Tag

control periodic

Browsing

Prima vizită la un cabinet stomatologic reprezintă și primul dialog cu medicul dentist. Ocazie cu care medicul stomatolog îți va pune câteva întrebări legate de starea de sănătate, de dinți, de periaj. Însă, dincolo de toate, cea mai des întâlnită este: „Sunteți fumător?” Și nu întâmplător este pusă această întrebare de către medicul stomatolog, fumatul fiind considerat un mare dușman la danturii.

Prevenirea și igiena orală sunt esențiale pentru a-ți păstra sănătatea dinților.

Așadar, este important de reținut faptul că tutunul afectează sănătatea orală. În special, fumatul, alcoolul și obiceiurile alimentare proaste pot provoca boli parodontale, carii dentare și inflamații recurente. Fumatul este cel care, în prima fază, provoacă un mic disconfort dentar: gingiile devin roșii, se pot inflama și, uneori, chiar sângerează ușor. Acesta este primul semn al gingivitei. Iar dacă nu tratăm gingivita corespunzător, aceasta poate duce la boala parodontală – popular denumită parodontoză – aceasta fiind principala cauză a pierderii dinților.”, subliniază dr. Lorelei Nassar.

Ce legătură există între un fumător și boala parodontală?

Un nefumător este mult mai puțin predispus la boala parodontală. În schimb, dinții unui fumător se pot degrada mult mai ușor decât cei ai unui nefumător. De altfel, există anumite efecte vizibile ale fumatului, cum ar fi colorarea danturii și, uneori, chiar a limbii, decolorarea gingiilor, respirația urât mirositoare, toate acestea ducând la o sănătate orală precară.

Fumatul și alcoolul – cei mai răi dușmani ai danturii

Tutunul este cel care duce la o predispoziție pentru acumularea de placă și tartru pe dinți, dar și la o vindecare întârziată și greoaie după extracții dentare și alte intervenții chirurgicale orale (ex. implantul dentar).

Cu toții ne dorim să avem un zâmbet frumos și funcțional, însă trebuie să avem în vedere că anumite obiceiuri nesănătoase ne pot împiedica să ne atingem țelul. În cazul în care un fumător are nevoie de un implant dentar, pentru a suplini lipsa unui dinte, trebuie să aibă în vedere că el este mai predispus la apariția infecțiilor, la scurt timp după operație. În plus, perioada de vindecare este mai lungă. Totodată, fumătorii sunt mai predispuși la boli parodontale și la pierderea dinților. Aspecte deloc de neglijat!”, punctează dr. Nassar.

Și nu doar fumatul! Cel de-al doilea dușman al danturii este alcoolul.

Alcoolul este un al mare dușman al danturii noastre. Sănătatea orală este afectată de un consum excesiv de alcool prin faptul că, în timp, acesta duce la pătarea dinților, smalțul dentar fiind erodat de acid. Știai că vinul roșu și berea neagră sunt două băuturi care, oricât de gustoase ar fi, slăbesc șansele de avea un zâmbet de Hollywood?

Un alt aspect al consumului de alcool este faptul că zaharurile din băuturile alcoolice reprezintă un risc destul de mare pentru apariția cariilor. De asemenea, băuturile puternic alcoolizate usucă gura. Saliva are ca rol principal îndepărtarea plăcii dentare și a bacteriilor de pe dinți. Astfel că, o scădere a cantității de salivă duce la înmulțirea bacteriilor.

Ești fumător? Exagerezi cu alcoolul? Ai suficiente motive să te îngrijorezi pentru sănătatea danturii tale.

Vino la un control periodic cu o igienizare completă, pentru a preveni afecțiunile dentare. Te așteptăm la Clinica de Implantologie dr. Lorelei Nassar, str. Puțul lui Zamfir nr. 17, sect. 1, București sau trimite-ne un mail la contact@drnassar.ro!

 

 

 

 

Pin It