialgic pe parcursul aspirației foliculare și va asigura funcționarea organismului la parametri optimi pe timpul procedurii. Urmează medicul genetician, care va interveni în cazul în care în familiile viitorilor părinți au fost puse în evidență diverse anomalii cromozomiale sau boli genetice. De asemenea, pentru viitorii părinți care au depășit vârsta de 35 de ani, consultul genetic este obligatoriu. În toate cazurile de proceduri FIV psihologul va asculta cu atenție viitorii părinți și va face recomandările necesare pentru ca procedura să se desfășoare într-o stare de calm și de relaxare.

Când toate aceste investigații medicale și vizite vor fi încheiate, o ultimă vizită importantă ar trebui să fie la medicul de terapii complementare. Această disciplină medicală privește pacientul ca un tot unitar, nu pe segmente specifice ca până acum.

În ce constă o astfel de vizită?

       Din anamneza luată de medicul de terapii complementare amintim întrebări cum ar fi: Cum dormiți? Somnul este liniștitor? Aveți griji excesive pe parcursul unei zile? Vă simțiți obosită? Sunteți excesiv de îngrijorată? Care este conduita alimentară în momentul de față? De aceea, cooperarea cu medicul nutriționist-dietetician va fi de bun augur în cazurile în care este nevoie de reglarea greutății corporale.”, explică medicul specialist.

De ce este importantă vizita la medicul de terapii complementare? Pentru a afla răspunsul și pentru a analiza contextul în care se desfășoară cele mai multe proceduri de fertilizare in vitro. Trăim într-o lume plină de responsabilități, stres și oboseală, o lume dinamică. Tehnologia ne înconjoară peste tot, pe strada, în mașină, la locul de muncă, acasă; suntem supuși așadar poluării electromagnetice, alături de cea atmosferică. Și atunci apare întrebarea:

Este organismul pregătit suficient pentru procedura de FIV?

        Și da și nu… de multe ori. Terapiile complementare au rolul de a ajuta viitoarea mămică să suporte mai ușor atât tratamentul de stimulare ovariană, cât și starea de graviditate. Un cuplu care aspiră la statutul de părinți ar trebui să vorbească cu medicul specialist în infertilitate și, împreună, să ajungă la un consens în ceea ce privește perioada aproximativă de desfășurare a procedurii FIV.”, recomandă specialistul. De cele mai multe ori există dorința exprimată de către pacienți ca tratamentul să fie făcut cât mai repede. Dar oare organismul este pe deplin pregătit? Se mai poate face ceva pentru a-l ajuta?„ Pentru a combate efectele nocive ale stresului și oboselii asupra organismului avem la dispoziție acupunctura.”, ne informează dr. George Vasilescu, medic specialist în această metodă terapeutică.

În ce constă și cum ajută acupunctura în procesul de concepere al unui copil?

       Această metodă orientală de tratament complementar și-a dovedit eficiența în pregătirea procedurii FIV având următoarele beneficii: crește vascularizația zonei pelvine cu implicații directe asupra dezvoltării endometrului și a creșterii ratei implantării embrionului; îmbunătățește reacția organismului împotriva fenomenelor inflamatorii, responsabile de scăderea fertilității, modulează răspunsul imun; reduce efectele stresului asupra organismului, acesta fiind recunoscut drept un inamic veritabil al fertilității; îmbunătățește calitatea somnului și reface organismul obosit; crește sinteza de endorfine îmbunătățind astfel starea de bine a organismului. De altfel, și bărbații pot beneficia de tratamentul cu acupunctură, metoda, în cazul lor, având următoarele beneficii: crește vascularizația zonei pelvine cu implicații directe asupra procesului de spermatogeneză; ca și în cazul femeilor, reduce efectele stresului asupra organismului, îmbunătățește calitatea somnului și reface organismul obosit; crește sinteza de endorfine.

Există și alte terapii la fel de eficiente precum acupunctura?

Da! Pe lângă terapia cu acupunctură, eficiente sunt și apifitoterapia, dietoterapia și balneoterapia. Aceasta din urmă a fost singura metodă de tratament a infertilității timp de multe decenii până la apariția metodelor moderne. Și în prezent, terapia balneară are rolul ei în facilitarea apariției unei sarcini. De regulă, la aceasta apelează 3 categorii de paciente: cele care doresc metode mai blânde de stimulare a fertilității, naturale și fără riscuri; paciente care au avut în trecut numeroase proceduri de reproducere umană asistată și care vin cu o ultimă speranță și, în sfârșit, paciente care se pregătesc pentru o procedură de reproducere umană asistată (FIV, inseminare, embrio transfer).”, punctează medicul.

