Tag

Bacteriile

Browsing

Zâmbești mereu și cu toți dinții? Probabil că ești o persoană optimistă, plină de viață și care îi molipsește pe cei din jur cu această stare de bine și, de ce nu, de sănătate! Pentru că da, frumusețea și sănătatea merg mână în mână, fapt pentru care un zâmbet sănătos implică dinți sănătoși, dar și gingii sănătoase.

 

În popor se spune că gura este oglinda sănătății noastre. În acest caz, gingiile joacă un rol foarte important. „Dacă gingiile au culoarea roz și sunt ferme, atunci înseamnă că acestea sunt sănătoase și își îndeplinesc funcția de susținere eficientă a dinților. Dacă, în schimb, culoarea roz se transformă ușor în roșie, există posibilitatea unei afecțiuni la nivelul gingiilor.”, aflăm de la dr. Lorelei Nassar.

Gingivita (inflamația gingiilor), una dintre cele mai răspândite boli

Studiile din domeniul stomatologiei arată ca 8 din 10 persoane cu vârsta de peste 35 ani prezintă o formă de afecțiune a gingiilor. De altfel, gingivita ocupă locul 6 printre cele mai răspândite boli, și poate duce la pierderea dinților și afectarea întregului organism. Nu putem vorbi despre dureri sau vreun disconfort intern, însă cel mai întâlnit simptom este sângerarea gingiilor. Acesta este primul semnal de alarmă!

Care sunt principalele cauze ale gingivitei?

Una din principalele cauze este igiena orală precară. Aceasta favorizează acumularea de placă dentară în exces și duce la inflamarea gingiilor. Astfel că, una din cele mai importante cauze ale apariției gingivitei este considerată prezența bacteriilor și este și primul stadiu al afecțiunii parodontale.

Bacteriile din gură și problemele cardiace

Mai multe studii au demonstrat că persoanele care au probleme gingivale, cauzate de creșterea numărului de bacterii din gură, prezintă un risc sporit de a avea probleme de inimă, comparativ cu persoanele care au gingiile sănătoase. Motivul? Bacteriile care ajung atât în stomac prin ingerare, cât și prin absorbție la nivel celular.

Tartrul

O altă cauză a gingivitei este prezența tartrului subgingival sau „piatra dentară”, cum o mai numesc specialiștii.

Placa dentară

Este compusă din bacterii ce se depun pe suprafața dinților, atunci când resturile alimentare și zahărul intră în contact cu bacteriile care se găsesc în mod normal în cavitatea orală. Dacă placa dentară nu este îndepărtată la timp, aceasta începe să se întărească.

Cu cât tartrul rămâne mai mult timp pe suprafața dentară, cu atât va irita mai mult gingiile, care se vor inflama. În timp, gingiile se înroșesc și pot să sângereze. Dacă nu este tratată la timp, gingivita poate duce la apariția cariilor, a bolii parodontale și chiar la pierderea dinților. De aceea, este foarte importantă vizita la medicul stomatolog, cel puțin o dată la 6 luni pentru un control, și pentru o igienizare profesională a dinților.”, adaugă specialistul.

De asemenea, există și alte cauze ale gingivitei cum ar fi: obturațiile nefizionomice, periajul agresiv, lucrări protetice neadaptate, un sistem imunitar slăbit, schimbări hormonale, trauma ocluzală sau gingivita apărută din cauza unui tratament medicamentos.

Ce factori pot contribui la apariția gingivitei?

„Gingivita poate să apară la orice persoană, aceasta nu ține cont de vârstă. Este important ca fiecare pacient să respecte regulile de igienă dentară. Cu toate acestea, există anumiți factori de risc implicați în apariția acestei afecțiuni, precum: fumatul; vârsta înaintată; lipsa vitaminei C din corp; sindromul de gură uscată; schimbări hormonale, precum cele din perioada sarcinii sau a menstruației. Putem adăuga aici și factori ereditari sau anumite tratamente medicamentoase, etc.”, punctează dr. Nassar.

