Tag

energia din vacanță

Browsing

Cine nu a auzit de Sovata, una dintre cele mai renumite staţiuni balneoclimaterice din România? Dar, dincolo de renumele acestui oraș, ce are Sovata atât de special, încât să îl facă pe un necunoscător să aleagă această destinație vindecătoare? Urmează acești 7 pași ca să îți păstrezi energia din vacanță.

 

Ei bine, stațiunea Sovata are câteva caracteristici ce-i conferă calitatea de unicat în rândul stațiunilor balneare din țară și din străinatate, astfel că alegând o cură aici, starea ta de bine se va îmbunătăți considerabil. Iată cum:

  1. Cel mai mare lac helioterm din Europa contribuie la starea ta de bine

În centrul stațiunii se află cel mai mare lac helioterm din Europa, Lacul Ursu, supranumit pe drept cuvânt „Marea Moartă a Transilvaniei’, deoarece la adâncimea de 18 metri atinge salinitatea de 300 g/litru, salinitate pe care o întâlnim la Marea Moartă din Israel spre suprafață. De asemenea, lacul are o dublă stratificare: termică și salină. Prin imersarea în apa lacului Ursu vei simți o temperatură maximă în zona picioarelor, pentru ca mai apoi aceasta să scadă ușor spre torace, în timp ce la nivelul umerilor și gâtului, aceasta să atingă doar 25 de grade Celsius. Astfel se obține un efect intens de gimnastică vasculară paralel cu cel de relaxare musculo-articulară intensă, dar și o eficientă protecție cardio-vasculară în zona cordului și, mai ales, a capului prin stratul răcoros de la suprafață.

  1. Apa sărată hiperconcentrată a lacului îți ameliorează suferințele

O cură cu apă sărată din Lacul Ursu ameliorează inflamațiile articulare, reface mobilitatea corpului în totalitate, reechilibrează endocrin în caz de hipofuncție tiroidiană, ovariană, suprarenaliană, dar si metabolic, în caz de artrită urică sau creștere ponderală. Efectul antiinflamator și de scădere a durerilor musculo-articulare are o remanență neobișnuită de circa 6 luni – 1 an postsejur. Mai mult decât atât, mulți dintre turiști se reîntorc an de an la Sovata pentru a relua cura. Motivul? Acesta este de obicei constatarea dispariției miraculoase a unor dureri cronice vechi de mulți ani, rămase după traumatisme, accidentări, operații, sau ameliorarea de lungă durată a durerilor reumatice la persoanele venite din zone cu umiditate crescută. Dincolo de toate, după o cură la Sovata s-a observat creșterea fertilității feminine, efect pentru care, de altfel, statiunea Sovata si-a câștigat renumele internațional încă din anii 1970.

  1. Aerul extrem de pur îți detensionează psihicul

În întreaga zonă, dar și în stațiune, nu există poluare industrială, astfel că aerul este bogat în aeroioni negativi, mai ales în zona Lacului Ursu și a salbei de lacuri mai mici de pe același masiv de sare (Lacul Mierlei, Alunis, Rosu, Verde). O altă curiozitate este vegetația extrem de abundentă, în ciuda solului sărat. Pentru că se știe: Oriunde pe glob unde există masive de sare, vegetația din zonă este săracă sau zona este complet aridă, deșertică, ceea ce nu e cazul la Sovata. Climatul de aici este de cruțare, sedativ, caracterizat de variații foarte mici ale temperaturii, precipitațiilor, umezelii, vitezei vântului, presiunii atmosferice, ceea ce face ca sejurul să detensioneze intens psihicul și să combată oboseala cronică.

  1. Infrastructura stațiunii – complet refăcută din anul 2009 – facilitează accesul în stațiune

Totodată, complexul hotelier Ensana (parte a lantului health spa european Ensana), compus din hotelurile recent renovate Sovata, Bradet, Ursina și lacurile Ursu, Alunis, Paraschiva, beneficiază de două baze de tratament ultramoderne în care se aplică tratamente cu calitate de brand reprezentate de apa sărată hiperconcentrată și nămol sapropelic peloidogen, ambele extrase din Lacul Ursu. „Acești factori naturali de cură specifici stațiunii Sovata asigură succesul de durată al tratamentelor aplicate pentru boli reumatologice, infertilitate feminină, boli dermatologice (psoriazis) și boli respiratorii. Programele preventive se adaugă celor terapeutice pentru o mare varietate de afecțiuni. Practic reînvățarea și adoptarea unui stil de viață sănătos devine mult mai ușoară la Sovata comparativ cu un spațiu urban.”, subliniază dr. Suzana Pretorian, balneolog în cadrul Ensana Health Spa Hotels.

  1. Bolile aparatului locomotor sunt ameliorate rapid

Dacă suferi de una dintre bolile aparatului locomotor (tip degenerativ – coxartroze, gonartroze, spondilartroze, hernii de disc, ca și cele de tip inflamator – spondilită anchilozantă, artrită urică, poliartrită reumatoidă; boli de țesuturi moi – tendinite, periartrite, fibromialgie; scolioze, cifoze, sau în caz de stări postoperatorii tip hernii de disc, protezare sold, genunchi, etc) trebuie să știi că după un tratament efectuat la Sovata, vei observa o ameliorare profundă, rapidă și de durată, grație eficacității apei sărate și a nămolului sapropelic. Iar la toate acestea se adaugă complexitatea procedurilor clasice (inclusiv elongații subacvale – ce înjumătățesc timpul de recuperare în afecțiuni ale coloanei) precum și mai nou introduse, cum ar fi gimnastica funcțională de rearmonizare fascială, masajele wellness variate, inclusiv thailandez, și procedurile de înfrumusețare. Pentru probleme de piele precum psoriazisul cutanat, eczemele cronice și dermatita atopică rezultatele sunt la fel de spectaculoase. După un tratament cu apă sărată și împachetări cu nămol, acestea se amelioreaza rapid și eficient. De asemenea, bolile respiratorii cronice (rinite alergice, sinuzite, bronșite, astm bronșic, etc) se pot trata eficient la Sovata.

  1. Tratamentul ginecologic este coordonat de către un medic ginecolog specializat

Tratamentele efectuate în hotelurile Ensana sunt coordonate de către un medic ginecolog specializat în tratarea infertilității de cuplu prin metode clasice și naturale, pentru a garanta beneficiu maxim în funcție de patologie. În cazul în care sarcina se poate obține numai prin fertilizare in vitro (obstrucție a ambelor trompe, rezecție ovariană, etc), tratamentul ginecologic Sovata realizat în prealabil crește șansa implantării embrionului și, astfel, a ducerii la termen a sarcinii.

  1. Efectele tratamentului ginecologic sunt pluristructurale, sincrone, de finețe

În urma unui tratament ginecologic efectuat în baza de tratament Ensana se obține un efect simultan antiinflamator, biotrofic, de reglare hormonală de durată și antistres. Efectele antiinflamatorii se datorează sării conținute în cantitate mare în apă și nămol, reglarea hormonală se obține grație substanțelor numite auxine asemănătoare hormonilor feminini (estrogen și progesteron human-like rezultate din fitoplancton și secrețiile crustaceului de apă sărată Artemia salina), iar efectul antistres se datorează climatului sedativ și a virajului general al organismului dinspre starea de stres (simpaticotonie) către cea de relaxare (predominentă parasimpatică).

Indiferent de problema de sănătate cu care te confrunți sau pur și simplu pentru a obține acea stare de bine mult visată, alege o cură la Sovata ș bucură-te de efecte în cel mai scurt timp!

https://www.ensanahotels.com/ro

Pin It