Iată câteva concluzii din istoricul cazurilor tratate prin metode naturale balneare în stațiunea Sovata:

În primul rând, terapia balneară este eficientă ca metodă unică de tratament la persoanele care nu au probleme grave de fertilitate. Mai exact, persoanele obosite, stresate, care își doresc un copil, dar nu au timp să se ocupe de pregătirea organismului pentru apariția unei sarcini. De asemenea, pacientele cu procese inflamatorii cronice pelvine, destul de des întâlnite și care pot cauza infertilitate, beneficiază din plin de terapiile antiinflamatorii balneare. Locul pe care îl ocupă balneoterapia în procesul de reproducere umană asistată (FIV) este acela de terapie complementară pregătitoare. „Din nou, menționez efectul antiinflamator în zona pelvină a acestor tratamente. Viitoarea procedură FIV va găsi o zonă genitala <curată>, aptă de nidare. Se știe că inflamația în exces poate dăuna procesului de implantare. De regulă, inflamația provine de la vaginite netratate sau tratate incomplet, de la endometrite cronice cu simptomatologie frustă, neconcludentă. Efectul antiinflamator al terapiilor balneare asupra endometrului și ovarelor este binevenit înaintea unei proceduri FIV.”, completează medicul.

Când ar trebui făcute aceste terapii pregătitoare și în ce ordine? 

Așa cum precizează dr. Vasile Georgescu, „În mod optim, terapiile pregătitoare ar trebui începute cu 3 luni înainte de o procedură FIV, timp suficient pentru a acționa asupra procesului de maturare ovocitară și asupra dezvoltării endometrului. De asemenea, eventualele mici procese inflamatorii tubare, nedecelabile nici clinic, nici paraclinic vor fi eliminate prin aceste terapii (procesele inflamatorii tubare pot împiedica implantarea sau pot duce la oprirea în evoluție a sarcinii). Avorturile repetate sau oprirea în evoluție a sarcinilor ar trebui, de asemenea, să reprezinte indicații majore pentru terapii complementare de pregătire a viitoarei FIV.”.

Ce terapii complementare pregătitoare pentru FIV sunt recomandate și ce rată de succes au?

Se poate începe cu balneoterapie (timp de 2 săptămâni), apoi se continuă cu acupunctura (10 ședințe lunar, timp de 3 luni) sau invers, se poate începe cu acupunctura apoi se continuă cu balneoterapie. Cât despre fitoterapie, aceasta ar trebui începută tot cu 3 luni înainte de procedura FIV și stopată în momentul în care se începe stimularea ovariană. Dacă procedura FIV este planificată repede, atunci în luna premergătoare începerii stimulării ovariene se poate efectua pregătirea (balneoterapie, acupunctură, fitoterapie). După toate aceste terapii complementare pregătitoare, organismul feminin va fi pregătit optim pentru FIV. Bărbații beneficiază și ei de pregătirea pentru FIV a partenerei prin acupunctură și fitoterapie (același protocol de 3 luni sau minim 1 lună).”, recomandă dr. George Vasilescu.

Statisticele arată că terapiile naturale au avut o rată de succes medie de 25% la cazurile de infertilitate ușoară, care au apelat numai la aceste metode, și o îmbunătățire a șanselor FIV cu aproximativ 10%, atunci când au fost utilizate ca metode complementare de tratament (FIV, inseminare, embrio transfer cu embrioni în prealabil înghețați).

 

Îți dorești un copil? Nu îți pierde speranța… la Sovata, dorința îți poate fi îndeplinită!

https://ensanahotels.com/ro

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră infertilitatea o patologie și o definește ca absența concepției după 12/24 de luni de raporturi sexuale regulate neprotejate. În schimb, un cuplu în care unul sau ambii soți suferă de o condiție fizică permanentă care nu permite să aibă copii trebuie considerat steril.

 

Însă diagnosticul de infertilitate poate însemna pentru multe cupluri o adevărată sentință la tristețe și deprimare. Estimările OMS sugerează că între 48 de milioane de cupluri și 186 de milioane de persoane trăiesc cu infertilitate la nivel global.

Ce grupe de vârstă sunt cele mai afectate de infertilitate?