Gingii inflamate și dureroase

Studii de specialitate din domeniul stomatologiei arată că inflamarea cronică a gingiei a fost asociată și cu boli respiratorii, diabet, artrită reumatoidă sau boala arterială coronariană. De asemenea, în timpul sarcinii poate apărea așa numita gingivita de sarcină, din cauza schimbărilor hormonale care modifică modalitatea de reacție a organismului la agresiunea plăcii bacteriene. Astfel, apare inflamarea și sângerarea gingiilor.

Cum recunoști gingivita? Ce simptome apar?

Identificarea gingivitei se face încă de la primele semne de debut. Așa cum am menționat mai sus, sângerarea gingivală, este primul semn de alarmă. Atenție, aceasta nu apare însă și la fumători!

Alte semne care ar putea indica prezența gingivitei sunt: sângerare în timpul periajului, respirație urât mirositoare, retracție gingivală și gingii sensibile.

Cum este diagnosticată gingivita?

Dacă ai identificat simptomele, trebuie să te prezinți de urgență la un  medic stomatolog. Cu cât tratezi mai repede gingivita, cu atât există mai puține șanse ca aceasta să evolueze și să apară alte complicații. Medicul va putea stabili un diagnostic corect pe baza următorilor pași: istoric medical; examinarea dinților, a gingiilor și a limbii, pentru a vedea dacă există placă dentară, inflamații sau retracție gingivală; radiografie panoramică pentru a verifica starea rădăcinilor dentare.

Tratamentul gingivitei trebuie efectuat încă din stadiile incipiente ale afecțiunii, pentru a preveni apariția complicațiilor. Tratamentul profesional al gingivitei se realizează de obicei urmărind anumite proceduri:

  • Profilaxia dentară sau curățarea profesională a dinților  precum îndepărtarea plăcii dentare, a tartrului și a bacteriilor din cavitatea bucală;
  • Restaurarea dentară – în cazul în care există lucrări protetice neadaptate sau chiar plombe/carii ce îngreunează curățarea corectă a dinților sau care produc iritații ale gingiei. În acest caz, medicul stomatolog va reface dinții afectați.

Cum previi, ca să nu tratezi?

Apariția gingivitei poate fi prevenită respectând câteva reguli esențiale:

O igienă orală corectă – spală-te pe dinți cel puțin de două ori pe zi, o dată dimineața și o dată seara, și să folosește ața dentară cel puțin o dată pe zi. De preferat, înainte de periaj, pentru a îndepărta mai bine resturile alimentare care pot favoriza acumularea de bacterii.

Vizita periodică la stomatolog – este important să faci un control stomatologic la fiecare șase luni sau un an. Dacă există factori de risc care cresc șansele de apariție a parodontozei, igienizarea profesională a dinților este cu atât mai importantă. În plus, radiografia dentară poate identifica din timp orice posibilă afecțiune dentară.

Hrană echilibrată – alimentația influențează sănătatea orală. Un exemplu este în cazul persoanelor suferă de diabet și trebuie să țină sub control nivelul de zahăr din sânge, deoarece acesta influențează sănătatea gingiilor. Se recomandă verdețuri, citrice, ceai verde, mere, țelină și produse lactate.

Bine de știut: Gingiile sănătoase previn mobilitatea dinților sau a pierderii lor, apariția unor boli ale sistemului imunitar, apariția unor probleme estetice dentare și a unor probleme de vorbire, previn apariția respirației urât mirositoare sau a unor probleme de masticație.

Așadar, preocupă-te de sănătatea ta dentară și bucură-te de un zâmbet frumos și sănătos!  Te așteptăm la Clinica de Implantologie Dr. Lorelei Nassar, str. Puțul lui Zamfir nr. 17, sect. 1, București sau trimite un mail la contact@drnassar.ro.

 

 

 

Pin It