Tag

9 manichiuri pentru 2022

Browsing

Nu există nimic mai frumos decât o mână îngrijită, mai ales dacă unghiile sunt „îmbrăcate” cu oja potrivită. Cu toate acestea, există un aspect de luat în calcul: Oricât ai fi de pasionată de manichiuri, există momente în care îți pierzi creativitatea și simți nevoia să mergi la salon. Inspirată alegere! Iată 9 manichiuri pentru 2022.

Acceptă provocarea!

Uită de nuanța pe care obișnuiești să o porți de fiecare dată și lasă-te inspirată de tendințele anului 2022, care pot fi purtate indiferent de sezon.

Stiletto, clasice în formă de migdale, scurte sau lungi, colorate sau nud: nu contează alegerea, important este ca unghiile să fie perfect îngrijițe, cu un aspect deosebit ce poate fi obținut prin aplicații și culori noi în tendințele acestui an.

Design grafic

Cu siguranță ai văzut recent, la tot mai multe vedete de peste Ocean, manichiuri cu design grafic. Fețe zâmbitoare, ochi malefici, mini inimioare, marțieni și chiar modele personale, toate acestea fac furori în 2022. Bineînțeles, pentru aceste modele ai nevoie de ajutorul unui specialist, așadar vizita la salon nu iese din ecuație.”, punctează Diana Marandiuc, Education Manager OPi.

Manichiură rusească

O altă manichiură vedetă, manichiura rusească face furori în anul 2022. Tot ce trebuie să știi despre aceasta: Ai nevoie de o atenție sporită în jurul cuticulei acompaniată de o manichiură gel.

Manichiură french, dar cu un twist

„Manichiura french este o manichiură clasică, dar niciodată nu se demodează. Iar vestea bună este că manichiura french încă este la modă și în 2022, dar vine cu un update abstract și creativ. Adaugă câteva elemente precum pietre, detalii… astfel încât să o scoți din anonimat. Ce spui de un french dublu?”, este recomandarea specialistului OPI.

Nuanțe de albastru

Dacă îți plac culorile, optează pentru albastru. Atât influencerii, cât și marii designeri au ales în 2022 această nuanță și se pare că nu au dat greș. Există numeroase nuanțe de albastru potrivite fiecărui sezon în parte. Electric, cobalt, toate acestea sunt potrivite atât pentru vară, cât și pentru sezonul toamnă – iarnă.

Unghii ombre

O alegere bună! Efectul ombre oferă dimensiune unghiilor tale și un look subtil care se potrivește oricărei forme a unghiilor.

Accente heavy metal

Accentele heavy metal sunt recomandate atunci când vrei să-ți păstrezi feminitatea, iar elementele metale pot da un plus de efect.

Tonuri mandarin

Orange-ul este o nuanță simplă care se poate purta în orice perioadă a anului, cu atât mai mult acum, toamna. Există multe modalități prin care poți introduce această nuanță în look-ul tău, fie ca accent de culoare, fie în nuanțe pale.

Combinație de manichiuri

Dincolo de orice nuanță aleasă, combinațiile de manichiuri sunt un supertrend în anul 2022. Pentru asta ai nevoie de patru sau cinci nuanțe combinate în diferite modele.

Vibe de vacanță

Acum că vara a trecut, poate că ți-ai pus planurile de vacanță pe „hold”, dar asta nu înseamnă că trebuie să faci același lucru și cu manichiura ta. Adaugă detalii grafice și modele care să te ducă cu gândul la vacanță chiar și atunci când ești la birou.

 

Lasă-te inspirată de nou, adaugă culoare și creează-ți propriul stil!

 

Pin It