Conform sursei amintite, în ultimele decenii s-a înregistrat o scădere semnificativă a fertilității la grupele de vârstă între 21 și 29 de ani mai marcată decât la grupele superioare de vârstă, dovadă a unei tendințe progresive a femeilor de a concepe mai târziu. Știm, totodată, că vârsta femeii, precum și cea a bărbatului, reprezintă un factor care se corelează negativ cu capacitatea de reproducere. Astfel, cel mai fertil moment rămâne cel între 25 și 30 de ani.

Efectul negativ al vârstei asupra reproducerii și în special asupra sistemului reproducător feminin pare legat de o posibilitate tot mai mare de eșec al sistemelor fine de reglementare a unității hipotalamo-hipofizo-ovariene, de o scădere progresivă a sensibilității gonadelor (ovare și testicule) la stimulul gonadotropinei, de dezvoltarea frecventă cu vârsta fibromului uterin, de expunerea mai lungă la boli infecțioase.

În România, 1 din 4 cupluri se confruntă cu infertilitatea, iar cauzele sunt nenumărate: stres, infertilitate secundară, dezechilibre hormonale, inflamații sau probleme ginecologice. Astfel că dorința unui cuplu de a avea un copil devine un obiectiv din ce în ce mai greu de atins.

Cum și de ce apare infertilitatea? Ce spune medicul?

Infertilitatea este definită ca fiind imposibilitatea obținerii unei sarcini timp de 12 luni în cadrul unui cuplu stabil, care are o activitate intimă regulată, fără folosirea vreunei metode anticoncepționale. În cazul în care partenera are o rezervă ovariană redusă sau vârsta ei depășește 36 ani, timpul de așteptare până la momentul instituirii unui tratament se reduce la 6 luni. În mod uzual, rezerva ovariană se poate determina luând în calcul următoarele elemente: vârsta pacientei, numărul de foliculi antrali (de la începutul unui ciclu ovarian) măsurați prin ecografie transvaginală și AMH (hormonul antimullerian).”, explică medicul ginecolog, George Vasilescu, șeful Departamentului de Ginecologie de la Ensana Health Spa Hotels Sovata.

Cauzele infertilității? Multiple!

De cele mai multe ori, în cadrul unui cuplu, există mai multe motive care duc la infertilitate: atât din partea partenerului feminin, cât și a celui masculin.

Ce simptome dau alarma de infertilitate în cazul unei femei? Adesea, infertilitatea este o afecțiune diagnosticată de multe ori greșit sau greu de depistat. Există însă semnale de alarmă!

Primul și cel mai evident semn este lipsa instalării stării de graviditate. Altele? Prezența unor simptome sau semne care pot fi asociate cu infertilitatea: neregularități menstruale, inflamații sau infecții vaginale. Dar, de cele mai multe ori, infertilitatea este însoțită de o lipsă desăvârșită de semne și/sau simptome.

Infertilitatea se moștenește?

Nu chiar. Totuși, ceea ce se poate prelua de la părinți este greutatea cu care se obține o sarcină. Mai exact, se pot moșteni anumite afecțiuni cromozomiale care pot interfera cu procesul de obținere a unei sarcini sau se pot întâlni afecțiuni comune mamă – fiică, cum ar fi fibroamele uterine.”, precizează medicul ginecolog.

       Dar infecțiile urinare, ce rol joacă în cadrul definirii stării de fertilitate? Ei bine, acestea pot juca un rol important, mai ales daca nu sunt tratate corespunzător. „Infecțiile urinare nu reprezintă un pericol. În schimb, cele netratate sau tratate necorespunzător, da! Infecțiile urinare creează un mediu inflamator în toată sfera pelvină, deci și în aria organelor genitale interne. Inflamația se poate extinde și poate afecta procesul de implantare a embrionului. Infecția urinară poate coexista cu infecțiile vaginale care, la rândul lor, pot determina endometrite (infecția endometrului) sau chiar a trompelor și ovarelor (salpingo-ovarite). Infecția sau inflamația trompelor poate duce la obstrucția lor, iar sarcina nu se mai poate instala,” explică specialistul de la Ensana Health Spa Hotels Sovata.

       Stres versus infertilitate. Stresul joacă un rol foarte important în infertilitate. „Persoanele stresate și obosite, îngrijorate și obosite obțin mai greu o sarcină. Stresul activează hormoni care mențin organismul într-o stare de <alarmă>. Pe de altă parte, mecanismele fiziologice prin care se poate obține o sarcină, se manifestă la parametri maximi în condiții de relaxare și liniște.”, spune medicul ginecolog.

       Oboseala cronică, o altă cauză a infertilității, așa cum atenționează medicul specialist:Oboseala cronică împiedică atât fertilizarea ovocitului, cât și embrio-implantarea, fie că vorbim de sarcini pe cale naturală sau FIV”.

       Vârsta contează și ea! Astfel, după 37 ani, ovocitele încep să îți piardă din calitate, iar sarcina apare mai greu. După vârsta de 40 de ani, șansele se reduc si mai mult.

       Partea bună? Există speranțe! Așa ne asigură medicii, dar cu o singură condiție: Vizita la medicul specialist în infertilitate nu trebuie amânată! Iar veștile bune nu întârzie să apară: Anual, sute de femei rămân însărcinate datorită tratamentelor de fertilitate realizate cu nămol vindecător și apă sărată. Unde? La Sovata!

De ce este renumită Sovata și tratamentele ginecologice pro fertilitate efectuate aici?

La Sovata, se fac tratamente pentru fertilitate încă din anul 1910. Timpul a permis efectuarea unor studii observaționale pe un număr impresionant de persoane care au venit la tratament. Calitatea nămolului extras din apa Lacului Ursu (sapropelic peloidogen), apa sărată din același lac, precum și alte terapii fizice asociate măresc șansa de a obține o sarcină. În afara problemelor de infertilitate, la Sovata se mai tratează inflamațiile și infecțiile cronice ale aparatului genital feminin, precum și simptomele menopauzei.”, ne informează medicul ginecolog.

Dr. George Vasilescu este pionier în tratamentele de fertilitate, iar cercetările din acest domeniu efectuate în ultimii șase ani la Ensana – un grup de spa-uri de sănătate specializate, care îmbină medicina profesională cu resursele naturale locale, cum ar fi apele termale și nămolul sapropelic – arată o rată de succes a sarcinilor mai mare cu 30% la pacienții care au fost tratați cu nămolul românesc (1 din 3 femei să aducă pe lume un copil).

În ce constau tratamentele de la Sovata?

De menționat că toate tratamentele naturale se realizează cu nămol vindecător și apă sărată din Lacul Ursu situat în Sovata. Apa din Lacul Ursu conține hormonii Estrogen și Progesteron human-like, produși în mod natural, cât și un nivel ridicat de sare, minerale și substanțe organice. Acestea contribuie la îmbunătățirea sistemului reproducător feminin și sporesc fertilitatea. Tratamentele implică proceduri atât interne și externe, cât și băi în apele unice ale lacului și aplicarea tampoanelor cu nămol sapropelic extras din Lacul Ursu.”, punctează specialistul Ensana.

Cine se tratează la Sovata?

La Sovata sunt binevenite femeile care doresc obținerea unei sarcini prin metode naturale, dar și femeile care se pregătesc pentru o procedură de reproducere umană asistată (stimulare ovariană, inseminare intrauterină, fertilizare in vitro, embriotransfer). Aici, șansele lor de reușită cresc simțitor. De asemenea, este bine să știi că tratamentele balneare se fac în luna premergătoare procedurilor de reproducere asistată, dar există și cazuri speciale, când se recomandă terapii cu 3 – 4 luni în avans. Și bărbații pot fi ajutați la Sovata prin terapii naturale din plante, relaxare și momente de liniște.”,  spune dr. Vasilescu.

Te confrunți cu infertilitatea? Nu mai amâna, discută cu medicul specialist! E primul pas pentru găsirea unei soluții.

Pentru mai multe informații despre terapiile și serviciile oferite de Ensana Health Spa Hotels Sovata, accesează www.ensanahotels.com/ro.

 

Vorbim adesea despre epuizare sau suprasolicitare și stres extrem, și comparăm aceste stări cu munca și cariera. Foarte adevărat! În majoritatea cazurilor, epuizarea este cauzată de situații de anxietate profesională excesivă. Dar, acest stres enorm și debilitant afectează și alte aspecte și momente din viață, ca de exemplu, maternitatea. Ceea ce în sine este stresant și care uneori pune la grea încercare pe undele dintre femeile care își doresc să devină mămici.

 

Situația poate fi mai gravă decât pare, deoarece bornout-ul lovește în mod subtil, iar atunci când vine vorba de maternitate, urmările nu sunt deloc ușoare: descurajare, deprimare, lipsa puterii și a dorinței de a lupta direct cu problema apărută.

Burnout-ul duce la infertilitate

Dar cum să recunoști dacă te confrunți într-adevăr cu burnout sau dacă este doar o perioadă deosebit de stresantă prin care treci?

Burnout-ul reprezintă o cauză clară de infertilitate. Fazele avansate de oboseală, cu simptome specifice, pot împiedica atât fertilizarea ovocitului, cât și embrio-implantarea, fie că vorbim de sarcini pe cale naturala sau FIV. Tratamentele de la Sovata vin în întâmpinarea persoanelor care doresc obținerea unei sarcini prin metode naturale, simple; a persoanelor care se pregătesc pentru o procedură de reproducere umană asistată (stimulare ovariană, inseminare intrauterină, fertilizare in vitro, embriotrasfer fresh sau cu embrioni înghețați), șansele de reușită crescând în aceste cazuri simțitor. De reținut că, pentru rezultate optime, tratamentele balneare se fac în luna premergătoare procedurilor de reproducere asistată, iar în cazuri speciale, cu 3 – 4 luni înainte. De asemenea, se iau în considerare: posibilitatea unui număr mai mare de zile de tratament, endometru nedezvoltat (incapabil de nidație), insuficiență ovariană (forma incipientă), stări cronice de oboseală, stres accentuat, inflamații pelvine cornice și consecințele acestora.”, punctează medicul ginecolog George Vasilescu de la Ensana Health Hotels Sovata.

Azi, simptomele care pot ridica femeilor semne de întrebare cu privire la gradul lor de fertilitate sunt clare. Cum le recunoști? Primul și cel mai evident „semn” îl reprezintă lipsa instalării stării de graviditate. Apoi, avem prezența unor simptome sau semne care pot fi asociate cu infertilitatea: neregularității menstruale (dureri menstruale intense, menstruații foarte abundente sau, din contră, reduse cantitativ, menstruații pe perioade excesiv de lungi sau extrem de scurte, menstruații care apar rar sau mai des decât de obicei.

Stresul și infertilitatea merg pe același drum?

Poate părea mai greu de crezut, dar stresul s-a dovedit a juca un rol foarte important în infertilitate. Persoanele stresate și obosite, mereu preocupate și îngrijorate obțin mai greu o sarcină. În timpul stresului sunt activați hormoni specifici care mențin organismul într-o stare de <alarmă>. Pe de altă parte, mecanismele fiziologice prin care se poate obține o sarcină, se manifestă la parametri maximi în condiții de relaxare, liniște, când grijile sunt lăsate la o parte. De exemplu, multe sarcini se obțin în concediu sau când stresul zilnic s-a mai diminuat.”, adaugă specialistul de la Ensana Hotels.

Ce fel de tratamente de infertilitate se practică la Sovata?

Așa cum probabil știi deja, Sovata este renumită pentru tratamentele pentru fertilitate încă de la începutul secolului trecut. Băile sărate și nămolul sparopelic peloidogen au ajutat numeroase persoane să devină mame. În primul rând, Sovata este o stațiune cu un climat blând, ușor sedativ. Persoanele stresate, obosite vor găsi aici locul potrivit pentru a se deconecta de problemele zilnice.

Un prim factor al infertilității, stresul, poate fi rezolvat în timpul curei balneare. În plus, tratamentele efectuate aici au un efect antiinflmator asupra zonei pelvine. Se știe că inflamația peste anumite limite este dăunătoare. Tractul genital feminin fiind unul deschis spre exterior este supus permanent <atacului> factorilor inflamatori provocând astfel vaginite, colpite, endometrite, salpingo-ovarite. De asemenea, banalele chisturi ovariene, destul de frecvent întâlnite, sunt asociate în multe cazuri cu fenomene inflamatorii endometriale care împiedică nidarea. Astfel, o cauză frecventă de infertilitate, inflamația peste limitele fiziologice, poate fi tratată cu succes la Sovata.”, punctează dr. Vasilescu.

Terapiile antiinfertilitate de la Sovata  

Acestea sunt menite să pregătească corpul unei femei pentru FIV. „Aceste terapii sunt reglatoare ale sistemului nervos, endocrin, mediază răspunsul imun și reduc inflamația. Copul se pregătește astfel, pentru marea încercare și bucuria creării unei noi vieți. În plus, la Sovata nu-i uităm nici pe bărbați, viitorii tătici. Pentru aceștia avem pregătite terapii naturale din plante, relaxare, liniște și plăcerea de a trăi.”, concluzionează dr. George Vasilescu.

 La Sovata găsești cele mai bune soluții pentru problemele tale de sănătate! Vino să ne cunoști!

 

 

 

 

 

Pin It